Frica de iubire sau dezinteres total față de partener? Situații care pot fi confundate

O analiză importantă a propriei persoane care țintește un comportament schimbat. Îți este frică de iubire sau partenerul îți e indiferent?

Frica de iubire sau dezinteres total față de partener? Situații care pot fi confundate

Ți s-a atras atenția că te porți foarte urât. Ți-au spus asta și partenerul de cuplu și apropiații care v-au văzut împreună în multiple ocazii. În mintea ta totul este amestecat și nu îți asumi ceea ce faci. Îți îmbraci comportamentul în hainele umorului, că așa glumești tu cu el, îți zici că ai dreptul la o atitudine exemplară din partea lui și că ție se cuvine, fără să te uiți la ceea ce oferi tu în schimb sau cum îl castrezi emoțional. Nu te uiți la realitate și la maniera în care tu o influențezi sau la așteptările tale nerealiste din cuplu. Îți zici că te-ai plictisit, că nu primești ceea ce vrei, nemulțumirea e din orice. S-a stins iubirea, dacă ai simțit-o vreodată, ori frica te iubire te face să îți sabotezi relația?

Furia…

… devine un mod de detașare emoțională. Practic pui între tine și partener un zid de furie care să creeze distanță, care să îl țină la distanță. Care să te deconecteze pe tine de la nevoile tale emoționale și care să întrerupă conectarea emoțională dintre voi. Nu reușește să ajungă la tine nicicum, indiferent cât de sănătos reacționează.

Îi vezi doar minusurile

Cu siguranță partenerul are o mulțime de calități care la începutul relației v-au adus împreună. Acum ele parcă s-au spulberat. Vezi doar negru, îi vezi doar defectele pe care le și amplifici foarte mult. Dacă cineva îți reflectă toate lucrurile bune pe care le face, imediat ieși la atac să contrazici, să minimizezi, să pui reflectorul pe negativ. Pozitivul efectiv nu îl observi sau îl ignori, ți se cuvine deci nu contează.

Nevoia de atenție…

… din partea altor bărbați este foarte mare. Ajungi să flirtezi fără oprire, cu cine este dispus să facă asta, poate chiar la infidelitate emoțională. Până la cea fizică mai e doar un pas, uneori nu se întâmplă deoarece celălalt nu intră în joc, nu e atât de interesat sau consecințele ar aduce mult prea multe complicații și le evită. Iar ca să îți justifici și menții acest comportament arunci vina pe partener. Deoarece el nu îți oferă suficient e dreptul tău să faci asta. Ori nu vrei să ratezi ocazii să-ți trăiești viața, ca e și așa prea scurtă și dificilă.

Zero inițiativă

Lași totul pe umerii lui, iar asta face parte dintr-un set de extemporale prin care îl testezi fără oprire, în orice manieră îți trece prin cap. Dacă eu nu fac, oare el ce face? Practic lași întreaga responsabilitate pe umerii lui, fie că e vorba despre petrecerea timpului liber sau lucruri ce trebuie rezolvate acasă. Nu e flexibilitate sau înțelegere pentru ceea ce e realizabil și ce nu, în ce condiții și când anume. Ocaziile deosebite te lasă rece și mesajele transmise sunt contradictorii. Nu trebuie să facem nimic special versus reproșuri că nu s-a implicat. Comunicarea dintre voi e foarte lacunară, ca și cum el ar trebui să îți citească gândurile.

Citește și:
Ești singură? Cum să te setezi mental pentru a atrage un partener de calitate

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle