Genul se învață de mult la școală. De ce ar trebui să asculte CCR cei peste 800 de profesori care reclamă că modificarea Legii educației e neconstituțională

CCR ar trebui să ne spună săptămâna aceasta dacă genul este un concept care poate fi studiat în școli, după ce un proiect de modificare a Legii educației vrea să interzică acest lucru.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Genul, mai exact identitatea de gen, a devenit în vară subiect de dezbatere publică atunci când un senator a propus un proiect de lege care modifică Legea educației naționale, astfel încât să interzică în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară', activităţile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi'.

Proiectul îi aparține senatorului PMP Vasile Cristian Lungu și a trecut fără probleme de Senat pe 16 iunie, însă președintele Iohannis a contestat legea la Curtea Constituțională, arătând de ce un astfel de proiect, așa cum reclamaseră vehement și activiști din societatea civilă, dar și instituții din mediul academic și organizații ale studenților și elevilor, e un nonsens. Legea criticată are caracter discriminatoriu și afectează dreptul fundamental privind accesul la învățătură', spunea președintele, dispozițiile nou introduse prin legea criticată nu-și găsesc nicio justificare obiectivă și rezonabilă', echivalează cu introducerea cenzurii', impun ce anume se poate studia în centrele/unitățile de învățământ, în concret, ce teorii/opinii pot fi studiate în cadrul programelor de învățământ/studii sau de cercetare, fapt ce interferează cu dispozițiile care consacră autonomia universitară'.

La toate astea se adaugă acum și faptul că peste 800 de profesori și cercetători români și străini (de la instituții academice de prestigiu, precum Princeton, Harvard, Yale, Cambridge, King’s College (UK), Paris Sorbonne, Universite libre de Bruxelles, Freie Universitat Berlin) au depus la Curtea Constituțională un punct de vedere care îl susține pe cel al președintelui. Un comunicat oficial despre acest demers, remis de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) arată, prin argumente juridice, că modificarea Legii educației este neconstituțională, dar mai face un lucru important: arată de ce avem nevoie să studiem genul, și de ce e important și necesar să o facem într-un stat democratic.

Genul, o realitate transformată în obsesie

Atunci când a fost propusă modificarea Legii educației, senatorul Lungu, inițiatorul ei, își motiva inițiativa spunând că marea problemă a discutării unei problematici precum genul în școli este că dacă îl înveți pe un copil de clasa a patra că, deși el este biologic băiețel, născut cu organe sexuale masculine, se poate simți fată, poate să creadă lucrul ăsta și să clameze că el, de fapt, este fată.' De aici și până la a da exemplu băieți (biologici) care ar cere să folosească toaletele fetelor sau să se înscrie în competiții sportive dedicate exclusiv fetelor nu a fost decât un pas, în mintea senatorului.

Însă genul este o chestiune mai complicată de atât (deși umbrela ei include, firește, și persoanele transgender la care făcea referire senatorul, și cărora modificarea legii le-ar nega chiar existența). După cum am discutat deseori aici și după cum probabil a experimentat fiecare pe propria piele, dar și după cum arată Convenția de la Istanbul (pentru eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor) genul reprezintă rolul social, comportamentul, activitățile și atributele pe care o societate dată le consideră potrivite pentru femei și bărbați.' Cum se traduce asta în termeni mai ușor de înțeles?

Ei bine, genul este cel care determină care dintre persoanele din lumea asta se vor uita în urmă cu frică atunci când merg noaptea pe stradă, cine sunt persoanele cel mai prost plătite pentru locuri de muncă egale, cui îi este reproșat stilul de a conduce mașina, cine este mai ales victima violenței sau a hărțuirii și așa mai departe. În general, putem fi de acord că cele mai multe dintre lucrurile acestea li se aplică femeilor (deși nu se poate nega că și unii bărbați pot fi victime ale violenței sau ale unor forme de discriminare doar pentru că sunt bărbați), doar pentru că sunt femei. Și nu din cauza diferențelor biologice, ci pentru că societatea, așa cum o cunoaștem noi, funcționeaza în prezent în acest fel.

Iar unele dintre aceste lucruri nici măcar nu se învață la școală. Studiile arată că copiii încep să distingă între fețele masculine și cele feminine încă de la câteva luni (Quinn, 2002), că pot distinge diferențe între voci șamd. Dar, se știe încă din 1994 (Levy și Haaf) la vârsta de 10 luni deja formează stereotipuri în funcție de gen, adică asociază bărbații cu anumite obiecte și femeile cu altele. Care este problema aici? Nici una, e un fapt – în afară de aceea că stereotipurile nu sunt mereu adevărate și că cele mai multe dintre ele sunt nocive.

Iar ce observă copiii de la cele mai mici vârste e deja confirmat și în școală, unde genul poate că nu se învață încă pus în context și explicat (în afara universităților), însă face parte din educația copiilor de la cele mai mici vârste. O cercetare românească realizată în urmă cu câțiva ani, Alice în Țara Manualelor, arată cum sute de ilustrații din manualele lansate în România din 1987 și până acum reprezintă femeile drept mame și neveste care îi ascultă pe ceilalți, sunt supuse și își asumă roluri de îngrijire (când nu cos sau udă flori, ocupații, pesemne, definitorii pentru femeia din România vremurilor noastre), în cel mai bun caz, în vreme ce bărbații și băieții sunt activi și au ocupații și meserii interesante.

Genul reprezentat astfel de foarte mulți ani nu deranjează, se pare, parlamentarii din România – poate pentru că parlamentarii înșiși aderă la astfel de reprezentări. Însă explicarea genului – adică a motivului pentru care astfel de stereotipuri sunt reproduse pentru generații la rând – le pare periculoasă.

Și tocmai aici ar trebui să fie atenți judecătorii Curții Constituționale la punctul de vedere transmis de profesorii din România și din lume. Ei ar trebui să înțeleagă că genul merită studiat. Mai mult, că zecile de ani în care a fost studiat, inclusiv în România, au dus la progres pe multe planuri. Tocmai pentru că oamenii au început să înțeleagă ce este genul avem acum legi care interzic discriminarea, am aderat, ca țară, la un tratat care își propune eradicarea violenței de gen, declarăm că ne dorim egalitate de șanse și inovăm constant, ca societate, în domenii precum psihologia, sociologia, istoria etc.

Genul nostru este parte din noi. Trăim, fiecare dintre noi, cu el și cu consecințele pe care le provoacă în viețile noastre. Nu este o ideologie și nici nu este o opinie, așa cum sună modificarea Legii educației inițiată de Lungu. Ci o realitate care face ca pentru unii viața să fie mai simplă, iar pentru alții – mai complicată. Până nu înțelegem de ce lucrurile acestea se întâmplă nu vom putea vorbi despre drepturi egale. Și nu vom înțelege până ce nu vom învăța despre asta, inclusiv în școală. Unde, iată, e OK să învățăm despre gen în cele mai nocive moduri, dar nu să studiem motivele pentru care se întâmplă asta.