Food fetish (de Tom Wilson)

Habar n-am daca Nostradamus a profetit si despre show-urile TV de gatit, dar cred ca a facut-o, pentru ca par a fi semnul cat se poate de clar al Apocalipsei si al descalecarii Anticristului.

Ma intreb de ce membrii juriilor din aceste programe de televiziune au mereu grimase nesatisfacute, din moment ce iubesc atat de mult mancarea? De ce nu-si pot indrepta privirea catre o farfurie fara a avea expresia celui care tocmai a vazut un aurolac expunandu-si organele genitale in public? Pentru participantii la astfel de show-uri trebuie sa fie ca si cum i-ar pregati masa unui copil de trei ani etern nemultumit, desi un copil de trei ani nu poate avea puterile discretionare ale unui monarh din secolul al XIII-lea, ale carui capricii trebuie musai acceptate, oricat de absurde ar fi ele.

Ca societate, pretentiile noastre culinare sunt, de asemenea, complet absurde. Fetisul pentru mancare e o achizitie recenta. Chiar si in „cosmopolita Anglie, maslinele erau considerate niste delicatese in ciudatii ani 80. Pe vremea aceea, nimeni nu incercase inca sushi-ul, orice chestie de import era privita cu o suspiciune demna de o cauza mai buna, iar sofisticaria culinara insemna sa servesti bucati de branza cheddar cu grapefruit invelit in staniol, infipt in scobitori.

Daca mergi mai departe in timp, fetisurile noastre culinare recente arata si mai bizar. Multe dintre chestiile pe care le consideram astazi produse de lux erau pe vremuri mancarea saracilor. Stridiile, de exemplu, erau consumate de cei care nu-si permiteau nimic altceva. Pe atunci, insa, erau preparate si mestecate, iar nu inghitite crude, ca astazi. De fapt, fructele de mare, privite acum ca delicatese absolute, erau mancarea clasei muncitoare, in special somonul si racii, considerate mancare pentru servitori.

Singurul motiv pentru care facem astazi moarte de om pentru asa ceva e faptul ca au devenit foarte rare. Suntem complet sedusi de ideea de a consuma chestii care sunt greu de obtinut sau sunt importate de peste mari si tari. Sushi-ul e un bun exemplu: sotia fratelui meu, nascuta in Japonia, gaseste incredibil faptul ca occidentalii platesc bani grei pentru ceva ce in tara ei natala e considerat o impietate (de exemplu, sushi-ul umplut cu maioneza).

Faptul ca a manca sushi cu maioneza a ajuns sa fie o sofisticarie e de un comic fara rival. Asta daca n-ar fi dramatic pentru efectele dezastruoase pe care le are asupra ecologiei planetei noastre. Dorindu-ne mancare de pe cealalta parte a ei, indiferent de sezon, incetinim dezvoltarea acelor zone. Mania noastra subita pentru quinoa inseamna ca bolivianul de rand nu-si mai permite cerealele lui de toate zilele, ele plecand la export cu un pret exorbitant. Dorinta nebuna de a exporta sparanghel peruvian in cantitati industriale inseamna ca fermierii locali se lupta permanent cu seceta, nemaiputand sa-si creasca propria hrana. Dorinta de a ne imbuiba cu carne de vita si soia este direct culpabila pentru defrisarile masive de pe Amazon.

Si nu e doar mediul ambient cel distrus de fetisurile noastre culinare, ci si raporturile dintre noi.
Imi place sa gatesc. Si imi place sa gatesc in special pentru alti oameni. Dar o masa cu prietenii tinde sa se transforme intr-o examinare reciproca dureroasa. Nu mai e mult pana cand invitatii la masa se vor infiinta la usa inarmati cu pixuri si carnetele. Ce a fost candva placerea de a imparti o masa s-a transformat pe nesimtite intr-o enervanta competitie din care esti norocos daca scapi cu stima de sine intacta.

Cine e responsabil pentru fetisizarea mancarii? Iti spun eu: barbatul! Relativ recent a devenit social acceptabil ca barbatul sa fie interesat de gatit. Si, ca orice activitate in care sunt implicati barbatii, si acest domeniu a devenit unul al legendarului joc „Cine-o-are-mai-mare. Barbatul e cel care a injectat o paradigma competitiva respingatoare intr-o chestie care candva avea de-a face cu placerile simple ale vietii. Cine sunt cei mai vocali, frustrati, agresivi bucatari? Barbatii! Cine sunt cele mai acre fete din juriile arogante ale show-urilor TV de gatit? Barbatii! Cine sunt cei care fac topurile anuale ale restaurantelor, cele care inventeaza si distrug cariere bazate exclusiv pe capacitatea bucatarilor de a gadila in mod placut capriciile din ce in ce mai absurde ale unei elite ultra-privilegiate? Barbatii!

Nu credeam ca o sa zic asta vreodata, dar poate ca partea conservatoare a societatii are dreptate cand spune ca locul femeii e la cratita.

Foto: Woman’s mouth with red strawberry covered with sugar from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK