Ghid de comunicare pentru începutul relației. Ce să faci și ce să eviți la primele întâlniri

Primele întâlniri sunt decisive. Vei continua să te mai întâlnești cu el sau nu? Iar unele greșeli ale tale te fac să te retragi prematur.

Primele întâlniri… deja simți fluturași în stomac sau ești mai suspicioasă ca niciodată? Ai suferit, ai avut dezamăgiri, iar acum sufli și în iaurt. Este înțelept să fii precaută, iar aici este nevoie de măsură. Căci din prea multă autoprotecție în final nu îi vei permite nimănui să intre în viața ta. Așadar analizează-ți propriul comportament și evită acum sau în viitor situațiile de mai jos.


Lasă stereotipurile…

… sau ideile preconcepute. Ele pot fi predominant negative, de tipul: dacă a divorțat sigur a înșelat, nu știe să țină o relație; are tatuaje deci este superficial, golan etc. Sau pot crea predicții nerealiste despre viitor: dacă este un tată bun sigur e și un partener de cuplu bun; dacă s-a realizat profesional, financiar cu siguranță următorul pas este acela în care vrea să își facă o familie. Până la urmă în loc să cunoști persoana din fața ta, faci predicții puternic negative sau puternic pozitive.


Lasă-l și pe el să vorbească

Nu poți afla lucruri despre el dacă nu le spune singur, din proprie inițiativă, ori dacă nu răspunde întrebărilor pe care i le pui. Oferă-i spațiu egal în discuțiile pe care le aveți. În același timp atenție la ceea ce împărtășești tu. Și atenție la interesul pe care îl are față de tine. Este curios să te descopere sau mai degrabă pasiv? Pune întrebări? Nu îți prezenta pe tavă istoricul personal și profesional din copilărie până acum, lasă-l să se implice activ în cunoașterea ta.

Atenție la îndârjire

Este mai mult decât în regulă să îi prezinți pasiunile tale sau limitele tale. De exemplu ești vegană? Povestește-i cum ai luat această decizie, ce impact are asupra vieții tale. Fără să îl blamezi că el consumă zilnic carne și nu intenționează să schimbe acest obicei. Nu transforma discuția într-o luptă de principii sau de putere. Cât despre jigniri, inutil de spus că sunt un teritoriu interzis și o carte complet pierzătoare.


Asumă-ți erorile

Nu e prea sexy să pari genul care știe tot, îl privează de masculinitatea sa. Cu atât mai mult să încerci să manipulezi situația și pe el în contextul în care ai făcut o greșeală sau ai zis greșit ceva. Asumă-ți, cere-ți scuze, lămurește neînțelegerea. Erorile până la urmă sunt bune posibilități de creștere, atât personală cât și a relației. 

Antrenează-ți empatia

Poate fără să vrei ai creat un context propice ca schema lui de abandon sau deprivare emoțională să se manifeste. Pune-te în papucii lui ca și cum ai fi el, dovedește empatie, înțelegere. Oricine (chiar și bărbații) are nevoie de reasigurări, de siguranță, de confirmări. Nu v-ați văzut de o săptămână și s-a simțit respins? Clarifică interesul tău pentru el, vino cu o propunere de întâlnire, spune-i care au fost impedimentele ce nu au legătură cu ideea că nu l-ai plăcea.


Respectă-i intimitatea

Poate că încă nu se simte suficient de apropiat de tine să îți facă mărturisiri pe subiecte delicate, sensibile. Intimitatea emoțională se construiește, iar la a voastră poate că mai sunt necesare câteva cărămizi. Nu-l încolți, nu deveni intruzivă, respectă-i ritmul.

Citește și:
Nu te izola. De ce întâlnirile și conectarea cu prietenii sunt benefice pentru relația de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle