În luna mai vei avea ce să urmărești pe Netflix, așa că venim în ajutorul tău cu o listă de filme și seriale noi pe care nu trebuie să le ratezi.
Iată ce filme și seriale noi nu trebuie să ratezi luna aceasta pe Netflix.
După aproape un secol în care au avut grijă ca omenirea să fie în siguranță, supereroii din prima generație sunt nevoiți să privească spre copiii lor care trebuie să continue tradiția. Tensiunile cresc atunci când tinerii supereroi, dornici să-și demonstreze valoarea, luptă pentru a se ridica la înălțimea legendarei reputații a părinților lor, dar și la înălțimea propriilor standarde. Bazată pe romanele grafice semnate de Mark Millar și Frank Quitely, Jupiter’s Legacy este o dramă extraordinară cu supereroi, a cărei acțiune acoperă mai multe decenii și abordează complexitatea dinamicii create de relațiile de familie, putere și loialitate. Seria îi are în distribuție pe Josh Duhamel, Leslie Bibb, Ben Daniels, Elena Kampouris, Andrew Horton, Mike Wade, Matt Lanter și Ian Quinlan.
Amy Adams interpretează rolul principal din acest film regizat de Joe Wright, iar distribuția mai cuprinde nume mari precum Gary Oldman, Anthony Mackie, Jennifer Jason Leigh și Julianne Moore. Pelicula se concentrează pe trăirile și evenimentele prin care trece o femeie care suferă de agorafobie și locuiește singură în New York, care începe să-i spioneze pe noii vecini, doar pentru a asista la un act tulburător de violență.
O peliculă ce va fi cu siguranță pe placul amatorilor de producții horror. Din distribuție fac parte Dave Bautista, Ella Purnell, Omari Hardwick și mulți alții, ei formând un grup de mercenari care pune la cale cel mai mare jaf încercat vreodată. Singura problemă este că locul pe care aceștia îl vizează este Las Vegas unde tocmai ce are loc o invazie de zombie.
Subiectul unei noi serii de pe Netflix îl reprezintă viața regretatei cântărețe Selena Quintanilla-Pérez. Actrița Christian Serratos o interpretează pe Selena, cântăreața de origine mexicană, care a fost ucisă de cel mai mare fan al ei în 1995. Pe parcursul acestui serial, vei vedea cum familia ei face o serie de alegeri care îi vor schimba viața și drumul către succes. Pe măsură ce cariera Selenei capătă avânt, cântăreața se luptă să își respecte principiile, să petreacă timp de calitate cu familia și să își extindă afacerea.
Un serial de comedie Netflix care prezintă evenimentele prin care trece o familie de culoare din Indiana care luptă pentru o viață mai bună și fericită, în ciuda problemelor cu care se confruntă zi de zi.
De la aventuri nebune pe planete îndepărtate la întâlniri tulburătoare aproape de casă, această antologie premiată cu 5 Premii Emmy revine cu noi povești incitante. Episoadele sunt un mix extrem de intereseant de SF, fantasy, horror și comedie.
Cu siguranță unul dintre cele mai apreciate seriale ale momentului, Lucifer revine cu a doua parte a sezonului 5. Lucifer revine cu fast pe tărâmul celor vii, sperând să repare relația dintre el și Chloe. Chiar credeați că diavolul are parte de odihnă? Sezonul 5 ne face cunoștință și cu tatăl lui Lucifer, Dumnezeu, și ne dezvăluie ce planuri complet neașteptate are acum Lucifer.
Într-una dintre cele mai așteptate mini-serii Netflix de anul ăsta, Ewan McGregor îl interpretează oe Roy Halston Frowick, designerul american care și-a transformat numele într-un imperiu al modei, sinonim cu lux, sex și faimă. Serialul poartă semnătura celebrului producător Ryan Murphy și urmărește ascensiunea meteorică și declinul primului designer de modă american celebru.
Este povestea lui Steve Harmon (Kelvin Harrison, Jr.), un student de onoare în vârstă de 17 ani, a cărui lume se prăbușește când este acuzat de crimă. Filmul urmează călătoria dramatică a acestui student inteligent și simpatic din Harlem care urmează un liceu de elită și bătălia juridică complexă care l-ar putea face să-și petreacă restul vieții în închisoare. Din distribuție mai fac parte Jennifer Hudson, Jeffrey Wright și John David Washington.
Ragnarok este o dramă pe tema maturizării, care construiește și contribuie la un unghi nou și surprinzător asupra mitologiei nordice. Acțiunea celui de-al doilea sezon pornește din locul unde a rămas în primul sezon: ce faci când ești un liceean de 17 ani care tocmai a aflat că se confruntă cu un dușman antic și extrem de puternic, ce ține un oraș întreg, poate chiar o țară întreagă, într-o mână de fier? Magne trebuie să accepte că acum, când este pregătit pentru luptă, dușmanii lui sunt prea mulți și prea puternici. Mai este cineva care, asemenea lui, să aibă puteri supranaturale? Va putea găsi acești oameni la timp? Și ce se întâmplă când se dovedește că fratele său mai mic, Laurits, este, de asemenea, destul de excepțional, dar că vede lumea foarte diferit de Magne? În cel de-al doilea sezon al Ragnarok, conflictul devine mai dur, răul devine mai concentrat și alegerile și mai disperate. În mijlocul tuturor acestor lucruri, Magne se confruntă cu întrebarea fundamentală: cât de departe ești dispus să mergi pentru a-ți salva familia?
Foto: PR