O persoană care vrea să te manipuleze apelează la diverse fraze aproape consacrate. Pe multe le-ai auzit deja, dar nu știai că sunt o formă de gaslighting.
Este aproape imposibil ca de-a lungul vieții să nu fi interacționat cu o persoană care și-a dorit să te manipuleze. Modalitățile de a face asta sunt multiple, de la teamă indusă, la șantaj emoțional. Dar mai există o formă numită gaslighting, care presupune alterarea realității. Adică celălalt te face să crezi că ți-ai pierdut mințile și că nimic din ce știi nu este adevărat.
… pentru că ești obosită, stresată, copleșită, sensibilă etc. Ca și cum ceva este în neregulă cu tine sau starea ta alterează veridicitatea evenimentului. Iar tocmai pentru că să zicem știi că ești obosită, ajungi să te întrebi dacă nu are dreptate. Și ți s-a părut că a flirtat în fața ta la petrecere, deoarece ești epuizată de la serviciu.
Cea mai bună apărare este atacul. O negare fățișă a ceea ce s-a întâmplat asociată cu o acuză la adresa ta. Respectiv că minți intenționat pentru a căuta ceartă, a-l pune celălalt într-o situație incomodă, a-l persecuta etc. Iar manipulatorul susține cu atâta patos că minți, încât mintea începe să îți joace feste.
Ca și cum aveți aceeași amintire despre o situație, doar că desfășurarea evenimentelor este complet sau parțial diferită. Cel puțin pe punctele care îl interesează pe manipulator. Glumește pe seama ta, te ironizează că stai atât de prost cu memoria încât îți amintești distorsionat, eventual prin prisma traumelor tale anterioare, dacă i-ai dat informații precise despre ceva sensibil care ți s-a întâmplat în trecut.
… și ai fost de acord. Adică îți creează o amintire falsă. Poate chiar să se lege de un context pe care ți-l aduci aminte cât se poate de clar și să insereze aspectul care nu îți convine, dar pe care susține cu tărie că ți-ai dat acordul.
O afirmație mai degrabă clasică. Ești nebună, exagerată, dramatică, paranoică, tu cauți numai ceartă și vrei să faci numai rău. O invalidare și o jignire profundă la care e posibil să răspunzi cu multă furie alimentându-i astfel discursul. Uite cum faci, ți-am zis că ești nebună!
Prins în act, văzând că nu a mers sau că te-ai supărat, brusc virează într-un salvator care se gândea la tine, dar, ok, poate a fost prea dur, ori metoda nu neapărat una fericită…
… se supără, nu îi convine etc. Ca și cum în istoricul lui personal tu ești singura prietenă/iubită etc care are ceva de comentat, nu i se pare în regulă ce face, contestă modul cum gândește. Toate persoanele au fost ok, iar tu unica deplasată care face din el o victimă neajutorată… Desigur, fals.
… asculți, să fii rezonabilă, să comunici. Ar fi trebuit să știi mai bine, să nu mă provoci, e vina ta…
Foto: PR