Să pleci de la un gând onorabil, comportamentul care să îl susțină, și în final să aibă de pierdut tocmai relația? Sunt multiple tipare comportamentale care îți sabotează cuplul, iar acestea nu au apărut recent. Au fost învățate și dezvoltate încă din copilărie, în relație cu părinții tăi, ca modalități de a face față sau de a primi iubirea.
Loialitatea
Este firesc să simți loialitate față de părinții tăi, să vrei să fii alături de ei, să aveți în continuare o relație bună chiar dacă tu ești adult, ai viața ta și ți-ai construit propriul cuplu sau o familie în care aveți un copil sau mai mulți. Însă la un punct loialitatea față de familia de origine surclasează loialitatea față de partenerul tău. Vrei să îți mulțumești părinții, să-i faci fericiți și asta sabotează tocmai relația de cuplu în care nu mai ești cu adevărat prezentă, fiind într-un soi de simbioză cu mama și cu tata. Practic nu este respectată prioritizarea naturală, întâi este familia formată și apoi pe locul doi familia din care provii.
Te sacrifici…
… pentru absolut toată lumea. Prieteni, membrii ai familiei în care te-ai născut sau care a fost dobândită în urma căsătoriei, te dai peste cap ca să îi ajuți, să le fii alături. Costurile? Financiare, de timp, energie, emoționale. Și nu mai ai când și nici resurse să fii prezentă alături de partener. Sau tocmai deoarece dai foarte mult în exterior și ai nevoie să te echilibrezi, lui îi ceri în exces. Iar pentru că este imposibil să îți ofere crește frustrarea, apar conflicte, cuplul se erodează.
Sprijin… cu forța
Tu ai o idee foarte clară despre ce să faci din punct de vedere profesional. Pentru tine creșterea, dezvoltarea, evoluția sunt niște condiții obligatorii ale existenței ce au în fundal o foarte mare exigență. Iar pentru a împlini aceste standarde interne extraordinar de înalte muncești până la epuizare. Partenerul, în schimb, are grijă de nevoile lui în ritmul lui, ritm care ți se pare prea lent, deloc mulțumitor. Și îi indici cum ar trebui să procedeze, care e calea, îi oferi un ajutor sau ghidaj necerut care nu transmite grijă și iubire, ci mesajul că el nu face suficient, nu e suficient de bun. Un soi de ajutor forțat care e o formă de abuz.
Focus pe obiective
Ești foarte ambițioasă, dorești să obții mult în viață și chiar te străduiești pentru asta. Sau grija de sine este prioritatea numărul 1, cu mâncat sănătos, sport, meditație, plecări în diverse retreat-uri de descoperire de sine, atenție mărită pe propriile nevoi, hobby-uri în relație cu care ești constantă și angajată complet. Pericolul? De a trece granița către a fi absorbită de sine, către egoismul toxic în care contezi doar tu și cum să îți fie ție bine, fără să ții cont de nevoile și dorințele partenerului de cuplu.
Afirmațiile pozitive
Le vezi ca pe o unealtă foarte utilă de a aduce pacea interioară și a-ți cultiva optimismul. Le practici zilnic, cu rigurozitate, ai formate luate din cărți sau de pe internet, ori poate ți-ai scris tu propriile afirmații pozitive. Și te duci atât de departe în universul roz încât ajungi să negi că relația se confruntă uneori cu probleme ce trebuie rezolvate. Și dacă nu există problema, nu depui nici efortul soluționării alături de partener.
Citește și:
Modalități prin care anxietatea îți creează probleme în relația cuplu
Foto: PR