Dacă și tu faci parte din categoria persoanelor care adoră filmele fantasy, acordă-le o șansă acestor pelicule.
Filmele fantasy din lista de mai jos nu au primit atenția dorită din partea publicului și criticilor. Nu au fost apreciate la adevărata lor valoare, dar asta nu înseamnă că ar trebui să le ignori cu desăvârșire, ci din contră, să le urmărești și să îți formezi propria părere.
Cartea Beautiful Creatures scrisă de Kami Garcia și Margaret Stohl a stat la baza filmului cu același nume din 2013. Dorința lui Ethan Wate este aceea de a-și părăsi micul oraș. Când o cunoaște pe misterioasa Lena Duchannes, amândoi află lucrurile neștiute despre familiile lor. Acest film fantasy pentru adolescenți a avut un avantaj, și anume actorii care s-au completat perfect.
În Soloman Kane, un mercenar nemilos renunță la violență după ce descoperă că sufletul său este destinat iadului. Se implică în salvarea unei tinere, care e luată cu forța de către o vrăjitoare. Filmul a impresionat prin suspans și printr-o poveste interesantă.
Filmul Seventh Son are la bază romanul lul Joseph Delaney și spune povestea unui vrăjitor care îl pregătește pe unicenicul său tânăr să salveze lumea. Cei care au vizionat pelicula au susținut că nu vine cu nimic nou, însă este bogat cu momente amuzante.
Acțiunea din filmul Excalibur se concentrează în jurul Magicianului Merlin, care îl ajută pe Arthur Pendragon să îi aducă laolaltă pe britanici în jurul Mesei Rotunde din Camelot. Pelicula a primit comentarii pozitive, dar nu a ajuns la un număr numeros de spectatori.
Nicolas Cage a fost protagonistul filmului Season of the Witch, în care îl interpretează pe un cavaler ce pornește într-o călătorie alături de camarazii săi. Misiunea lor este aceea de a distruge puterea unei vrăjitoare. Chimia dintre actori a fost punctul forte al filmului Season of the Witch, iar publicul a urmărit cu plăcere acțiunea.
Criticii au avut păreri împărțite când a venit vorba de filmul Hellboy. Pelicula este inspirată după benzile desenate cu același nume. În ciuda faptului că adaptările originale ale lui Guillermo del Toro au primit mai multe laude, filmul din 2019 a creat așteptări destul de mari, grație performanțelor actorilor David Harbour și Milla Jovovich. Iar fanii benzilor desenate nu au fost dezamăgiți pentru că au apreciat filmul Hellboy.
Gary Shore a regizat filmul Dracula Untold, în care groaza, drama și misterul se regăsesc într-un echilibru perfect. Actorul Luke Evans intră în pielea prințului Vlad Țepeș, care e nevoit să treacă printr-o transformare neașteptată și multe greutăți pentru a avea parte de puterea care îl va ajuta, în cele din urmă, să-și protejeze familia și regatul.
Criticii nu au fost deloc blânzi cu filmul Monster Hunter regizat de Paul W.S. Anderson, cu Milla Jovovich în rol principal, recenziile lor fiind în predominant negative. Actrița interpretează o eroină, iar ea și echipa ei sunt într-o luptă acerbă pentru supraviețuire.
Filmul The Last Unicorn din 1982 e inspirat după un roman fantasy, scris de Peter S. Beagle. Povestea se concentrează pe un unicorn și un vrăjitor care se întrec pentru că își doresc să salveze unicornii de la dispariție. Pelicula nu a fost văzută de prea mulți, însă merită să îi acorzi o șansă pentru a descoperi câte ceva despre aceste animale mitologice.
Quest for Camelot e un film de animație în care o tânără, pe nume Kayley, pleacă într-o aventură pentru a-l salva pe Camelot de un cavaler rău. Ce iese în evidență din această peliculă e tocmai curajul fetei de a înfrunta periculele care îi apar în drumul ei.
Foto: PR