Iată câteva pelicule de neratat, care te vor emoționa profund.
Maternitatea este expusă într-o mulțime de filme care arată atât părțile plăcute și frumoase, cât și provocările și greutățile. Iată câteva pelicule care îți propun să privești mai multe fațete ale acestei experiențe:
Filmul Terms of Endearment regizat de James L. Brooks propune o privire către relația complicată dintre o mamă, pe nume Aurora, și fiica ei, Emma, pe parcursul a 30 de ani. Familia lor nu este perfectă și e marcată de greutăți, nemulțumiri, momente de fericire și alegeri nepotrivite.
Parallel Mothers este un film regizat de Pedro Almodóvar în care două femei, Janis și Ana, jucate de Penélope Cruz și Milena Smit, care provin din contexte aparent diferite, se aseamănă în câteva privințe. Ele rămân însărcinate din întâmplare și nasc la același spital. Pelicula detaliază experiența lor cu maternitatea, iar ceea ce nu știu ele este că au o legătură mult mai profundă decât și-ar putea imagina.
Filmul The Joy Luck Club scoate în evidență felul în care patru tinere de origine chineză, dar născute în America, și mamele lor, născute în China feudala, se raportează la relația lor cu trecutul. Conflictul între tradițiile vechi și noi se împletește cu descoperirile pe care le fac fiicele și mamele lor despre legătura lor.
Filmul Incendies este despre Nawal Marwan, o mamă care înainte de a muri, le cere gemenilor ei să îi respecte promisiunea. După ce află în testament de exista unei scrisori pentru fratele lor, pe care nu îl cunosc, și una pentru tatăl lor, pornesc spre Orientul Mijlociu pentru a desluși povestea familiei lor.
Holly Berenson și Eric Messer, jucați de Katherine Heigl și Josh Duhamel, sunt doi adulți singuri care obțin custodia comună a micuței Sophie, după ce părinții ei își pierd viața într-un accident de mașină. Holly și Eric nu se suportă deloc la început, iar tensiunile se reflectă asupra creșterii celei mici. După ceva timp, se îndrăgostesc unul de altul și găsesc o modalitate să formeze o familie.
În filmul The Kids Are All Right regizat de Lisa Cholodenko, actrițele Annette Bening și Julianne Moore le joacă pe Nic și Jules. Cele două sunt într-o relație de mulți ani și sunt și mamele a doi copii, concepuți prin inseminare artificilă. Atunci când în peisaj își face apariția tatăl lor biologic cu scopul de a face parte din familie, lucrurile par să nu mai fie la fel.
Tully este un film care o are în rol principal pe actrița Charlize Theron și are ca temă experiențele prin care trece o mamă. Ea o joacă pe Marlo, o mamă care are trei copii. De la fratele ei primește un cadou la care nu se așteaptă, și anume o bonă tânără, pe nume Tully, ajungând să formeze o legătură inedită cu ea.
Channing Godfrey Peoples a scris și regizat filmul Miss Juneteenth despre o fostă regină a frumuseții și o mamă singură care e alături de fiica ei adolescentă, pe care o ajută în ceea ce privește în concursul Miss Juneteenth. Nicole Beharie a jucat-o pe Turquoise în peliculă și pentru performanța ei a obținut Premiul Gotham pentru cea mai bună actriță.
Volver este un film care abordează dintr-un alt unghi relația dintre o mamă și fiicele ei. Raimunda și sora ei, Soledad, fac o călătorie într-un sat pentru că își doresc să viziteze mormântului mamei lor, Irene, care a murit într-un incendiu în urmă cu mai mulți ani. Irene reapare în viața fiicelor ei și cu ocazia asta ies la iveală secrete nebănuite de nimeni.
Flor Moreno este o mamă care își crește singură fiica. Cele două emigrează din Mexic pentru a-și consolida o viață mai bună. Slujba pe care Flor o obține ca menajeră pentru un bucătar și soția lui nu pare să îi aducă liniște, ci și mai multe provocări de înfruntat, printre care și cele ce țin de învățarea limbii engleze.
Foto: PR