Filme și seriale de neratat în luna octombrie 2023 pe SkyShowtime

SkyShowtime reunește cel mai bun divertisment, de la cele mai mari studiouri și cei mai buni creatori de povești din lume.

Oferind mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, serviciul găzduiește o selecție largă a celor mai așteptate seriale și filme din lume. Iată ce poți viziona în luna octombrie.

The Family Stallone

După ce a interpretat unele dintre cele mai legendare personaje din istoria cinematografiei, Sylvester Stallone, de trei ori nominalizat la Premiile Oscar, permite accesul camerelor în intimitatea căminului său, unde joacă cel mai important rol al vieții sale: cel de părinte. Noul serial în care apare Stallone, alături de cele trei fiice și soția sa, oferă o perspectivă unică asupra uneia dintre cele mai faimoase familii de la Hollywood.

Primul sezon, cu 8 episoade, disponibil din 2 octombrie

Fleeting Lies

Fleeting Lies, serialul spaniol SkyShowtime Original va fi disponibil pentru vizionare în octombrie. Cu o lună înainte de nunta sa și de numirea în funcția de director al companiei, Lucía (Elena Anaya) este trădată de Santi (Quim Gutiérrez), rivalul ei în lupta pentru promovare. Din această cauză, Lucía este acuzată de spionaj industrial și concediată fără drept de apel. Dintr-o dată, viața și viitorul Luciei iau o întorsătură bruscă spre incertitudine, iar ea se confruntă cu o dilemă majoră: cum să-și dovedească nevinovăția și să nu intre în închisoare. Lucia va începe un parcurs de activități ilegale pentru a continua să își susțină familia, în timp ce le ascunde totul. Dar minciunile devin tot mai lipsite de logică, iar viața ei tot mai complicată.

Episodul 1 disponibil din 9 octombrie, ulterior noi episoade vor fi adăugate săptămânal.

Special Ops: Lioness

Realizat de Taylor Sheridan, nominalizat la Premiile Oscar, Special Ops: Lioness se bazează pe un program din viața reală și o prezintă pe Cruz Manuelos (Laysla De Oliveira), o tânără din divizia pușcașilor marini, dură, dar pasionată, care este recrutată de echipa Lioness Engagement pentru a ajuta la distrugerea unei organizații teroriste din interior. Zoe Saldaña o interpretează pe Joe, șefa programului Lioness, însărcinată cu antrenarea, gestionarea și conducerea agenților ei sub acoperire.

Episodul 1 disponibil din 20 octombrie, ulterior noi episoade vor fi adăugate săptămânal.

Codename: Annika

Codename: Annika, un serial SkyShowtime Original, este o dramă polițistă finlandezo-suedeză. Povestea se învârte în jurul Emmei, o detectivă finlandeză specializată în fraude de artă, aflată sub acoperire pentru a se infiltra în interiorul unei case de licitații din Stockholm și pentru a investiga legătura companiei cu un infractor faimos care spală bani, cunoscut sub numele de Blanko. Pentru a rămâne nedetectată, Emma preia identitatea Annikăi, o tipă mondenă, temperamentală, care trăiește pentru petreceri sălbatice, droguri și alcool și care este opusul Emmei, liniștită, calmă și chibzuită. Dar pentru a deveni Annika, Emma trebuie să se confrunte cu amintiri din trecutul ei pe care a încercat să le uite.

Noi episoade vor fi adăugate săptămânal.

Poker Face

Poker Face, serialul apreciat de critici, are premiera în septembrie ca SkyShowtime Original. Natasha Lyonne, nominalizată la Emmy, joacă rolul lui Charlie, care are capacitatea extraordinară de a detecta când cineva minte. Pornind la drum cu mașina ei Plymouth Barracuda, la fiecare oprire întâlnește o nouă distribuție de personaje și crime ciudate pe care nu se poate abține să nu le rezolve. 

Noi episoade vor fi adăugate săptămânal.

TÁR

Cate Blanchett, de două ori câștigătoare a Premiilor Oscar, joacă în această nouă dramă scrisă și regizată de Todd Field, de trei ori nominalizat la Oscar (In the Bedroom, Little Children). În stilul ei tipic, inteligent și autoritar, Cate Blanchett o interpretează pe Lydia Tár, o dirijoare renumită de la Filarmonica din Berlin, care se pregătește pentru o înregistrare majoră a unei simfonii Mahler. Ea pare a fi o eroină inspirațională, dar pe măsură ce se apropie ziua cea mare, drama lui Todd Field adresează întrebări despre cât de bine s-a comportat Lydia de-a lungul anilor, cât de mult contează eșecurile ei și care ar trebui să fie pedeapsa ei finală.

Disponibil din 10 octombrie

Hituri de Halloween

Halloween

Jamie Lee Curtis revine în rolul ei emblematic ca Laurie Strode, într-o confruntare finală cu Michael Myers, personajul mascat care a bântuit-o de când a scăpat de la masacrul din noaptea de Halloween, în urmă cu patru decenii. Maestrul genului horror John Carpenter este producător executiv și consultant creativ al acestui film, unindu-și forțele cu Jason Blum, producător de marcă al cinematografiei de groază din ultimii ani (Get Out, Split, The Purge, Paranormal Activity).

Smile

După ce asistă la un incident bizar și traumatizant în care a fost implicată o pacientă, dr. Rose Cotter (Sosie Bacon) începe să se confrunte cu evenimente înspăimântătoare pe care nu le poate explica. Pe măsură ce o teroare copleșitoare începe să pună stăpânire pe viața ei, Rose trebuie să se confrunte cu trecutul ei tulburător pentru a supraviețui și a scăpa de noua realitate îngrozitoare.

Paranormal Activity 2

După ce a trecut prin ceea ce, aparent, era o serie de spargeri, o familie instalează camere de luat vederi în jurul casei, însă membrii acesteia își dau seama că evenimentele care au loc sub ochii lor sunt mai sinistre decât par.

The Black Phone

Finney, un băiat timid, dar inteligent, de 13 ani, este răpit de un criminal sadic și este ținut captiv într-un subsol izolat fonic, unde țipetele nu sunt de mare folos. Când un telefon de pe perete deconectat începe să sune, Finney descoperă că poate auzi vocile victimelor anterioare ale criminalului. Iar acestea sunt hotărâte să se asigure că ceea ce li s-a întâmplat lor nu i se va întâmpla lui Finney. În rolul principal este Ethan Hawke, de patru ori nominalizat la Oscar, în cel mai terifiant rol din cariera sa, alături de Mason Thames, aflat la debutul său cinematografic.

The Haunting

În anii 1860, industriașul Hugh Crain a finanțat construcția imobilului Hill House, un conac frumos, dar amenințător, unde Crain spera să locuiască cu soția și copiii săi. Însă Crain moare într-un mod inexplicabil la Hill House și, de atunci, circulă zvonuri cum că vila ar fi bântuită de spirite rele. 130 de ani mai târziu, doctorul David Marrow (Liam Neeson), fascinat de mult timp de legenda de la Hill House, aduce acolo trei persoane spunându-le că va face un studiu asupra tulburărilor de somn. Theo (Catherine Zeta-Jones) este aparent curajoasă, dar în curând este clar că reputația sinistră a conacului Hill House îi dă o stare de nervozitate. Luke (Owen Wilson) își pune rapid întrebarea: dacă este vorba într-adevăr despre un studiu asupra somnului, de ce se află toți într-o casă bântuită?

The Purge

Dacă într-o singură noapte, în fiecare an, ai putea comite o infracțiune fără a suferi consecințe, ce ai face? În The Purge, un thriller speculativ care urmărește o familie de-a lungul unei singure nopți, patru persoane vor fi testate pentru a vedea cât de departe pot merge pentru a se proteja, atunci când lumea violentă din afară le pătrunde în casă. Într-o Americă devastată de delicte și închisori supraaglomerate, guvernul a aprobat un interval de 12 ore pe an, în care orice infracțiune, inclusiv crima, devine legală.

Citește și:
Perechi de actori care au încântat publicul în mai multe filme

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle