Fidelitate sau infidelitate?

Infidelitatea este, poate, unul dintre cele mai controversate subiecte ale anilor nostri. Daca in trecut lucrurile erau clare – adulterul era o crima, condamnata ca atare de societate (stim cu totii ce-a patit frumoasa regina Guinevere, soata necredincioasa a regelui Arthur!) –, astazi sintem destul de confuzi in ceea ce priveste acest subiect: ba e rau, ba e bine, ba-i totuna.

Infidelitatea a devenit un lucru comun si, conform sondajelor, sansele ca unul dintre partenerii unui cuplu sa aiba o aventura extraconjugala sint mai mari decit acelea ale unui di­vort. Asta in conditiile in care procentajul cuplurilor care divorteaza este deja de 50%. Ca societatea de azi nu mai este la fel de transanta ca odinioara in ceea ce priveste condam­narea adulterului, a dovedit-o, printre altele, reactia cetate­nilor britanici fata de confesiunile printesei Diana legate de relatia sa cu James Hewitt. Spre deosebire de intransigenta cu care generatia anterioara a tratat legaturile amoroase ale printesei Margaret, sora reginei Elisabeta, de data asta publicul a gasit resurse de intelegere si chiar de simpatie fata de printesa adulterina. Si totusi…

Dincolo de indulgenta cu care societatea trateaza astazi acest subiect, pe plan emotional lucrurile nu par sa se fi schimbat foarte mult. Oricit de „moderni' am fi, socul resimtit atunci cind, in particular, aflam ca partenerul ne-a inselat poate sa ne arunce in aer intregul univers. Durerea, pierderea increderii, sentimentul ca ai fost tradat te invadeaza pina in adincul cel mai nepatruns al fiintei tale. O gama intreaga de sentimente te asalteaza pina la a te coplesi: esti incremenit, uluit, confuz, furios, nefericit, neajutorat, disperat… O aventura extraconjugala este o experienta devastatoare pentru aproape orice persoana implicata. Nu numai cel tradat sufera, ci si cel care inseala (asa cum am vazut si in tulburatorul film Infidela).

Aproape intotdeauna, partenerul infidel sufera in urma faptei sale de depresii acute, putind ajunge chiar si la ginduri suicidare. Familia (parintii si copiii), ca si prietenii comuni sint si ei afectati de o astfel de experienta. Cu toate astea, in ciuda acestei dureri generalizate, de cind e lumea si pamintul, oamenii isi inseala perechea, ajungindu-se, asa cum spuneam, ca astazi acest lucru sa devina aproape o banalitate. De ce? Pai, inainte de toate, trebuie sa recunoastem ca infidelitatea este un pacat mai dulce decit oricare altul. Amintiti-va de prima scena de sex dintre perso­najele interpretate de Diane Lane si Olivier Martinez in filmul Infidela, despre care am pomenit mai sus: ea este, in acelasi timp, si excitata, si ingrozita de ceea ce face, tremurind atit de intens atunci cind el o atinge, incit ii putem vedea carnea vibrind, ride si plinge coplesita de pasiune, dorinta, rusine! Scena e atit de ametitoare, incit decizia acelei femei de a-si risca intreaga existenta comoda si sigura, alaturi de un barbat care o iubeste si pe care il iubeste la rindul ei, pare in acele momente aproape una rezonabila.

Clipele de pasiune ilicita alaturi de „altcineva' sint extrem de intense, cu atit mai mult cu cit, de obicei, „acasa' lucrurile s-au calmat de multisor si au intrat in acea binecunoscuta rutina calduta a vietii de zi cu zi. Asa incit e destul de usor sa te lasi „purtat de val' atunci cind, intr-o buna zi, intilnesti pe cineva care pare sa-ti acorde mai multa atentie decit o face partenerul tau, care te priveste cu dorinta, te gaseste frumoasa si pare interesat de tot ceea ce are legatura cu tine.

Confesiunile pe care femeile implicate intr-o aven­tura extraconjugala le fac urmaresc, de cele mai multe ori, acelasi pattern: „Sotul meu este o persoana draguta, dar prefera mai mult sa se uite la televizor sau sa vorbeasca cu ciinele nostru decit sa stea de vorba cu mine. Nu ca nu m-ar iubi, dar asa e el. Cind in viata mea a aparut cineva care mi-a reaprins emotii de mult uitate, m-am trezit ca ma gindeam la acel barbat cu sentimente nu tocmai «curate» si imi doream sa fiu cu el. Ma simt extrem de vinovata fata de sotul meu, mi-e frica de ceea ce se va intimpla si de conse­cinte, dar nu ma pot abtine sa ma gindesc tot timpul la celalalt'. O astfel de confesiune descrie destul de bine con­ditia esentiala pentru o aventura amoroasa in afa­ra cuibusorului de nebunii conjugal.

Este vorba, de obicei, de o insatisfactie acuta provenita din esecul rela­tiei dintre cei doi parteneri, care nu acopera o nevoie emotio­nala importanta a unuia dintre ei. Poate fi ne­voia de comunicare, ca in cazul de mai sus, sau orice altceva. Dorinta de a-ti insela partenerul, in cele mai mul­te cazuri, nu vine din senin, ci urmeaza unei necesitati emotionale neacoperite, pe care altcineva pare ca are resurse sa o satisfaca.

Infidelitatea (faptuita sau doar gindita) este, asadar, un simptom al unei deficiente in relatia de cuplu. Asta nu inseamna ca este si o solutie. Nici pe departe! Psihologul Oltea Joja sus­tine ca cea mai sanatoasa cale de abordare a unor sentimente de atractie fata de o persoana diferita de par­tenerul tau este sa te confrunti cu aceasta problema, onest si inteligent. „Intr-o astfel de situatie, cel mai bine este sa marturisesti partenerului tau ceea ce simti si sa rezolvati impreuna criza. Cei mai multi oameni prefera sa-si ascunda frustrarile si nemultumirile care exis­ta in relatia de cuplu, gindindu-se ca astfel vor evita o criza. Dar nu e asa. Nemultumirile acumulate si nediscutate cu partenerul nu fac decit sa mareasca distanta si sa adune tot mai multe resentimente.'

Sigur, se poate intimpla si ca unul dintre parteneri sa se plinga celuilalt in legatura cu ceea ce-i lipseste in relatia lor, iar acela sa reactioneze cu furie sau cu indiferenta. Acea persoana poate deveni astfel extrem de vulne­rabila si are cele mai mari sanse sa se implice intr-o aventura extraconjugala. Pina la urma, sotul a avut sansa de a afla ca ceva nu e OK si de a incerca sa repare, dar a refuzat sa o faca. Atunci tu de ce ti-ai refuza sansa unei noi iubiri?

Astazi, la citiva ani buni de la infaptuirea revolutiei sexuale a anilor ‘60, exista o adevarata mitologie a infidelitatii, care prolifereaza, cum bine stiti, in tot felul de publicatii si chiar carti „emancipate'. Se afirma ca omul este facut sa fie infidel si ca infidelitatea este chiar buna pentru o relatie de cuplu, pentru ca te scapa de rutina si poate reaprinde focul pasiunii. Filosofia sustinatorilor li­bertinajului sexual postuleaza ca infidelitatea il face pe barbat sa fie barbat si pe femeie sa fie femeie. Unele autoare feministe isi incurajeaza suratele sa-si explo­reze fanteziile sexuale in afara cuplului ca o modalitate de lupta pentru drepturi egale cu ale barbatilor. Iar barbatii sustin ca o mica aventura extraconjugala nu face decit sa adauge sare si piper relatiei maritale.

In cartea Iubirea fata de aproapele (editura Trei), Pascal Bruckner pune in gura personajului sau, un barbat de 30 de ani, cu o casnicie careia nu avea ce sa-i reproseze si o cariera pe masura, dar care hotaraste sa-si insele sotia perfecta din plictiseala, din rutina, din dorinta de libertate, urmatoarele cuvinte: „Inselarea este intotdeauna doar sora geamana a casatoriei, supapa de siguranta care face ca viata unul linga altul sa fie su­portabila. Ea mimeaza despartirea ca sa intareasca lanturile. Din pacate, experienta ne arata ca, oricit de tentanta ar fi o astfel de aventura (din motivele aratate mai sus), in realitate lucrurile nu stau tocmai asa cum am vrea sa credem.

Si daca argumentele de tip moral sint cu totul depasite in zilele noastre, poate n-ar strica sa luam in seama macar argumentele psihologice care ne avertizeaza ca jocul de-a iubirea pe mai mul­te fronturi nu este tocmai safe pentru practicantii sai. Pledind pentru fidelitate (aleasa, nu impusa), Oltea Joja spune ca „unul dintre avantaje este faptul ca nu mintim si ca astfel sintem in acord cu noi insine. Cred ca oamenii nu sint facuti sa minta si, atunci cind o fac, lucrul acesta le creeaza un mare disconfort psihic. Apoi, e mai comod sa nu inselam, pentru simplul motiv ca atunci cind o facem ne cream singuri o gramada de incurcaturi si probleme. Cred ca daca in loc sa alegem sa ne inse­lam partenerul alegem sa luptam pentru cuplul nostru, vom fi mai bogati, mai complecsi. Nu in ultimul rind, alegind sa fii fidel partenerului tau, iti scutesti copiii de o suferinta enorma.

Copiii sint cei mai afectati in astfel de situatii, iar eu am in terapie citiva copii din astfel de familii, care au niste crize emotionale din care nu stiu cum vor iesi, nu stiu ce fel de adulti vor deveni… Raspunderea pe care o purtam in astfel de situatii, nu numai fata de partener, dar si fata de copii, este enorma. In aceasta privinta, cred ca oamenii nu sint cu adevarat constienti de consecintele faptelor lor.

Fidelitatea este, asadar, o forma de autoaparare fata de noi insine, care ne fereste de multe traume. Este, pina la urma, o forma de igiena psihica. Psiho­logii sus­tin ca astazi, cind lumea intreaga se lasa furata de valul timpului modern, obsedat de progres si de viteza, femeile si barbatii care aleg sa-si fie fideli unul altuia sint cei care se afla in avangarda. E o ras­tur­nare de situatie destul de ciudata: in epocile trecute, cind preotii ne conduceau viata, cind ordinea sociala ne inchidea pe fiecare in patratica sa si cind fidelitatea rima cu eternitatea, vagabondajul sexual era apanajul rebelilor. Astazi, zapping-ul se practica peste tot, chiar si in viata intima si, mai mult, lucrul acesta este valorizat, chiar cu riscul unui puternic sentiment de vertij.

Astfel incit fidelitatea ajunge sa devina o forma de a ne proteja de propriul desfriu, dificil de controlat si, ca atare, cu un potential devastator. Ramine la latitudinea fiecarui cuplu sa-si defineasca propriul contract de fidelitate, adica ce este si ce nu este permis sa faci si pina unde: sa dansezi, sa flirtezi, sa faci sex... Oamenii de azi au standarde diferite in aceasta privinta si ceea ce intr-un cuplu poate fi de neacceptat, in altul poate fi perfect normal.

Debarasata de morala iudeo-crestina, fidelitatea de azi nu se mai defineste carnal, dar se recompune sub o forma mai spirituala. Fiecare trebuie sa-si inventeze propria forma de fidelitate, dupa propriile necesitati. „Iubirile contingente ale celebrului cuplu Simone de Beauvoir – Jean-Paul Sartre par sa fi iesit din trend. Dupa rigorile mariajelor rationale din trecutul de-acum indepartat si dupa excesele pasionale ale mariajelor (moderne) din dragoste, s-ar parea ca secolul XXI e pe punctul de a inventa o noua forma de iubire: iubirea rationala.

In aceste conditii, ce inseamna astazi sa-ti inseli partenerul? E foarte simplu: ori de cite ori faci impreuna cu altcineva ceva ce n-ai vrea sa stie partenerul tau inseamna ca l-ai inselat. Cumparaturile secrete, impreuna cu cel mai bun prieten al sau, pentru cadoul de ziua lui, nu se pun. Dar a avea ginduri „jucause legate de acel prieten in timp ce faci cumparaturile, da, asta intra la socoteala. Daca ceea ce faci are consensul partenerului tau, atunci n-ai decit sa dansezi toata noaptea cu prietenul tau din scoala primara si sa va tineti de mina in timpul cintecului vostru preferat, dar daca vrei ca jumatatea ta sa nu afle despre asta, atunci nu-i bine.

Bineinteles ca toate astea sint mult mai usor de scris decit de facut. Oricine face ceva, macar din cind in cind, despre care n-ar vrea sa stie partenerul sau – fie si doar un schimb de mail-uri ceva mai dulce decit s-ar cuveni sau o privire incrucisata cu frumosul vecin de palier –, nimeni nu-i imun. Orice relatie, fie ca are doua luni sau 20 de ani, este inconjurata de ispite. Depinde de fiecare in parte daca le trateaza sau nu cu discernamint. Oricit de bine te-ai ascunde de partenerul tau, ramine faptul ca in adincul inimii tu stii ca l-ai inselat, chiar daca ai facut-o doar in gind. Cind e vorba de infidelitate, e adevarat ca ceea ce el (sau ea) nu stie nu-i poate face rau, dar iti poate face tie, pentru ca, in fata ta, ceea ce stii tu conteaza cel mai mult.

Arhiva revistei ELLE

Foto:Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK