În luna octombrie ai ce să urmărești pe Netflix, așa că venim în ajutorul tău cu o listă de filme și seriale noi pe care nu trebuie să le ratezi.
Iată ce filme și seriale noi nu trebuie să ratezi luna aceasta pe Netflix.
Sydney Park, Théodore Pellerin, Asjha Cooper, Dale Whibley interpretează rolurile principale din acest thriller pe care îl poți urmări din 6 octombrie și care are la bază romanul omonim semnat de Stephanie Perkins, apreciat drept bestseller de către New York Times. Makani Young s-a mutat din Hawaii într-un orășel liniștit din Nebraska pentru a locui împreună cu bunica ei și pentru a termina liceul. Însă, în timp ce începe numărătoarea inversă până la absolvire, colegii ei de clasă sunt urmăriți de un criminal hotărât să le dezvăluie cele mai întunecate secrete întregului oraș, terorizându-și victimele în timp ce poartă măști care reproduc întocmai chipurile lor. Makani, care are la rândul ei un trecut învăluit în mister, și prietenii ei trebuie să descopere identitatea criminalului înainte de a deveni victimele acestuia.
În sezonul al treilea, Joe (Penn Badgley) și Love (Victoria Pedretti), acum căsătoriți și crescându-și copilul împreună, s-au mutat în Madre Linda, o încântătoarea zonă izolată din nordul Californiei. Aici sunt înconjurați de antreprenori de succes în tehnologie, mămici bloggerițe care le știu pe toate și biohackeri faimoși pe Instagram. Joe este dedicat noului său rol de soț și tată, dar se teme de impulsivitatea letală a lui Love. Apoi, mai e și inima lui care nu-i dă pace. Cum este posibil ca femeia pe care a căutat-o o viață întreagă să locuiască chiar vizavi? Să scapi dintr-o cușcă dintr-un beci e o treabă, dar din temnița unei căsnicii perfecte cu o femeie care te știe pe de rost? Cum scapi basma curată din așa ceva? Noul sezon este disponibil din 15 octombrie.
Având la bază benzile desenate semnate de Joe Hill și Gabriel Rodriguez, serialul urmărește aventurile prin care trec trei frați care se mută în casa părintească, acolo unde tatăl lor a fost asasinat. Ei nu știu câte mistere se ascund între pereții acelei case, în special faptul că în ea pot fi găsite numeroase chei magice, care pot da puteri supranaturale celor care le dețin. Locke & Key este o poveste plină de mister despre maturizare, dragoste, pierdere și despre legăturile indestructibile care definesc o familie, iar sezonul 2 este disponibil din 22 octombrie.
Filmul, disponibil deja pe Netflix, îl are în rolul principal pe Jonas Smulders. El este Richie, un superstar rap în ascensiune. Într-o seară este jefuit de un grup de adolescenți și pierde cel mai prețios lucru pe care îl deținea: un ceas foarte scump. Atunci când imaginile cu jaful umilitor ajung virale, Richie se vede forțat să lupte pentru a se reabilita, totul în decursul unei nopți lungi.
Din 1 octombrie, pe Netflix te așteaptă o adaptare sub formă de miniserie a volumului de memorii al lui Stephanie Land. Margaret Qualley interpretează rolul principal, cel al unei tinere mame care a ieșit recent dintr-o relație abuzivă. Pentru a-și asigura un venit și un viitor mai bun pentru ea și fiica ei, se angajează ca menajeră.
Filmul se desfășoară pe parcursul unei singure dimineți, acțiunea având loc într-un centrul de preluare a apelurilor de urgență. Operatorul de apeluri Joe Bayler (Gyllenhaal) încearcă să salveze un apelant aflat în mare pericol – dar în curând descoperă că nimic nu este așa cum pare, iar să înfrunte adevărul este singura ieșire. Din distribuția filmului mai fac parte Peter Sarsgaard, Riley Keough, David Castañeda, Christina Vidal, Paul Dano și Ethan Hawke.
Serialul On My Block a revenit deja pe Netflix cu cel de-al patrulea sezon. La doi ani după ce s-au despărțit, Ruby, Jamal, Monse și Cesar se confruntă cu noi amenințări și trebuie să decidă dacă prietenia lor este cu adevărat pe viață.
Un nou serial original Netflix, disponibil din 6 octombrie. Producția spune povestea a cinci femei cu același semn din naștere vor să afle adevărul despre trecutul lor și descoperă un întreg lanț de minciuni întreținute de un politician influent.
Un nou serial de comedie, disponibil din 8 octombrie, în care rolul principal este interpretat de actrița Emily Osment. Cu toate cărțile pe care le-a citit, Chelsea află că mai are de învățat despre fericire după ce ia decizia de a se muta cu sora ei exuberantă și cei trei colegi de apartament ai acesteia.
Dornici să se ucidă unul pe celălalt pentru a-și încheia căsnicia, doi soți (interpretați de actorii Noomi Rapace și Aksel Hennie) se îndreaptă către o cabană izolată. Însă, înainte de a-și putea duce planurile la bun sfârșit, apar câțiva musafiri nepoftiți și sunt nevoiți să se confrunte cu un pericol și mai mare. Premiera este pe 15 octombrie.
Serialul este adaptarea cărților de succes semnate de Ann M. Martin, iar celebra Alicia Silverstone interpretează unul dintre rolurile principale. Serialul se concentrează pe aventurile amuzante prin care trec cinci adolescente care pun baza unui serviciu de baby-sitting. La scurt timp după încheierea „celei mai frumoase veri”, Clubul guvernantelor revine în acțiune pentru un nou sezon al schimbărilor, cu ajutorul a două noi membre. Din 11 octombrie.
Astronauta Niko Breckenridge (Katee Sackhoff) și al său echipaj sunt martorii distrugerii unei planete, iar miza e maximă. Cum poți negocia cu extratereștri capabili de o asemenea brutalitate? Al doilea sezon al serialului Another Life este disponibil pe Netflix din 14 octombrie.
Un tânăr student care lucrează ca șofer ia două cliente misterioase pentru o noapte de distracție în Los Angeles. Însă la scurt timp pasagerele își dau arama pe față, intențiile lor sângeroase ies la iveală, iar el trebuie să lupte pentru supraviețuire. Filmul este disponibil din 20 octombrie, iar în rolurile principale joacă Sydney Sweeney, Megan Fox, Debbie Ryan și Alexander Ludwig.
În acest nou reality-show, mai multe cupluri curajoase încearcă să-și îmbunătățească viața intimă cu ajutorul celebrei actrițe Gwyneth Paltrow și al unei întregi echipe de specialiști. Premiera are loc pe 21 octombrie.
O nuntă, o înmormântare, o nouă rudă și mult dramatism sunt ingredientele care cresc miza pentru familiile Colby și Carrington în sezonul 4 al popularului serial Dynasty, care revine din 22 octombrie. Un reboot al telenovelei din anii ’80 cu același nume, serialul se bazează pe goana personajelor principale după notorietate și avere.
Aflată într-un blocaj pe plan personal și profesional, Jenn (Kate Siegel) apelează la un hipnoterapeut celebru. După câteva ședințe intense, ea se trezește prinsă într-un joc psihologic mortal. Premiera are loc pe 27 octombrie.
În acest prolog la „Army of the Dead”, o femeie misterioasă îl recrutează pe Dieter, funcționar bancar, pentru a jefui împreună seifuri imposibil de spart din Europa, totul cu puțin timp înainte de apocalipsa cauzată de zombies. Din distribuția filmului fac parte Nathalie Emmanuel, Matthias Schweighöfer și Barbara Meier. Îl poți vedea din 29 octombrie.
Acest serial dramatic poartă semnătura regizorală a lui Colin Kaepernick și Ava DuVernay și va fi diponibil din 29 octombrie. Serialul prezintă anii de liceu ai lui Kaepernick și experiențele care l-au condus pe drumul activismului.
Foto: PR