Filme care și-au amânat lansarea ani de zile și controversele din spatele acestor decizii

Lansarea acestor filme a durat ani de zile, iar în spatele acestor decizii au fost discuții în contradictoriu și procese controversate.

Când vine vorba de a realiza un film la Hollywood, procesul poate fi plin de provocări. În multe dintre cazuri, peliculele ajung să fie lansate după ani buni de la terminarea filmărilor din cauza neînțelegerilor sau problemelor financiare care apar pe parcurs. Însă, mai sunt și situații în care un proces a stat la baza acestei întârzieri.

Margaret

Margaret s-a filmat în 2005, iar în distribuția acestuia se află staruri precum Matt Damon, Mark Ruffalo și Anna Paquin. Motivul pentru care pelicula nu a fost văzută de public atât de repede are legătură cu un proces dintre regizorul Kenneth Lonergan și studioul de film Fox Searchlight, reprezentanții acestuia fiind reticenți în privința aprobării duratei filmului. Din acest motiv, disputele declanșate au condus la o serie de procese care au fost finalizate în 2014, cu toate că Fox Searchlight a aprobat o reducere de 150 de minute pentru lansarea din 2011.

The New Mutants

Filmările de la The New Mutants s-au terminat la sfârșitul anului 2017, iar lansarea urma să aibă loc în 2018, însă acea dată a coincis cu cea în care apărea Deadpool 2. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată când Disney și Marvel Studios au câștigat drepturile francizei X-Men, punând în pericol lansarea filmului The New Mutants, care era stabilită pentru 2019. O nouă dată pentru lansare a fost în 2020, însă, după cum știm deja, pandemia a schimbat planurile tuturor, iar filmul a fost lansat, în cele din urmă, în august 2020.

Take Me Home Tonight

În cazul Take Me Home Tonight, acesta a fost un proiect special pentru Topher Grace, care are un rol în film, dar este și producător executiv și a scris povestea acestuia, în vreme ce Jackie și Jeff Filgo au realizat scenariul. În film există mai multe secvențe despre consumul de cocaină, aspect ce i-a nemulțumit pe cei de la Universal Pictures, care nu știau cum să promoveze pelicula, care se presupunea să fie o comedie pentru adolescenți. În cele din urmă, Relativity Media Rogue a cumpărat filmul pentru 10 milioane de dolari și a fost lansat în 2011.

Accidental Love

Titlul original al filmului Accidental Love a fost Nailed and Nailed și a trecut printr-o mulțime de modificări din cauza diferențelor de viziune, dar și a unor reduceri de buget care au dus la oprirea producției din 2008 de aproape 15 ori. Odată ce filmul a fost preluat de alt studio, a fost schimbat și titlul, iar lansarea a avut loc în 2015.

Red Dawn

Cu un an înainte ca actorul Chris Hemsworth să îl joace pe Thor, a avut un rol în Red Dawn. Filmările s-au încheiat în 2009, iar lansarea trebuia să aibă loc un an mai târziu, în luna noiembrie, însă discuțiile cu MGM au încetinit post-producția. Ulterior au avut loc o serie de modificări privind portretizarea Chinei, care au costat 1 milion de dolari, motiv pentru care filmul a fost lansat abia în 2012.

Henry: Portrait of a Serial Killer

Filmările pentru Henry: Portrait of a Serial Killer s-au terminat în 1985, iar un an mai târziu a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Chicago. Chiar dacă a primit recenzii pozitive, a fost nevoie de timp până să se găsească un distribuitor, după ce Motion Picture Association a refuzat lansarea. Abia în 1990 a primit un vot de încredere, după ce câțiva ani a putut fi vizionat în cadrul festivalurilor de profil.

Cabin in the Woods

După ce s-au încheiat filmările de la Cabin in the Woods, în 2009, lansarea urma să aibă loc în februarie 2010, însă a fost amânată până în ianuarie 2011 pentru a putea fi văzută și în 3D. De asemenea, întârzierea s-a mai produs și din cauza unor probleme financiare din partea MGM. În 2011 pelicula a fost preluată de Lionsgate, iar în SUA lansarea a fost în aprilie 2012.

Fanboys

The Weinstein Company a avut rezerve în ceea ce privește povestea filmului Fanboys, considerând-o destul de deprimantă pentru o comedie. Regizorul Kyle Newman a fost înlocuit, iar de acolo au pornit și discuțiile pentru a transforma filmul într-o comedie. În cele din urmă, Newman a fost readus pentru a termina filmul în versiunea originală în termen de 36 de ore. Pelicula fost lansată în 2009, după doi ani de la terminarea filmărilor.

Camp Hell

Filmările de la Camp Hell s-au terminat în 2007 și lansarea a fost în 2011. Se presupune că a durat atât de mult timp din cauza bugetului mic, iar perioada de după lansare a fost marcată de un scandal cu Jesse Eisenberg. Actorul a acceptat propunerea unui prieten de a apărea într-o scenă din film în schimbul unui salariu modest. Însă, afișele care anunțau lansarea peliculei îl aveau pe Eisenberg ca protagonist. În cele din urmă, actorul a dat în judecată studioul pentru faptul că a folosit imaginea sa pentru publicitate falsă.

A Thousand Words

Eddie Murphy l-a jucat pe Jack McCall în A Thousand Words. După terminarea filmărilor, lansarea trebuia să fie în 2009. Lucrurile s-au schimbat atunci când DreamWorks Pictures, un cunoscut studio de film, a încercat să se desprindă de Viacom și Paramount Pictures. În 2011 a avut loc redistribuirea filmului, iar în 2012 s-a lansat.

Citește și:
10 filme care au un final complet neașteptat și te vor surprinde cu adevărat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle