În luna octombrie ai ce să urmărești pe Netflix, așa că venim în ajutorul tău cu o listă de filme și seriale noi pe care nu trebuie să le ratezi.
Iată ce filme și seriale noi nu trebuie să ratezi luna aceasta pe Netflix.
BECKHAM, un documentar cu patru părți, spune povestea nevăzută a unui star al fotbalului devenit reper cultural. Deși numele lui David Beckham este unul dintre cele mai cunoscute de pe planetă, puțini îl cunosc cu adevărat. De la începuturile umile într-o familie din clasa muncitoare din estul Londrei, perseverența și dorința lui de a câștiga și lupta pentru a găsi echilibrul între ambiție, iubire și familie, povestea lui David este una a măririlor și căderilor de la înălțimi amețitoare. Serialul te poartă prin tot acest carusel, dezvăluindu-ți povestea surprinzătoare, intimă și revelatoare a unuia dintre cei mai cunoscuți și atent analizați sportivi ai tuturor timpurilor. În documentarul BECKHAM, Fisher Stevens (Palmer, And We Go Green, The Cove), câștigător al premiului Oscar, alături de producătorul John Battsek (One Day in September, Searching for Sugar Man, Iarnă în flăcări: Lupta Ucrainei pentru libertate) câștigător al premiului Oscar și al premiului Emmy, îi surprind pe David, pe soția lui Victoria, familia, prietenii și coechipierii lui așa cum nu au mai fost văzuți până acum. Rezultatul este un portret intim al omului David Beckham, dar și o cronică a sportului contemporan și a culturii celebrității.
Premiera: 4 octombrie
Nevoit să se ascundă, Assane trebuie să învețe să trăiască departe de soția și de fiul său. Conștient de suferința pe care le-o provoacă, Assane nu mai rezistă și decide să se întoarcă la Paris și să le facă o propunere nebunească, și anume să părăsească Franța și să înceapă o nouă viață în altă parte. Dar fantomele trecutului nu sunt niciodată prea departe și un eveniment neașteptat îi va da toate planurile peste cap.
Premiera: 5 octombrie
Liza Drake (Emily Blunt) este o mamă singură care lucrează cu ora. Ea tocmai și-a pierdut slujba și se află la capătul puterilor. O întâlnire întâmplătoare cu reprezentantul de vânzări a unei companii farmaceutice Pete Brenner (Chris Evans) o pune pe o traiectorie ascendentă din punct de vedere economic, dar dubioasă din punct de vedere etic, pe măsură ce este implicată într-o periculoasă schemă de escrocherie. Confruntarea cu șeful ei din ce în ce mai deranjat (Andy Garcia), starea medicală înrăutățită a fiicei ei (Chloe Coleman) și o conștientizare tot mai mare a devastării pe care compania o provoacă o obligă pe Liza să-și analizeze alegerile. Pain Hustlers privește printr-o lentilă tăioasă, dar revelatoare la ceea ce unii oameni fac din disperare, iar alții din lăcomie. Filmul este regizat de câștigătorul premiului BAFTA David Yates, produs de Lawrence Grey, și îi are în distribuție și pe Catherine O’Hara, Jay Duplass și Brian d’Arcy James.
Premiera: 27 octombrie
Neînfricații alpiniști Ueli Steck și Dani Arnold sunt rivali, sfidând moartea pentru a atinge recorduri de viteză pe versanții nordici ai Alpilor elvețieni. Descoperă-le povestea în acest documentar.
Premiera: 4 octombrie
O tulburare de alimentație îi ia luni din viață, așa că Mia, o fată de 16 ani, concepe o listă de experiențe esențiale pentru o adolescentă și recuperează timpul pierdut.
Premiera: 5 octombrie
O mare amatoare de crime adevărate e prinsă în ițele uciderii surorii ei în înalta societate. Cu o vilă plină de suspecți spilcuiți, ea trebuie să găsească vinovatul.
Premiera: 6 octombrie
Îi așteaptă un nou an de școală, iar prietenii sunt acum într-o nouă clasă 3D. Vor reuși să rămână uniți când sentimentele și relațiile sunt puse la încercare?
Premiera: 10 octombrie
O influenceriță de pe rețelele sociale se amestecă în viețile a patru femei, mânată de dorința de a afla adevărul despre nașterea ei și a se răzbuna.
Premiera: 11 octombrie
Pentru a-și asigura averea, doi frați lipsiți de scrupule construiesc o dinastie care începe să se destrame când moștenitorii lor mor în mod misterios, unul câte unul. Un serial de neratat!
Premiera: 12 octombrie
Un grup de angajați din sectorul public se luptă nu doar cu propriile neînțelegeri, ci și cu un criminal însetat de sânge într-un teambuilding aparent inofensiv.
Premiera: 13 octombrie
Documentarul are în prim-plan o fetiță nevoită să fugă din fața războiului din Ucraina într-o tabără de vară din Alpi, împreună cu bunica ei. Curajul îi va fi pus la încercare.
Premiera: 15 octombrie
La aniversarea de 13 ani, Carmie descoperă că este jumătate om, jumătate vampir și că puterile magice complică mult viața unui elev de gimnaziu. Nu rata acest serial!
Premiera: 17 octombrie
Un băiat posedat de diavol, exorcizări, crimă. Acest documentar prezintă prima și singura dată când „posesia demonică” a fost folosită ca apărare într-un proces de crimă din SUA.
Premiera: 17 octombrie
Patru detectivi, patru linii temporale, o singură victimă. Pentru a salva viitorul, ei trebuie să rezolve mai întâi cazul crimei care a schimbat cursul istoriei. Un serial care te va captiva.
Premiera: 19 octombrie
În urma unei dispute cu tatăl său, un tânăr cade pradă ademenitoarelor criptomonede și promisiunilor îndrăznețe de libertate financiară ale unui antreprenor.
Premiera: 19 octombrie
Un aspirant la statutul de star reggaeton și cei mai buni prieteni ai săi se mută în Miami în căutarea succesului, trecând împreună peste obstacole și adevăruri dure.
Premiera: 19 octombrie
În timp ce se pregătește să încingă ringul de dans într-o discotecă de top din L.A., un tânăr cuplu invocă o prezență întunecată care râvnește la copilul lor nenăscut.
Premiera: 20 octombrie
Trei tați de vârstă mijlocie își dau seama că nu mai țin pasul cu lumea directorilor mileniali și a redutabilelor directoare de grădiniță.
Premiera: 20 octombrie
Responsabilul pentru spargerea de la Muzeul de Artă Contemporană din Paris din 2010 povestește cum a reușit cel mai mare jaf de obiecte de artă din istoria Franței.
Premiera: 20 octombrie
Cu relatări din ambele părți ale legii, acest documentar creat de realizatorii „Fear City” urmărește bătălia FBI-ului împotriva lui John Gotti, cunoscutul lider mafiot.
Premiera: 24 octombrie
În acest serial, două adolescente, bune prietene, aflate în vacanță la mare, întâlnesc un sportiv profesionist aspirant și încearcă să-l convingă să joace într-un scurtmetraj senzual.
Premiera: 25 octombrie
O contabilă vede trădarea logodnicului ei ca pe o oportunitate pentru o trezire sexuală, cu consecințe periculoase. O adaptare după romanul lui Sue Hecker.
Premiera: 25 octombrie
Incredibila poveste a celor patru miliarde de ani de viață pe Pământ este relatată într-un serial documentar creat de Steven Spielberg și de cei care au realizat „Planeta noastră”.
Premiera: 25 octombrie
După o copilărie marcată de un miracol, Narcisa devine novice și începe să le predea fetelor de la o fostă mănăstire bântuită de o prezență tulburătoare.
Premiera: 27 octombrie
Foto: PR