Derutat de viteza cu care se schimba lucrurile in spatiul virtual? ELLE Man te ajuta sa descilcesti itele incurcate ale Internetului.
Bloggerii sint noii publicitari
Au fani, au bani, au masina (pentru teste, da?). Toate companiile vor ca produsele lor sa ajunga pe blog-uri. Copiii viseaza ca atunci cind vor fi terminat liceul sa aiba cel putin 300 de abonati la RSS. Mirajul blogosferei vrajeste pe toata lumea, de la pusti care vind subiecte pentru Bac pe Twitter, la PR-iste care se chinuiesc sa plaseze un viral si la domni seriosi care fumeaza trabuc si il injura tacticos pe Iliescu direct in comentariile blog-ului personal. Dar pentru a cistiga un avans tactic si pentru a elucida starea actuala a blogosferei, am face bine sa ne afundam intr-o analiza a celor mai importante trend-uri actuale. Maestre, muzica!
Generatia Nano
La inceput a fost cuvintul „LOL'. Sau – dupa caz – „ASL PLS'. Apoi a pornit avalansa de prescurtari, scurtaturi, acronime si simplificari care a pus incet, dar sigur, stapinire chiar si pe cei mai vigilenti navigatori ai Internetului. Asa a luat nastere trend-ul Nano. Dintr-o data, micimea a fost ridicata la rang de cavaler. Intii au inceput sa devina din ce in ce mai populare cuvinte ca ROTFL (roll on the floor laughing), a inceput si goana dupa „scule' minuscule, gadgeturi cit mai mici si mai incapatoare, apoi blogging si, in fine, microblogging, Twitter. Twitter-ul e teribil de popular! Exista sute de aplicatii separate care doar se folosesc de el pentru a face cu totul alte jucarii (wefeelfine.org), exista un Twitter pe care sa postezi clipuri video cu tine (12seconds.tv) si chiar un Twitter pentru muzica pe care o recomanzi (Blip.fm). O productie recenta care impartaseste entuziasmul nano e un serial de animatie facut de Seth MacFarlane – creatorul Family Guy – cu episoade de un minut (youtube.com/bk). In rest, nanocentricii se pot delecta cu review-uri de o singura propozitie, rezumate de seriale pe YouTube, opere de arta ca fundaluri pentru mobil si multe alte bunatati.
Nisa e cool
Asta e predica pe care o auzi de la orice marketing guru, de la fiecare maestru in dezvoltare personala: Fii unic! Fii cit mai diferit, dezvolta-ti brand-ul personal. So, pe net, ca sa mergi la sigur, ar trebui sa ai cel mai de nisa jurnal. Asa ca e normal ca blog-ul unui hacker-emo-travestit-interesat-de-bibeloruri-sparte-si-de-maimute-cu-parul-rar sa fie mult mai cool decit al unui biet chitarist-anarhist-pasionat-de-fotografii-cu-scari-rulante. Deci alege-ti cu grija nisa, cit mai ingusta, mai freaky si cu cit mai putini concurenti.
Antreprenorul
El e intr-un fel echivalentul unui fashion victim. Practic, pe net poti fi antreprenor fara sa stii prea bine ce e aia business. Daca ai cel putin un site cu 200 de vizitatori pe luna, ai voie sa te recomanzi ca antreprenor. Legea iti permite… Dar nu asta e important. Important e sa ai stil! Sa scrii pe Twitter ca ai testat o noua husa de laptop, sa faci cu ochiul smechereste dintr-o poza de la mare pusa in header-ul blog-ului, sa apreciezi initiativele celorlalti antreprenori fosti colegi de clasa si sa ai oricind la tine sfaturi despre cum se pot face bani pe net. De asemenea, pentru a reusi in viata de antreprenor, trebuie sa folosesti cu dezinvoltura jargonul; mergi la sigur cu expresiile „early adoptarsi' („early adopters tradus in romgleza), „a brandui' si „am facut succes cu afacerea X'. Ca sa te faci remarcat printre antreprenori ar trebui totusi sa uiti de tinutele casual. Ai nevoie doar de un costum la dunga, ceas mare si un telefon din gama business.
Microcelebritatea
Acesta este un statut foarte rivnit si care incepe sa dea roade si in blogosfera autohtona, cum se spune. Cea mai buna definitie vine din Teoria celor 1.000 de fani, prin care jurnalistul Kevin Kelly explica posibilitatea de a duce un trai decent din microcelebritate in cazul in care ai cel putin 1.000 de fani (care sa te citeasca, sa iti cumpere CD-ul, sa te aplaude etc.). De atit ai nevoie pentru a fi microfaimos. Din pacate, acest statut nu poate fi masurat, ci doar asumat, asa ca aici intra din nou in scena atitudinea. In plus fata de antreprenor, microfaimosul e extrem de exhibitionist, povesteste pe blog despre experiente cit mai intime, simte nevoia sa mingiie pe crestet aspirantii si eventual sa mature pe jos cu microfaimosii din alte tabere.
Mitul tocilarului
Gata cu tocilarii – a.k.a. geeks – priviti ca neadaptati social, asa cum se intimpla prin anii 90. Din cele mai noi studii, pasionatii de tehnologie, posesorii de Blackberry si fanii Star Wars sint mai deschisi spre viata sociala si mai interesati de sport si alte activitati decit tipii rezistenti la inovatiile tehnologice. Asa ca nu va sfiiti sa scrieti pe blog despre sentimentul de eliberare pe care il aveti de cind navigati pe net de pe un ceas, sau despre cit de cool e sa agiti ca un bezmetic telecomanda de la Wii pentru a controla un avatar care joaca box.
Fetele sint mai active?
Sa nu traim insa cu impresia ca tipii – fie ei technomaniaci sau nu – sint mai creativi si mai activi decit fetele. Nooo way! Tot statisticile recente ne lamuresc: potrivit Consumer Electronic Association, e mai probabil ca o fata sa foloseasca un telefon mobil decit un baiat (88% vs 83%). La fel stam si la camere foto digitale (54% vs 50%), la radiouri prin satelit (24% vs 18%) sau la DVD recordere (21% vs 19%).
Cind vine vorba de blog-uri si de site-uri personale – surpriza! –, tot fetele conduc clasamentul. Cea mai evidenta diferenta se simte in categoria 14-17 ani, unde, mai nou, 35% dintre fete au blog, fata de doar 20% dintre baieti. Totusi, chiar si dupa cele mai recente studii, barbatii ramin in continuare cei mai buni pescari!
In loc de o concluzie, putem incerca un mic experiment. In Google Trends (google.com/trends), daca introducem doua cuvinte-cheie despartite de o virgula, putem urmari evolutia in timp a interesului fata de respectivii termeni. Asa ca ar fi interesant de aflat scorul dintre popularitatea unui termen nou & cool, cum ar fi „NSFW („not safe for work, in traducere porcos) vs unul old & busted – „Shakespeare.
Rezultatul? O-M-G!
Catalin Zorzini