Filme și seriale de neratat în luna august 2024 pe SkyShowtime

SkyShowtime reunește cel mai bun divertisment, de la cele mai mari studiouri și cei mai buni creatori de povești din lume.

Oferind mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, SkyShowtime găzduiește o selecție largă a celor mai așteptate seriale și filme din lume. Iată ce poți viziona în luna iulie 2024.


Star Trek: Protostar – sezonul 2

Realizat de Kevin și Dan Hageman (Trollhunters și Ninjago), câștigători ai premiului Emmy, împreună cu Alex Kurtzman și echipa sa de la Secret Hideout, serialul animat CG Star Trek: Protostar este primul din seria Star Trek destinat unui public mai tânăr. Povestea urmărește o echipă pestriță de tineri extratereștri care trebuie să găsească o cale pentru a lucra împreună, în timp ce traversează o galaxie imensă, în căutarea unui viitor mai bun. În sezonul doi, cei șase tineri proscriși care alcătuiesc echipajul Protostar primesc o nouă misiune la bordul navei USS Voyager-A: de a-l salva pe căpitanul Chakotay (dublat de Robert Beltran) și să aducă pacea pe planeta lui Gwyn (dublată de Ella Purnell). Cu toate acestea, atunci când planul lor intră în derivă, se creează un paradox al timpului care le pune în pericol atât viitorul, cât și trecutul.


Primul sezon este disponibil acum pentru vizionare, al doilea sezon va fi disponibil din 17 august

Mr Bigstuff – sezonul 1

Mr Bigstuff este o comedie în șase părţi care explorează problematica familiilor destrămate, masculinitatea sensibilă și vânzările de covoare. Serialul spune povestea a doi fraţi înstrăinaţi; Glen (Ryan Sampson), un perfecţionist nervos care încearcă „să trăiască viaţa ideală de suburbie' și Lee (Danny Dyer), un mascul alfa dependent de droguri, care păstrează o cutie de biscuiţi în care ţine cenușa tatălui lor. Glen și logodnica lui Kirsty duc împreună o viaţă perfectă, complet banală. Sigur, Glen are disfuncţie erectilă, iar Kirsty are obiceiul secret de a fura, dar ei sunt fericiţi. Asta până când Lee se năpustește asupra vieţilor lor, fugind de un trecut care îl ajunge rapid din urmă. Cei trei sunt forţaţi de împrejurări să locuiască împreună: un perfecţionist, un fantezist și un anarhist, toţi sub același acoperiș, pe o stradă înfundată din Essex. Nu trece mult până când viaţa lor „perfectă' începe să se destrame mai repede decât un covor ieftin.



Episoadele 1-3 sunt disponibile din 2 august, cu noi episoade adăugate săptămânal

Knuckles – sezonul 1

Noul serial live-action îl prezintă pe Knuckles într-o călătorie de auto-descoperire, amuzantă și plină de acţiune, în timp ce acesta acceptă să-l antreneze pe ucenicul său Wade și să-l înveţe metodele războinicului Echidna. Cronologic, serialul are loc între filmele Sonic the Hedgehog 2 și Sonic the Hedgehog 3, cu Idris Elba în rolul principal, în timp ce Adam Pally își reia rolul Wade Whipple din franciza de film. Din distribuţie mai fac parte Edi Patterson (The Righteous Gemstones), Julian Barratt (Mindhorn), Scott Mescudi (Dont Look Up), Ellie Taylor (Ted Lasso) și vedetele invitate Rory McCann (Game of Thrones) și Tika Sumpter, care revine în rolul lui Maddie.


Episoadele 1-3 sunt disponibile din 3 august, cu noi episoade adăugate săptămânal

Mayor of Kingstown – sezonul 3

Mayor of Kingstown spune povestea familiei McLusky, oameni cu putere din Kingstown, Michigan, unde singura industrie înfloritoare este închisoarea. Serialul abordează teme precum rasismul sistemic, corupţia și inegalitatea, oferind o perspectivă de ansamblu asupra încercării de a aduce ordine și dreptate într-un oraș în care acestea lipsesc.

Noi episoade sunt disponibile pentru vizionare săptămânal, iar finalul sezonului are loc pe 8 august


Bob Marley: One Love

Celebrează viaţa și muzica unei legende care a inspirat generaţii prin mesajele sale de iubire, pace și unitate. În acest film cu un mesaj puternic și înălţător, descoperă povestea incredibilă a lui Bob Marley despre depășirea dificultăţilor și călătoria din spatele muzicii sale revoluţionare care a schimbat lumea. În Bob Marley: One Love joacă Kingsley Ben-Adir, Lashana Lynch și James Norton.

Disponibil din 6 august

Please Dont Destroy: The Treasure of Foggy Mountain


Remarcabilii comedianţi din Saturday Night Live, Martin Herlihy, John Higgins și Ben Marshall – bine-cunoscuţi sub numele trioului de comedie Please Dont Destroy – au scris scenariul și au jucat în Please Dont Destroy: The Treasure of Foggy Mountain. Produsă de Judd Apatow și narată de John Goodman, comedia îi prezintă pe cei mai buni prieteni din copilărie, Ben, Martin și John, care pornesc într-o aventură în sălbăticie pentru a găsi o comoară preţioasă pierdută. Însă călătoria lor nu este deloc simplă, iar, pe parcurs, dau peste niște urși fără păr, întâlnesc câţiva pădurari băgăcioși (Meg Stalter și X Mayo) și un lider ipocrit al unui cult (Bowen Yang). Celebrul comic Conan OBrien joacă rolul tatălui lui Ben.


Disponibil din 7 august

Night Swim

Legendarii producători de filme de groază James Wan și Jason Blum fac echipă cu regizorul vizionar Bryce McGuire pentru un thriller supranatural bazat pe scurtmetrajul cu același nume. Filmul spune povestea unui secret întunecat, a cărui origine se află într-o piscină din spatele casei, iar în rolurile principale joacă Wyatt Russell (The Falcon și the Winter Soldier), alături de Kerry Condon (The Banshees of Inisherin) nominalizată la Oscar.

Disponibil din 24 august


Mean Girls

Talentul pentru comedie al Tinei Fey este confirmat în Mean Girls, reinterpretarea unui film clasic-modern. Proaspăta studentă Cady Heron (Angourie Rice) este acceptată în vârful piramidei sociale de către grupul de elită al fetelor populare numite „The Plastics', condus de vicleana Regina George (Reneé Rapp) și supusele ei Gretchen (Bebe Wood) și Karen (Avantika). Cu toate acestea, când Cady face marea greșeală de a se îndrăgosti de fostul iubit al Reginei, Aaron Samuels (Christopher Briney), tânăra devine principala ţintă a acesteia. În timp ce se pregătește să o învingă pe agresoarea șefă a grupului, cu ajutorul prietenilor ei proscriși, Janis (Aulii Cravalho) și Damian (Jaquel Spivey), Cady trebuie să înveţe cum să rămână sinceră cu ea însăși, navigând prin cea mai nemiloasă junglă din lume: liceul.

Disponibil din 28 august

Bargain (Chilipir) – sezonul 1

În Bargain (Chilipir) joacă actorii Jin Sun-kyu (Extreme Job), Jun Jong-seo (Money Heist: Korea) și Chang Ryul (My Name). Filmul este o adaptare a scurtmetrajului cu același nume, în regia lui Lee Chung-hyun, lansat în 2015. În Bargain (Chilipir), bărbaţii sunt ademeniţi într-un hotel izolat, sub pretextul unor întâlniri erotice, însă ajung să fie prinși în capcana unei reţele de traficanţi, unde organele lor sunt scoase la licitaţie. După un cutremur violent, victimele, traficanţii și cumpărătorii sunt cu toţii blocaţi în clădirea care este pe punctul de a se prăbuși. Izolaţi de lumea exterioară, ei trebuie să lupte pentru a supravieţui cu orice preţ.

Episoadele 1-3 sunt disponibile pentru vizionare din 4 iulie, cu noi episoade adăugate săptămânal

Law & Order – sezonul 23

Îndrăgita dramă procedurală a lui Dick Wolf revine cu un nou sezon, cu povești demne de prima pagină a ziarelor, prezentând atât echipa de poliţie care investighează crimele, cât și pe procurorii districtuali care îi urmăresc pe infractori. Dedicaţi adevărului și justiţiei, detectivii și procurorii de elită din New York se află într-o luptă fără sfârșit pentru a menţine orașul în siguranţă. Printre aceștia se numără procurorul Jack McCoy (Sam Waterston), procurorul adjunct Nolan Price (Hugh Dancy), Lt. Kate Dixon (Camryn Manheim), procurorul adjunct Samantha Maroun (Odelya Halevi), Det. Jalen Shaw (Mehcad Brooks) și noul detectiv Vincent Reily (Reid Scott).

Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare din 5 iulie

Petrece-ți vara cu Yellowstone

Creat de Taylor Sheridan, scriitor nominalizat la Oscar, Yellowstone îl prezintă pe John Dutton III (Kevin Costner), un fermier la a șasea generaţie și un tată devotat, care controlează cea mai mare fermă din zona SUA. Dutton trăiește într-o lume coruptă, în care politicienii sunt compromiși de corporaţiile influente din industriile de petrol și cherestea, iar dezvoltatorii fac miliarde din achiziţiile de teren. În mijlocul unor alianţe schimbătoare, crime nerezolvate și respect câștigat cu greu, ferma Dutton este atacată constant de cei cu care se învecinează – un oraș din Montana aflat în expansiune, o rezervaţie indiană și primul parc naţional al Americii. În serial mai joacă, printre alţii, Wes Bentley, Luke Grimes, Kelly Reilly și Cole Hauser.

Ultima parte a Yellowstone, epicul serial de succes internaţional, va avea premiera la sfârșitul acestui an, așa că acum este momentul cel mai potrivit pentru a fi la curent cu una dintre cele mai populare producţii din lume. Colecţia completă a serialului este disponibilă pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime. Drama Western, co-creată de Taylor Sheridan și John Linson, prezintă povestea familiei Dutton, care controlează cea mai mare fermă de vite din Statele Unite. Petrece vara alături de familia Dutton și universul Yellowstone, începând cu poveștile originii sale, 1883 și 1923, toate disponibile pentru vizionare pe SkyShowtime, înainte de sosirea mult-așteptatului sezon 5B. SkyShowtime rămâne, de asemenea, casa universului Taylor Sheridan, cu o colecţie de titluri precum Lawmen: Bass Reeves, Lioness, Mayor of Kingstown și Tulsa King.

Footloose

Co-scenaristul/regizorul Craig Brewer oferă o nouă interpretare a îndrăgitului film clasic din 1984, Footloose. Ren MacCormack (Kenny Wormald) ajunge din Boston în micul oraș din sud, Bomont, unde are parte de o doză mare de șoc cultural. Cu câţiva ani înainte, comunitatea a fost zguduită de un accident tragic în care au pierit cinci adolescenţi după o noapte în oraș, iar consilierii locali din Bomont și îndrăgitul reverend Shaw Moore (Dennis Quaid) au răspuns prin impunerea unor hotărâri care interzic muzica tare și dansul. Rebel din fire, Ren contestă interdicţia, revitalizând orașul și îndrăgostindu-se de fiica tulburătoare a pastorului, Ariel (Julianne Hough).

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

Gladiatorul

Câștigător a cinci premii Oscar, Gladiatorul a reînviat genul epopeilor cu săbii și tunici, devenind una dintre cele mai apreciate și populare drame istorice ale deceniului! Russell Crowe a câștigat un Oscar pentru rolul care l-a consacrat ca vedetă, cel de general a cărui familie este ucisă de un prinţ corupt (Joaquin Phoenix, nominalizat la premiul Oscar). El pornește într-o misiune disperată de răzbunare și ajunge să lupte în faţa a mii de romani, la Colosseum. Regizat de apreciatul Ridley Scott, Gladiator recreează gloria Romei Antice, cu efecte speciale demne de premiul Oscar. Un clasic modern.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

School of Rock

Acum că au câștigat Battle of the Bands, elevii de la William B. Travis Prep School sunt bucuroși că pot continua să creeze ritmuri zgomotoase, înregistra melodii minunate și, în sfârșit, prezenta muzica lor în faţa publicului. Dar mai e o problemă: trupa trebuie să rămână un secret! School of Rock trebuie să găsească o modalitate de a încinge tobele ȘI de a rămâne neobservată în același timp. Și, de parcă asta nu ar fi fost suficient de greu, directorii băgăcioși și noii veniţi din școală ar putea să destrame permanent trupa. Dar, cu ajutorul domnului Finn, copiii învaţă că doar lucrândîmpreună pot face ca școala lor să fie 100% ROCK!

Sezoanele 1-3 sunt disponibile pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

Sing

Câștigătorul premiului Oscar, Matthew McConaughey, este vocea principală a acestei comedii animate de la Illumination Entertainment, echipa creativă din spatele francizei Despicable Me. Scris și regizat de Garth Jennings, Sing este povestea unui koala pe nume Buster (McConaughey), care decide să organizeze un concurs de muzică pentru a atrage mai mulţi clienţi în teatrul său. Sing include, de asemenea, vocile lui Reese Witherspoon, Seth MacFarlane, Scarlet Johansson, John C. Reilly, Tori Kelly și Taron Egerton.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

Shrek

Câștigător al primului premiu Oscar pentru cel mai bun film de animaţie (2002), Shrek a declanșat un fenomen cinematografic și a captat imaginaţia lumii cu… cel mai grozav basm nepovestit! Shrek (Mike Myers) pleacă într-o călătorie ca să o salveze pe înflăcărata prinţesă Fiona (Cameron Diaz) cu ajutorul îndrăgitului măgar (Eddie Murphy) și a recâștiga titlul de proprietate al mlaștinii sale de la intrigantul lord Farquaad.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

The Bourne Ultimatum

Matt Damon, câștigătorul premiului Oscar, revine în rolul asasinului profesionist Jason Bourne, în cea de-a treia ediţie explozivă a acestei serii de spionaj de succes. După ce și-a pierdut memoria și singura persoană pe care a iubit-o vreodată, Bourne este obligat să-și vâneze trecutul pentru a-și găsi un viitor. Călătorind de la Moscova, Paris și Londra, până la Tanger și New York City, el își continuă căutarea pentru a-l găsi pe adevăratul Jason Bourne, încercând în același timp să dejoace planurile a zeci de poliţiști, ofiţeri federali și agenţi Interpol care îl au în vizor. Pe lângă Julia Stiles și Joan Allen care revin în distribuţie, în această aventură inteligentă, fără oprire, joacă și actorii David Strathairn și Paddy Considine. Regizat de Paul Greengrass.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

The Truman Show

În fiecare secundă a vieţii sale, de când s-a născut, Truman Burbank, interpretat de Jim Carrey, a fost vedeta involuntară a The Truman Show. Impecabilul oraș Seahaven, unde locuiește, este de fapt un platou cinematografic gigantic. Prietenii lui Truman, familia și toţi cei pe care îi întâlnește sunt de fapt actori. Iar el trăiește fiecare moment sub privirea neclintită a mii de camere TV ascunse. Dar descoperirea adevărului este doar începutul. El trebuie să ia în calcul și forţele atotputernice din culisele celui mai popular și mai longeviv documentar de telenovelă din istorie. Distribuţia suplimentară îi include pe Laura Linney, Ed Harris, Holland Taylor și Natascha McElhone.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

The Worlds End

În partea a treia a trilogiei de comedii a regizorului Edgar Wright, cu Simon Pegg și Nick Frost în rolurile principale, cinci prieteni din copilărie se reunesc la douăzeci de ani după ce au încercat un „pub crawl' epic. Gary King (Pegg) este hotărât să retrăiască acest maraton de beţie și îi târăște pe prietenii săi reticenţi în orașul lor natal, în încercarea de a ajunge la legendarul pub numit „The Worlds End'. În timp ce încearcă să împace trecutul cu prezentul, își dau seama că adevărata luptă este pentru viitor, nu doar al lor, ci al întregii omeniri. Dintr-o dată, să ajungă la The Worlds End este cea mai mică problemă a lor.

Disponibil pentru vizionare acum, pe Skyshowtime

Citește și:
Cele mai aprinse, dar și savuroase certuri dintre vedete

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle