Oferind mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, serviciul găzduiește o selecție largă a celor mai așteptate seriale și filme din lume. Iată ce poți viziona în luna septembrie.
Codename: Annika
Codename: Annika este un serial polițist finlandezosuedez. Povestea se concentrează pe Emma, anchetatoare finlandeză de fraude în artă, care acționează sub acoperire pentru a se infiltra într-o casă de licitații din Stockholm și a investiga legătura dintre companie și Blanko, un renumit infractor care spală bani. Pentru a nu fi depistată, Emma pretinde că este Annika, o mondenă impulsivă care trăiește pentru petreceri sălbatice, droguri și alcool, total opusă Emmei, relaxată, calmă și liniștită. Adoptând această personalitate neobișnuită, ușile încep să i se deschidă către lumea ascunsă a fraudei artistice de înaltă clasă. Însă devenind Annika, Emma trebuie să se confrunte cu amintiri dintr-un trecut pe care încearcă să-l uite.
Primul sezon, cu 6 episoade, disponibil din luna septembrie
Poker Face
Poker Face este un serial de 10 episoade în genul seriilor „misterul săptămânii', în care personajul principal este Charlie (Natasha Lyonne), care are capacitatea extraordinară de a depista când cineva minte. Pornind la drum cu mașina ei Plymouth Barracuda, la fiecare oprire întâlnește o nouă distribuție de personaje și crime ciudate pe care nu poate să nu le rezolve. Serialul este creat, scris, regizat și produs executiv de Rian Johnson, multiplu nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film, scriitor/regizor/producător al filmelor de succes Knives Out. Alături de Lyonne, în serialul tip mistery de 10 episoade mai joacă și Adrian Brody, Benjamin Bratt, Joseph Gordon-Levitt, Simon Helberg și Ellen Barkin.
Primul sezon, cu 10 episoade, disponibil din luna septembrie
The Winner
The Winner este o comedie de familie, de producție cehă și slovacă, prezentând povestea lui Viktor Hudák (Ady Hajdu), un prim-ministru fictiv al unei mici țări europene, care își încheie cariera politică și revine la viața de zi cu zi. Cu toate acestea, când succesorul său răstoarnă radical toate politicile pe care le-a construit într-o viață, își dă repede seama că are foarte puțină putere ca fost prim-ministru. În încercarea de a demonstra că este încă relevant, el încearcă să facă un pas înainte și să preia conducerea acasă, unde locuiește cu soția și cu cele trei fiice. Dar, după ce a petrecut atât de mult timp departe de ele și fără nici cea mai mică idee despre cum funcționează lumea reală, găsește o familie obișnuită de mult
timp să trăiască fără el și un grup de femei mult superior oricăror oponenți politici cu care s-a confruntat în cariera sa de primministru. În serial mai joacă Ivana Chýlková și Milan Ondrík.
Episodul 1 disponibil din 4 septembrie, ulterior noi episoade vor fi adăugate săptămânal.
Knock at the Cabin
În noul thriller al regizorului vizionar M. Night Shyamalan, o familie aflată în vacanță într-o cabană
îndepărtată este ținută captivă de patru străini înarmați care îi forțează pe membrii acesteia să facă
o alegere imposibilă pentru a preveni apocalipsa. În Knock at the Cabin joacă Dave Bautista (Dune),
Jonathan Groff, nominalizat la premiile Emmy (Mindhunter), Ben Aldridge (Fleabag), Nikki Amuka-Bird (Old), debutanta Kristen Cui, Abby Quinn (Little Women) și Rupert Grint (franciza Harry Potter).
Disponibil din 17 septembrie
Cocaine Bear
Regizoarea Elisabeth Banks face echipă cu câștigătorii premiilor Oscar®, Phil Lord și Chris Miller (Spider-Man: Into The Spider-Verse), într-o poveste palpitantă, inspirată de evenimentele reale ale prăbușirii avionului unui traficant de droguri în 1985, ale cocainei dispărute și ale ursului negru care a consumat-o. În pădurile din Georgia, un prădător de 500 de kilograme a ingerat o cantitate uluitoare de cocaină și a plecat furios, stimulat de droguri, în căutare de mai multă acțiune… și sânge.
Disponibil din 24 septembrie
Dungeons & Dragons: Honour Among Thieves
Un hoț plin de farmec și o bandă de aventurieri surprinzători pun la cale un furt epic pentru a recupera o relicvă pierdută, dar lucrurile merg din rău în mai rău atunci când se confruntă cu persoanele nepotrivite. Dungeons & Dragons: Honour Among Thieves aduce laolaltă, pe marele ecran, universul complex și spiritul ludic al legendarului joc, într-o aventură hilară și plină de acțiune.
Disponibil din 29 septembrie
Citește și:
10 filme pline de pasiune și senzualitate, pe care chiar merită să le vizionezi
Foto: PR