Filme de neratat în luna iulie 2023 în cinematografe

Care sunt noutățile cinematografice pe care abia așteptăm să le vedem luna aceasta la cinema? Ți-am pregătit o mică selecție.

Iată ce filme poți vedea în luna iulie 2023 în cinematografe.

Barbie

Să trăiești în Barbie Land înseamnă să fii o ființă perfectă într-un mediu perfect. Asta dacă nu ai o criză existențială. Sau dacă nu cumva ești un Ken. Cam așa se prezintă cea mai așteptată peliculă a acestei veri, care a creat vâlvă încă de la aflarea distribuției. Pe lângă Margot Robbie și Ryan Gosling în rolurile principale, în filmul regizat de Greta Gerwig mai joacă Issa Rae, Will Ferrell, Kate McKinnon, Simu Liu, Michael Cera și America Ferrera. Cu siguranță, un film de neratat!

Premiera: 21 iulie 2023

Mission: Impossible – Dead Reckoning, Part One

Ethan Hunt (Tom Cruise) și echipa sa de la IMF pornesc în cea mai periculoasă misiune de până acum: să dea de urma unei noi arme terifiante care amenință întreaga omenire, înainte ca aceasta să cadă în mâinile greșite. Cu controlul asupra viitorului și soarta lumii în joc, și cu forțele întunecate din trecutul lui Ethan care se apropie periculos de el, începe o cursă mortală în jurul globului. Confruntat cu un inamic misterios și atotputernic, Ethan este forțat să se gândească la faptul că nimic nu poate conta mai mult decât misiunea sa – nici măcar viețile celor la care ține cel mai mult. Din distribuție mai fac parte Vanessa Kirby, Rebecca Ferguson, Pom Klementieff, Hayley Atwell.

Premiera: 14 iulie 2023

Oppenheimer

Filmul prezintă povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care acesta l-a avut în dezvoltarea bombei atomice. Pelicula, regizată de Christopher Nolan, are o distribuție de zile mari: Cillian Murphy, Florence Pugh, Emily Blunt, Matt Damon, Robert Downey Jr., Gary Oldman, Kenneth Branagh și aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva.

Premiera: 21 iulie 2023

Haunted Mansion

Gabbie, o mamă singură, angajează un ghid turistic, un clarvăzător, un preot și un istoric pentru a ajuta la exorcizarea conacului lor nou cumpărat după ce descoperă că este populat de fantome. Din distribuția aceste comedii fantastice fac parte Rosario Dawson, Owen Wilson, Danny DeVito, Tiffany Haddish, Jamie Lee Curtis, Jared Leto.

Premiera: 28 iulie 2023

Insidious: The Red Door

Insidious: The Red Door este ultimul capitol din saga terifiantă a familiei Lambert. Pentru a-și înfrânge demonii odată pentru totdeauna, Josh (Patrick Wilson) și Dalton (Ty Simpkins), ajuns la facultate, trebuie să meargă mai adânc în „Lumea de dincolo” decât oricând, confruntându-se cu trecutul întunecat al familiei lor și cu o serie de demoni noi și înfricoșători care se ascund în spatele ușii roșii.

Premiera: 7 iulie 2023

Carbon

Acțiunea din acest film românesc are loc în Moldova anilor 90, când Dima, un șofer de tractor, decide să se înroleze în armată și să ia parte la războiul de la granița cu Transnistria alături de Vasea, un veteran al războiului din Afghanistan. Pe drum spre front, descoperă un cadavru carbonizat care nu prezintă interes pentru nimeni, nici măcar pentru autorități. Dima și Vasea se hotărăsc să-i ofere o înmormântare cuvenită și pornesc într-o călătorie plină de aventuri și situații limită în încercarea de a afla identitatea cadavrului.

Premiera: 7 iulie 2023

Afire

În bătaia focului/ Afire, titlul câștigător al trofeului Ursul de Argint la Berlinale 2023, al cineastului german Christian Petzold (Barbara, Transit), ajunge și în cinematografele din România. Leon (Thomas Schubert) şi Felix (Langston Uibel) plănuiesc să-și petreacă vara în casa de vacanță a familiei lui Felix, în pădurile de pe litoralul Mării Baltice. Cei doi prieteni vor să şi lucreze, unul la cel de-al doilea roman al său, celălalt la completarea portofoliului artistic. Însă, vacanța celor doi ia o întorsătură neașteptată: casa este deja ocupată de misterioasa Nadja (Paula Beer) și iubitul ei salvamar, Devid (Enno Trebs). Emoțiile celor patru se aprind la fel ca incendiile de vegetație din jurul lor. Fericire, poftă de viață și iubire, dar și gelozii, resentimente și tensiuni. Între timp pădurile ard. Și în scurt timp, flăcările sunt acolo. O poveste de vară despre nesiguranță și promisiuni neîmplinite de iubire, aparențe și prejudecăți, pierdere și regăsire într-un grup de prieteni care-și petrec vacanța la malul Mării Baltice, în timp ce pădurea din jurul lor arde.

Premiera: 7 iulie 2023

Citește și:
10 musicaluri încântătoare, pe care chiar merită să le urmărești

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle