Frici care te determină să rămâi într-o relație nefericită

Să pleci? Aceste frici sunt paralizante și uneori nici nu îți pui problema că e în puterea ta să faci această alegere.

Nu a fost dintotdeauna așa. În prima parte a relației partenerul te copleșea cu gesturi frumoase încât îți venea greu să crezi că ceea ce se petrece este posibil sau adevărat. Te-ai îndrăgostit iremediabil. Sau parcursul a fost unul normal, fără fluturași în stomac. Simțeai liniște, el se dovedea angajat în relație și constant în comportamentul său agreabil. Dar, la un moment dat, a început degradarea conexiunii dintre voi.

A devenit nehotărât, foarte critic la adresa ta în privința unor lucruri pe care le știa de la început, care nu pot fi schimbate sau care în realitate nu au o miză atât de mare dar el le amplifica. Evita din ce în ce mai mult conturarea unui viitor în doi, poate a survenit un șir de despărțiri și împăcări epuizante care au spulberat capitalul de încredere și siguranța. A început să devină absent, să nu te poți baza deloc pe el în niciun context. Gradul tău de satisfacție în cuplu e infim și totuși rămâi în relație captivă propriilor tale frici.

Frica de a nu păți la fel

Îți spui că nicio relație din jurul tău nu e perfectă, toți au probleme, toate prietenele tale se plâng de partenerii lor. Și să te desparți ca să intri în altă relație cu același parcurs nu te încântă deloc. Într-un fel sau altul cumva te programezi deja pentru a alege un partener indisponibil emoțional sau evitant, te convingi singură să rămâi. Sigur că în orice cuplu apar probleme, depinde mai departe și cum sunt gestionate, cât de receptiv e partenerul la disconfortul partenerei și la efortul necesar pentru a găsi soluții agreabile pentru amândoi. Partenerul tău actual nu ține cont de nevoile, limitele sau cerințele tale? Nu este dispus să te asculte, să negociați? Dacă o prietenă bună ar fi exact în aceeași situație, ei ce i-ai recomanda să facă?

Frica de a nu pierde ce ai construit deja

Și nu e vorba neapărat de zona materială în care poate că ați atins deja un nivel semnificativ de confort. Ci de cea emoțională. Te gândești la timpul investit, la toate lucrurile prin care ați trecut. Și tot îți spui de luni de zile sau de ani că este doar o etapă ce se petrece acum, că vă veți reveni. Dar această revenire nu este posibilă fără acel efort comun punctat anterior. Și să îl depui doar tu, să devii compliantă, să te faci că nu vezi… nu înseamnă că relația va supraviețui sau că va fi una sănătoasă și împlinitoare.

Frica de a nu putea obține mai mult

Un comportament frumos, constant, un bărbat care să își exprime adaptabil grija pentru tine, care să-ți dovedească respect și să arate iubire și prin ceea ce face, nu doar prin ceea ce zice. Un bărbat care vrea să construiască, nu să primească de-a gata căci așa se simte el valoros ori că i se cuvine. Sună minunat, însă stima de sine joasă creează acel cadru mental prin care consideri că nu poți să primești așa ceva deoarece nu ești suficient de bună.