Gala premiilor Oscar 2018 – cele mai importante momente (LIVE TEXT)

Gala premiilor Oscar 2018 e gata să înceapă. Fii alături de noi în timp ce te ținem la curent cu cele mai importante momente ale ceremoniei de anul, pe măsură ce ele se întâmplă, de la primele apariții pe covorul roșu la trofeul pentru cel mai bun film.

Gala premiilor Oscar 2018 - cele mai importante momente (LIVE TEXT)

Ești gata să urmărești alături de noi gala premiilor Oscar 2018? Te ținem aici la curent cu întreaga desfășurare a evenimentelor, cu ținute, discursuri, momente emoționante și, evident, trofee.

06:40
Warren Beatty și Faye Dunaway se întorc să prezinte Oscarul pentru cel mai bun film, la a 51-a aniversare a peliculei în care au jucat împreună, Bonnie and Clyde. Și la un an după ce au încurcat plicurile și au anunțat câștigătorul greșit, creând cea mai dubioasă încurcătură de Oscar. The Shape of Water câștigă anul acesta, confirmând toate zvonurile și așteptările. Acestea fiind zise, ne auzim peste un an.

06:29
Jodie Foster în cârje o însoțește pe Jennifer Lawrence – cele două prezintă fermecător premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, sunt amuzante și ironice în același timp. Cum trebuia, Frances McDormand ia Oscarul (al doilea) pentru Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. De notat că nu poartă machiaj (vizibil) și pare (tot vizibil) emoționată, în timp ce mulțumește familiei ei. Le ridică în picioare pe toate femeile din sală: „Meryl, dacă te ridici în picioare, toate o vor face. Uitați-vă în jur, pentru că toate avem povești de spus și proiecte de făcut. Am două vorbe să vă spun azi, doamnelor și domnilor. Mergem pe incluziune.”

06:20
Se pare că Jane Fonda nu e însoțită de Jennifer Lawrence până la urmă, ci de Helen Mirren. Și ce potrivire fantastică! Cele două vorbesc despre schimbările prin care a trecut industria – și despre constanta care o unește – puterea unui rol bun. Și introduc nominalizații pentru cel mai bun actor în rol principal – câștigătorul este Gary Oldman pentru The Darkest Hour. 

06:13
Emma Stone prezintă premiul pentru cel mai bun regizor, având grijă să ironizeze selecția – acești patru bărbați și Greta Gerwig – îi descrie ea. Oscarul merge la Guillermo del Toro pentru The Shape of Water. 

06:04
Jennifer Garner introduce momentul In Memoriam, dedicat celor care au decedat în anul care a trecut, cu Eddie Vedder cântând. Între timp, merită să vedeți câteva imagini din ce s-a mai întâmplat până acum. 

06:01
Emily Blunt și Lin Manuel Miranda prezintă, la gala premiilor Oscar 2018, trofeul pentru cea mai bună melodie, care merge către Remember Me, din Coco – al doilea Oscar pentru compozitorii care și-au mai adjudecat un premiu pentru iconicul Let It Go, din Frozen.

05:58
Christopher Walken este întâmpinat cu aplauze în picioare când vine să prezinte premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. Oscarul merge la Alexandre Desplat (aflat la a noua nominalizare și al doilea trofeu) pentru The Shape of Water.

05:51
Și o imagine de la evadarea vedetelor în cinematograful alăturat, unde au surprins spectatorii filmului A Wrinkle in Time cu dulciuri… și cu prezența lor.

05:46
Un montaj cel puțin ciudat a sărbătorit filmele de război, o alegere cel puțin interesantă. Trecând peste acest moment curios, seara a continuat cu Sandra Bullock, care prezintă trofeul pentru Achievment in Cinematography – Roger A. Deakins – Blade Runner 2049.

05:35
Nicole Kidman vorbește despre importanța poveștilor, introducând nominalizații pentru cel mai bun scenariu original. Câștigătorul acestei categorii la gala premiilor Oscar 2018 este Jordan Peele, pentru Get Out.

05:31
Margot Robbie și Chadwick Boseman prezintă trofeul pentru scenariu adaptat – care merge la James Ivory, pentru Call Me By Your Name.

05:25
Ashley Judd, Annabella Sciorra și Salma Hayek vorbesc, în cele din urmă, pe scenă, despre #TIMESUP, despre egalitate, incluziune și intersecționalitate – atunci când introduc un montaj video în care apar personaje centrale ale mișcării #MeToo sau care au adresat în proiectele lor probleme care țin de discriminare – Mira Sorvino, Ava DuVernay, Greta Gerwig, Geena Davis, Yance Ford, Sarah Silverman, Barry Jenkins, Lee Daniels.

05:09
Tiffany Haddish și Maya Rudolph au cel mai inspirat moment al serii, glumind (aparent) spontan, ținându-și pantofii în mână și prezentând Documentary Short Subject (trofeul merge la Heaven is a Traffic Jam on the 405) și Live Action Short Film (premiul Oscar este câștigat de The Silent Child). Cele două ar putea să prezinte Oscarul la anul. Doar spunem și noi.

05:05
De parcă ceremonia nu ar fi suficient de lungă, Jimmy Kimmel împreună cu o mulțime de vedete echipate cu dulciuri și gustări au invadat un cinematograf învecinat. Gal Gadot, Margot Robbie, Armie Hammer, Guillermo del Toro, Ansel Elgort și mulți, mulți alții au invadat sala și au oprit proiecția, în uralele spectatorilor. Gestul de mulțumi celor care merg la film este, până acum, cel mai simpatic moment al serii, iar reacțiile sunt pe măsură.

04:59
Două dintre momentele mai speciale. Allison Janney câștigându-și trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar și Mary J. Blige cântând Mighty River, piesa pentru care este nominalizată, din pelicula Mudbound.

04:55
Matthew McConaughey prezintă nominalizările și trofeul pentru cel mai bun montaj, unde concurează Dunkirk, I, Tonya, The Shape of Water, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. Iar trofeul merge către Dunkirk (care adună până acum trei premii).

04:53
Blade Runner 2049 obține trofeul (așteptat) pentru cele mai bune efecte vizuale. Încă nu sunt mari surprize la gala premiilor Oscar 2018.

04:49
Este momentul la care putem spune că nu am râs la nici una dintre glumele lui Jimmy Kimmel. Nu, nici măcar la cea din monologul de deschidere în care prezentatorul spunea că Oscar este preferat toată lumea pentru că este un bărbat care nu vorbește și nu are penis.

04:36
Distribuția ultimului Star Wars prezintă trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație, care merge către Glen Keane și Kobe Bryant (da, acel Kobe Bryant) pentru Dear Basketball.
Iar cea mai bună animație este desemnată pelicula Coco.

04:27
A sosit momentul să aflăm cine primește Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Iar ca să prezinte trofeul a urcat pe scenă Mahershala Ali, starul din Moonlight. Iar premiul Oscar merge către Allison Janney – în I, Tonya, ea joacă (incredibil de bine) rolul mamei Tonyei Harding.

04:21
Rita Moreno, purtând rochia în care și-a ridicat Oscarul în 1962, prezintă trofeul pentru cel mai bun film străin. Iar câștigătorul este… A Fantastic Woman, filmul despre o femeie transgender, din Chile.

04:13
Gala premiilor Oscar 2018 are parte de o nouă premieră – Gael Garcia Bernal cântă. Nu tocmai rău.

04:09
Urmează trofeul pentru Production Design, care merge către The Shape of Water – este primul trofeu pentru realizatorii set-ului, și primul Oscar al serii pentru pelicula lui Guillermo del Toro, care amenință să ia tot.

03:58
Trofeul pentru sound editing merge către Richard King și Alex Gibson pentru pelicula lui Christopher Nolan, Dunkirk. Dunkirk obține și trofeul pentru sound mixing.

03:43
Taraji P. Henson o prezintă pe Mary J. Blige, care cântă Mighty River (Mary J. este prima nominalizată din istorie care are două nominalizări simultan – pentru cântec și pentru rol secundar). Și rochia ei de red carpet merită o privire mai atentă.

03:38
Greta Gerwig și Laura Dern prezintă trofeul pentru cel mai bun documentar. Iar Oscarul merge către Bryan Fogel și Dan Cogan – Icarus.

03:35
Și avem parte și de acel moment în care Jennifer Lawrence, care s-a împiedicat în două rânduri la Oscar, își forțează norocul.

03:35
Hellen Mirren promovând un ski-jet primit de laureatul care va ține cel mai scurt discurs este o comoară internațională. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.

03:32
Trofeul pentru cele mai bune costume merge către Mark Bridges pentru Phantom Thread, filmul lui Paul Thomas Anderson. Este cel de-al doilea trofeu pentru el, și e de înțeles că îl primește anul acesta, pentru o peliculă care vorbește (și) despre modă.

03:28
Că tot am menționat-o pe Gal Gadot… trebuie să vedeți ținuta ei Givenchy.

03:25
Gal Gadot și Armie Hammer prezintă trofeul pentru hair & makeup – iar Oscarul merge către Kazuhiro Tsuji, David Malinowski pentru Darkest Hour, adică pentru tranformarea lui Gary Oldman în Winston Churchill. Să fie acesta un semn că actorul va lua trofeul pentru cel mai bun actor? Hollywood-ul iubește o transformare, se știe.

03:14
Decernarea începe cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Viola Davis prezintă, într-o rochie roz, și arată uluitor. Willem Dafoe, Richard Jenkins, Woody Harrelson, Sam Rockwell și Christopher Plummer. Iar câștigătorul este… Sam Rockwell pentru Three Billboards Outside Ebbing, Missouri.

03:12
Meryl Streep într-o rochie roșie stă în primul rând la gala premiilor Oscar 2018. Nu mai ținem minte numărul de nominalizări pe care le-a bifat Meryl. Bine, sunt 21. Dar, cum ziceam, cine mai numără?

03:10
Trebuie să o vedem, înainte să vorbim despre altele, și despre Nicole Kidman. Și să spunem că fotografia nu face dreptate acestei rochii superbe Armani Prive, care arăta fantastic pe covorul roșu.

03:10
E cazul să spunem că rochia Schiaparelli purtată de Emily Blunt seamănă un pic prea tare cu cea Givenchy pe care a purtat-o, cu câțiva ani în urmă, Cate Blanchett?

03:05
Jimmy Kimmel a dat startul ceremoniei, cu o glumiță legată de gafa plicurilor de anul trecut – nu vă ridicați din prima dacă vă auziți numele, spune el. Oscar împlinește 90 de ani acum, iar Kimmel a bifat deja o aluzie la #MeToo.

03:00
Premiile sunt gata să înceapă, dar mai avem de văzut câteva lucruri. Cum ar fi costumul Louis Vuitton purtat de Emma Stone. Măcar se va simți confortabil – e reconfortant și pentru noi să vedem o femeie în pantaloni la Oscar.

02:55
Aplauze la scenă deschisă și pentru Taraji P. Henson. Și nu neapărat pentru rochie, ci pentru că aceasta este o femeie a cărei atitudine face totul să arate mai bine. Mai țineți minte Hidden Figures, filmul ei de anul trecut?

02:50
Mai sunt doar câteva minute până la începerea ceremoniei – dar mai avem câteva lucruri de văzut. Cum ar fi această rochie Saint Laurent, purtată de St. Vincent (ce joc de cuvinte)… care nu ne convinge neapărat, deși are vibe-ul rock pe care îl vrem de la o muziciană.

02:48
Am revenit și cu rochia purtată de Salma Hayek, față de care am decis că nu suntem decise… Dar ne place atât de mult de Salma încât nici nu mai contează detaliile. Dar sunt mult prea multe detalii. Acum chiar suntem confuze.

02:46
Nicole Kidman într-o rochie Armani Prive, decorată cu o fundă imensă, într-o nuanță intensă de cobalt, este câștigătoarea la capitolul stil a serii. Nici măcar nu mai contează cine mai ajunge pe covorul roșu la gala premiilor Oscar 2018.

02:45
Să vorbim un pic și despre bărbați, pentru că au apărut Thimotee Chalamet și Armie Hammer, care au făcut furori în pelicula lui Luca Guadagnino, Call Me By Your Name, o poveste de dragoste gay intens dezbătută. Cei doi arată foarte bine, nu avem comentarii la acest capitol.

02:40
Tradiția rochiilor galbene pe covorul roșu nu este prea bogată – deși avem câteva amintiri – cel puțin una cu Michelle Williams arătând impecabil. Dar alegerea făcută de Eiza Gonzalez este reușită.

02:38
Putem conta oricând pe Whoopi Goldberg să aducă un strop de culoare și nonconformism pe covorul roșu.

02:36
Și Jennifer Lawrence a spus prezent la gala premiilor Oscar 2018 – cum spuneam mai devreme, va acorda un trofeu, împreună cu Jane Fonda. Iar alegerea ei anul acesta a fost o rochie argintie.

02:32
Zendaya și-a făcut apariția într-o rochie atipică, drapată, semnată Giambattista Valli, și trebuie să spunem că ne place la nebunie. Și credem că tocmai am zărit-o pe Viola Davis într-o rochie roz.

02:27
Regizorul Guillermo del Toro a acordat un interviu pe covorul roșu. Pelicula regizată de acesta, The Shape of Water, este favorită și are un record de nominalizări (13!), deși există numeroase controverse legate de tema acesteia. Drama care are în centru un personaj-amfibian e o poveste emoționantă, deși regizorul insistă că el este cel care a făcut primul film cu o astfel de temă, lucru care nu e chiar adevărat.

02:21
Margot Robbie a ajuns, și ea, gala premiilor Oscar 2018, într-o rochie Chanel Couture. Margot este nominalizată pentru rolul din I, Tonya. Și deja putem vorbi despre un trend al rochiilor albe la această ediție a premiilor Academiei.

02:07
Un close-up cu Jane Fonda. Vorbim despre o persoană care și-a câștigat primul Oscar în 1972… și care tocmai a trecut, recent, printr-o operație de cancer (în zona buzelor). Badass!

02:02
Salma Hayek a ajuns, și ea, la eveniment, într-o rochie cu nuanțe violet, volane și mărgele, probabil o creație Gucci, așa cum ne-a obișnuit în ultima vreme. Salma Hayek este una dintre ultimele voci care s-a alăturat fenomenului #MeToo, cu un eseu foarte emoționant.

01:57
Mary J. Blige i-a acordat un scurt interviu lui Ryan Seacrest pe covorul roșu, vorbind despre rolul său din pelicula Mudbound. Filmul are patru nominalizări, iar într-o premieră, Mary J. este nominalizată atât pentru rolul pe care îl face, cât și pentru piesa Mighty River.

01:45
Cum spuneam și mai devreme, Ashley Judd și Mira Sorvino fac un statement la gala premiilor Oscar 2018, alegând să parcurgă împreună covorul roșu. Girl power! De asemenea, au ajuns și Laura Dern și Mary J. Blige. Ambele poartă rochii albe și credem că ne-am îndrăgostit (din nou) de Laura Dern.

01:42
Cât de bine arată Allison Janney?

01:40
Rita Moreno, care prezintă în această seară, a venit îmbrăcată în aceeași rochie pe care a purtat-o în 1962, când și-a câștigat trofeul. Iar între timp a ajuns și Elisabeth Moss pe covorul roșu. De abia așteptăm sezonul al doilea din The Handmaids Tale.

01:34
Jane Fonda a ajuns, și ea, pe covorul roșu. Actrița și activista i se va alătura lui Jennifer Lawrence ca să îl înlocuiască pe Casey Affleck. Dincolo de faptul că Fonda arată SENZAȚIONAL, nu putem spune decât că sperăm că ea și Lawrence vor face furori una alături de cealaltă. De ce nu a făcut nimeni un film cu amândouă? Ce părere are Reese Witherspoon despre un astfel de proiect?

01:30
Alisson Williams poartă o rochie delicată, așa cum ne-a obișnuit, pe covorul roșu de la gala premiilor Oscar 2018.  Rochia este semnată Armani Prive. Filmul în care joacă Williams, Get Out, regizat și scris de Jordan Peele, este nominalizat la patru categorii (regie, scenariu, actor în rol principal și cel mai bun film).

01:25
I, Tonya, filmul regizat de Craig Gillespie, spune povestea patinatoarei Tonya Harding (jucată de Margot Robbie), prima sportivă din SUA care a reușit un triplu axel într-o competiție. Filmul are trei nominalizări – câte una pentru actrițe, dar și pentru montaj.

01:22
Ashley Judd și Mira Sorvino, două dintre cele mai vocale personaje din mișcarea #MeToo, au ajuns împreună pe covorul roșu. Dintre celebritățile A-list, au ajuns și Christopher Plummer și Alisson Williams, dar și Alisson Janney (nominalizată și favorită la Oscarul pentru rol secundar pentru pelicula I, Tonya).

01:20
Zoey Deutch a ajuns deja pe covorul roșu, într-o rochie din dantelă bogat ornamentată.

01:10
Sam Rockwell, nominalizat pentru rol secundar pentru rolul polițistului rasist din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, e primul dintre celebritățile cu șanse mari care a ajuns deja la ceremonie. Toate publicațiile îl consideră pe Rockwell câștigător sigur.

01:04
Chef-ul Wolfgang Puck a dezvăluit deja câteva lucruri despre meniul pregătit pentru vedete în această seară. Se pare că vor avea parte de tot felul de delicatese în formă de Oscar (printre care 7000 de figurine de ciocolată). Și avem și primele imagini de la fața locului.

Gala premiilor Oscar 2018 – o introducere

Până atunci, însă, trebuie să recapitulăm câteva lucruri care, credem, se vor dovedi esențiale pentru premiile Academiei Americane de film de anul acesta. Nominalizările sunt deja anunțate de multă vreme și, dacă este să ne luăm după trofeele care s-au împărțit la celelalte ceremonii (Globurile de Aur, BAFTA și SAG, de exemplu), care de obicei constituie indicii serioase, gala premiilor Oscar 2018 pare destul de previzibilă. Favoritul pentru a câștiga titlul de cel mai bun film pare a fi, în acest moment, The Shape of Water, deși trebuie să îți spunem că pariul nostru este Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, despre care ți-am povestit mai multe.

Three Billboards ar putea să beneficieze și de faptul că se încadrează în tema principală a momentului – suntem în plină eră post-Weinstein, așa că acest lucru ar putea să conteze. De exemplu, ca urmare a fenomenului #MeToo, Casey Affleck, câștigător al unei statuete anul trecut, nu va acorda un premiu anul acesta, așa cum e tradiția. Asta deși până și Warren Beatty și Faye Dunaway, care au încurcat plicurile și au anunțat câștigătorul greșit cu un an în urmă, sunt invitați înapoi.

E de așteptat, la gala premiilor Oscar 2018, să vedem și declarații politice legate de #MeToo pe covorul roșu. Nu se știe încă dacă actrițele vor veni îmbrăcate în negru, așa cum au făcut la decernarea Globurilor de Aur, unde au fost și însoțite de activiste, dar este destul de clar că ne așteptăm la o ediție a Oscarurilor foarte încărcată din punct de vedere politic.

Acestea fiind zise, să înceapă premiile. Din acest moment, actualizările live vor fi făcute în partea de sus a paginii.

Foto: image.net

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle