Fidelitatea in cuplu

Semper Fidelis. Aceste doua cuvinte din titlu au aparut, de-a lungul vremurilor, in cele mai diverse locuri: pe scuturile soldatilor sau ale cavalerilor, pe steagurile de lupta ale unor unitati de armata sau pe blazoanele unor familii nobile. In toate aceste cazuri „Semper Fidelis echivala cu un legamint de credinta nestramutata fata de o autoritate superioara, mergind de la comandantul direct si, uneori, chiar pina la Dumnezeu. Asta pentru ca vorbim despre timpuri in care fidelitatea era considerata o indatorire divina, iar nerespectarea ei, un pacat capital.

In vremuri mai apropiate noua, pe la inceputul secolului XX, sensul lor a inceput sa se modifice usor, iar cele doua cuvinte au inceput sa fie gravate pe inelele de logodna oferite de gentlemani spilcuiti unor persoane care, evident, erau „doamnele sufletului lor. Atita doar ca si greutatea cuvintelor s-a schimbat direct proportional cu cea a suportului pe care erau inscrise, odata cu trecerea de la kilogramele de fier ale scuturilor la gramele de metal pretios din inele. Drept care gentlemanii cu pricina nu aveau prea multe re­tineri in momentul in care cereau aceeasi inscriptie si pentru al doilea, al treilea sau al „n-lea inel oferit celei de a „n-a doamna a sufletului.

Astazi, nu mai pacalesti pe nimeni cu asa ceva. Astazi, „Semper Fidelis mai scrie doar pe cite o zgarda de catel. Traim in perioada in care totul e negociabil, in care fidelitatea fata de cineva sau ceva se pretuieste si se rasplateste prin contul personal din banca, iar daca rasplata nu e multumitoare, esti liber sa cauti un aranjament mai profitabil, in care sa fii fidel unui om mai darnic. Si nu e nimic imoral in asta. Drept care acest fel de a judeca lucrurile se transfera si asupra fidelitatii in cuplu.

La inceput de secol XXI gelozia face mai multe victime decit oricind si este unul dintre principalele motive de divort, dar, paradoxal, in acelasi timp, o stire despre o femeie obligata sa se prostitueze de catre propriul sot nu mai produce aproape nici o emotie si devine un banal fapt divers. Cuvintul fidelitate exista inca in dictionare, dar si in practica. Oamenii pretind fidelitate, se lauda cu ea, dar ce intelege fiecare cind spune aceasta vorba, asta e deja o alta discutie, extrem de complicata. Pe marginea subiectului se poate glosa la nesfirsit, dar consideratiile personale sint prea putin importante intr-o discutie in care nu are rost sa pronunti cuvintul obiectivitate.

Drept urmare, e mult mai bine sa ne aple­cam asupra unui exemplu concret, dar mai pu­tin obisnuit si… sa inteleaga fiecare ce-o vrea. Orice poveste care se respecta incepe cu „a fost odata… , asa ca sa respectam ti­parul: au fost odata doi elevi la un mare li­ceu bucurestean. Era suficient de mare acel liceu pentru ca, in cei patru ani cit au inva­tat acolo, desi erau in clase paralele, cei doi sa nu se intilneasca practic nicioda­ta. Sau poate ca de intilnit s-or fi intilnit ei, dar niciodata nu s-au bagat de seama reciproc. Cert este ca tocmai terminau liceul si nu se cunosteau. S-a intimplat insa ceva. Grupurile din care faceau parte s-au hota­rit, fiecare separat, ca merita sa sarbato­reasca incheierea vietii de licean intr-un fel mai special: sa uite de examenul de admi­tere la facultate si de toate belelele ce ame­nin­tau viitorul apropiat, sa plece trei zile din Bucuresti si sa se relaxeze. Era in plin sezon estival, n-au mai gasit locuri sigure nici la mare, nici pe Valea Prahovei, n-au vrut sa riste sa-si strice mini-vacanta umblind din hotel in hotel si au hotarit sa inchirieze ce se mai gasea: camere la „Muntele Rosu.

Si uite-asa, doi oameni „prea ocupati ca sa se cunoasca in patru ani in care au facut acelasi liceu s-au intilnit pentru prima oara la munte, cind cele doua grupuri s-au reunit intimplator intr-o petrecere comuna, care a-nceput vineri seara la cabana si s-a incheiat doar duminica seara, pe peronul Garii de Nord. A fost senzational, „cea mai tare petrecere de liceu pe care ti-o poti imagina, unul dintre acele momente la finalul carora toata lumea se pupa cu toata lumea, se schimba numere de telefon si adrese si se fac promisiuni ferme de reve­dere care nu se respecta niciodata. A urmat apoi examenul de admitere, Eugen a plecat in aramata – noua luni, asa cum era pe-atunci „obiceiul – si nu s-au mai vazut. Eugen avea insa alte planuri. S-a gindit el ce s-a gindit, vreo doua luni, apoi si-a facut curaj si i-a dat telefon.

Adriana spune ca n-o s-a uite niciodata convorbirea aceea: „Fii atent, sa-ti po­vestesc! Era o perioada cam albastra pentru mine, tocmai ii dadusem papucii unui badaran si traversam unul dintre acele momente in care uram tot ce era masculin in intregimea si totalitatea lui. Era de rau! Nici Piti, motanul meu, nu avea atunci voie sa stea prea aproape de subsemnata. Si ala era un mirlan si stiam eu cam ce le face pisicutelor cu inima sensibila… Ce mai, era rau de tot. Si-atunci apare dumnealui cu faze de genul «nu stiu de ma mai stii, dar eu de cind te-am vazut numai la tine ma gindesc etc.». Ce sa zic, era altceva, m-a induiosat. Am acceptat sa iesim la o pizza si-atit ne-a fost. In ceea ce a urmat imediat dupa aceea n-a mai fost nimic spectaculos. Asta daca nu tinem cont de viteza cu care s-au desfasurat evenimentele: dupa vreo doua luni erau casatoriti.

Si-au mai trecut doi ani si totul mergea de minune, isi vedeau de scoala – ea la cibernetica, el la chimie industriala – se vedeau mai mult seara si la sfirsit de saptamina si n-aveau nici o grija. Adriana povesteste: „Stateam intr-o garsoniera inchiriata, iar mamele noastre erau intr-o permanenta competitie – care sa ne gateasca, sa ne faca curat, sa ne ingrijeasca mai bine… Tatii, de comun acord, ne stabilisera un fel de renta viagera… nu ne durea capul. Dar «domnul» a inceput sa simta nevoia sa se afirme drept cap de familie. Eugen intra si el in vorba, pentru prima oara, ca sa explice: „Mai ales ma enerva o chestie: nu aveam banii nostri. De cite ori ne planuiam altceva decit haine si mincare, trebuia sa intrunim consiliu de fa­milie, sa prezentam ideea, sa o justificam… Asta era valabil chiar si pentru vacante, ca sa nu mai vorbesc de o nebunie cum ar fi fost o combina audio sau altceva de genul asta. Adriana se amuza: „Era haios, intr-un fel. Ai nostri incercau sa ne «responsabilizeze». Si asta se concretiza intr-un fel de prezentare de plan de afaceri, cu rentabilizare de investitii, cu optimizare… Eugen nu e deloc de acord: „Pentru mine nu era nimic amuzant! Teribil, ce ma calcau pe bataturi chestiile astea. Asa ca am incercat sa fac ceva pe cont propriu. Adriana nu m-a sustinut deloc. „Nu aveam nimic cu ideea in sine, dar nu-l puteam suporta pe partenerul lui: era o hahalera. „Ei, era un pic mai libertin. „Si-un pic cretin, ca rimeaza…

Exact asa a-nceput sfirsitul. Au inceput sa se certe tot mai des, si din cauza afacerilor, dar si din o mie de alte motive. Eugen a inceput sa lipseasca tot mai des de-acasa, sa plece prin provincie cu treburi sau sa plece pur si simplu, in timp ce Adriana a inceput sa se simta neglijata si sa-si caute un grup de prieteni cu care sa-si petreaca timpul. Se pare ca, foarte repede dupa aceea si cam in acelasi timp, amindoi au inceput sa mai calce pe alaturi. Spun „se pare, pentru ca ei nu prea se grabesc sa discute subiectul, dar nici nu neaga.

Cert este ca, pina la urma, inevitabilul s-a produs si au divortat. Dar… „Dar am ramas impreuna. Nu te uita asa chioris, ca-ti explic. Eugen este cel care „explica. „Adica, ne-am zis noi, daca tot nu sintem in stare sa traim ca o familie adevarata si daca banii sint problema, hai fuguta fiecare la mamica personala, sa ne terminam scoala, sa ne facem un rost si om mai vedea dupa aia. Ceea ce n-a insemnat decit ca nu mai locuim in aceeasi casa nu si ca rupem relatia. Am hotarit sa ne acordam un spatiu de miscare si sa vedem cum evolueaza lucrurile. Adriana intervine raspunzind nedumeririi care mi se citea pe fata: „In ce priveste iubirea… am luat un fel de pauza. Un fel de, in sensul ca ne mai vedeam din cind in cind, cam o data la doua-trei saptamini, mai faceam si dragoste… Ne mai vedeam si cu altii, dar nu discutam niciodata despre asta… Era cam complicat. Prea complicat.

In cele din urma, Eugen si-a acordat un „spa­tiu de miscare extrem: a plecat in Nor­vegia cu o bursa pe tehnologii chimice nepoluante, ceva complicat si greu de pronuntat, dar, se pare, foarte profitabil. De acolo i-a trimis Adrianei o singura scrisoare, prin care o informa ca se insoara. Cu o nor­vegianca, bineinteles. Eugen recunoas­te: „A fost o casatorie din interes. Cel putin la inceput. Apoi, pe masura ce timpul trecea, relatia noastra a evoluat foarte interesant. Am iubit-o. Dar, culmea, pe masura ce eu incepeam s-o iubesc, ea isi pierdea interesul pentru mine. Ea a fost cea care a cerut divortul.

Eugen s-a intors in tara dupa mai mult de patru ani. Intre timp, Adriana se casatorise si divortase: „Nu prea e nimic de povestit. A fost o greseala. Am crezut ca, daca e opusul lui Eugen, e ceea ce imi doresc. Era calm, foarte sigur pe el, matur in gindire si comportament, un gentleman. Numai ca m-am plictisit ingrozitor, ride Adriana.

Acum, povestea lor e din nou la in­ceput. S-au reintilnit. Tot ciudat si intim­plator. Eugen reprezinta acum o firma norvegiana in Romania. Avea stabilita o intilnire cu un producator autohton de echipamente electronice, dar, exact in ziua cu pricina, acesta din urma a avut un accident si n-a putut sa vina. Ca sa nu para nepoliticos si pentru ca nu a putut sa anunte in timp util, patronul si-a trimis ca reprezentant omul de incredere: Adria­na. Ea povesteste: „Eu stiam cu cine trebuie sa ma intilnesc si, daca n-ar fi fost o situatie chiar aiurea de tot pentru seful meu, as fi refuzat. Dar n-as fi facut bine. Fata pe care a facut-o Eugen cind m-am prezentat merita toti banii, ca sa zic asa. Eugen a fost luat pe nepregatite, dar si-a revenit prompt si a uitat de afaceri, plonjind brusc intr-o atmosfera romantica. Atit cit e el in stare. A urmat un dialog care merita consemnat pentru eternitate, eventual alaturi de scena balconului din Romeo si Julieta.

Si gata. A trecut mai bine de un an de atunci si sint impreuna. De data asta, insa, fara nimic pe-alaturi. Vor sa se casato­reas­ca. Parintii lor sint complet nauciti, nu mai inteleg nimic si nici nu mai incearca. Adriana si Eugen vor sa faca un copil. Repede, ca deja li se pare ca sint cam in virsta, ca au cam pierdut timpul. Si cu fidelitatea cum sta treaba, ca parca de aici plecasem? Adriana filozofeaza: „Pai, intr-un fel, noi am fost mereu cinstiti unul fata de celalalt. Pentru noi asta inseamna fidelitate. Cind nu ne-am mai iubit ne-am spus-o verde-n fata si am actionat in consecinta. De fapt, daca ma gindesc bine, noi ne-am iubit mereu. Atit doar ca nu eram siguri de asta, eram prea tineri, aveam nevoie si de alte experiente, de termeni de comparatie, de maturitate pentru o relatie matura. Acum sintem maturi si sintem siguri. Si, mai ales, sintem siguri ca, daca ceva n-o sa mearga cum trebuie, vom discuta si vom rezolva problema. Acum ne-am gasit cu adevarat. Eugen: „Asa e.

Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK