Este foarte posibil sa ai dreptate. Numeroase cupluri s-au cunoscut in acest mod, multe dintre ele au „la activ” ani buni de cand sunt impreuna, relatia lor a depasit testul timpului ba, mai mult, unii au ajuns chiar in fata altarului!
Totusi, desi este adevarat ca traim in plina era digitala iar relatiile care au inceput in lumea virtuala s-au mutat cu succes in cea reala, la fel de adevarat este si faptul ca nu o data am auzit despre asemenea idile care s-au terminat foarte rau. Mass-media a avut grija sa ne arate si reversul mai putin roz al medaliei.
Asadar, inainte de a te aventura intr-o relatie cu baze virtuale, afla care sunt regulile „nescrise” ale acestui gen de relatii. Oricat de entuziasmata ai fi de tipul pe care l-ai cunoscut pe hi5, facebook ori pe vreun grup de discutii, nu strica niciodata sa iti iei cateva masuri de precautie. Pentru a evita situatiile neplacute, iata o lista cu dos and donts care trebuie aplicate oricarei pasiuni nascute online.
Dont – Nu fi surprinsa daca primesti ceea ce oferi.
Daca iti creezi o imagine de pisicuta sexy intr-un chat room pentru oameni singuri, ai toate sansele sa fii abordata de barbati care vor doar o aventura fierbinte. Pana la urma, asta ai cerut, nu-i asa? Locul in care te afli influenteaza potentialii pretendenti. Daca, de exemplu, esti fan al excursiilor pe munte, inscrie-te pe un grup de discutii pe tema aceasta si fa-ti prieteni acolo. Foloseste-ti hobby-urile si preferintele pentru a cunoaste oameni care depasesc totusi nivelul de inteligenta necesar pentru hi5. Tine minte insa ca ceea ce spui in discutiile online stabileste ce fel de oameni iti vor raspunde.
Do – Fii sincera.
Desi este tentant sa pretinzi ca esti slaba, blonda, inalta si atletica desi nu esti chiar asa, adevarul va iesi la iveala in cele din urma. Si este mai usor sa fii sincera de la inceputul relatiei decat sa fii nevoita sa explici iubitului tau cum ai reusit incredibila performanata de a te ingrasa 10 kilograme si te-ai lasat de alpinism in cele cateva ore care au trecut de la ultima discutie pe net pana la intalnirea „face to face”.
Dont – Nu te grabi.
Partea frumoasa a lumii virtuale este ca rezerva de baieti frumosi si destepti este practic nelimitata. Asa ca nu te pripi si nu te agata de primul tip pe care il gasesti. Adevarul este ca nu-l poti cunoaste cu adevarat pana nu-l intalnesti personal. Si, chiar daca sansele ca el, cel real sa coincida cu el, cel virtual, exista intotdeauna posibilitatea ca ceva sa nu fie in regula. Acorda relatiei voastre suficient timp sa se dezvolte pe parcursul catorva saptamani sau luni inainte de a decide ca asta este ceea ce iti doresti cu adevarat.
Do – Insista sa vorbiti la telefon inainte de a va intalni personal.
Chat-ul online si mailurile indraznete sunt foarte amuzante dar adevarul este ca oricine ar putea scrie acele cuvinte. Faceti schimb de numere de telefon si „auziti-va” inainte de a va intalni pentru a decide daca vrei ca relatia voastra sa depaseasca stadiul unui schimb de mailuri. De multe ori s-a intamplat ca o fata sa se indragosteasca de autorul scrisorelelor pentru ca apoi sa descopere ca, de fapt, diferenta de doi ani este de douazeci, ori, si mai rau, ca el este de fapt ea. Asta ca sa nu mai vorbim despre posibilitatea ca el sa fie casatorit. O conversatie telefonica va va ajuta si sa spargeti gheata. In plus, este o metoda foarte buna pentru a-i verifica sinceritatea. Daca iti spune ca e singur sau divortat dar o femeie raspunde la telefon si iti spune ca e iubita ori sotia lui, s-ar putea sa iti schimbi planurile in ceea ce-l priveste.
Page: 1 2