art200, Festivalul Internațional de Film Queer, care s-a întors pentru a treia ediție, în perioada 17-25 septembrie în București, a luat naștere dintr-o nevoie pe care o putem sesiza cu ușurință, și anume că în scena artistică locală, cultura queer nu este prezentă pe cât ar fi necesar. Dar tocmai această inițiativă curajoasă vine și ne îndeamnă să privim arta realizată de comunitatea LGBTQIA+ în toată diversitatea ei. Iar pentru a afla mai multe, Cristina Iacob și Luca Istodor, co-fondatorii art200, mi-au spus cum este să organizezi un festival de artă queer în România, o țară care pune piedici comunității LGBTQIA+ la fiecare pas, prin ce schimbări a trecut festivalul în comparație cu prima ediție, ce dificultăți au întâmpinat pe parcurs, ce aduce proiectul pentru comunitatea de la noi, dar și ce activități au pregătit pentru persoanele care doresc să participe.
ELLE: Din ce nevoie a pornit art200? Ce s-a aflat în spatele demersului vostru?
Luca Istodor: art200 a pornit din lipsa unui festival de film (și artă) queer în București, din lipsa spațiilor dedicate artistxlor queer, din lipsa proiectelor pentru comunitate unde putem să învățăm unii de la alții, cu blândețe, unde putem să experimentăm cu filmul sau literatura. Spre deosebire de alte festivaluri LGBTQI+, care au ca scop creșterea vizibilității comunității și educarea publicului larg, noi ne-am propus să ne uităm în primul rând spre interior: cum putem să susținem arta queer locală, ce avem de învățat unii de la alții? Cum putem să ne încurajăm reciproc în demersurile noastre artistice? Evident, în public este binevenită toată lumea, queer sau nu, dar scopul nostru este în primul rând de a crea un spațiu și oportunități pentru persoanele din comunitatea LGBTQI+.
Cristina Iacob: Eu aveam de foarte mulți ani această mică obsesie, să fac un festival de film, pentru că am făcut foarte mult voluntariat în festivaluri, am tot lucrat în organizare de evenimente, și e ceva ce îmi place enorm să fac. Și nu aveam cum să-mi doresc altceva decât film și cultură queer, pentru că fără o miză personală nici nu m-aș da jos din pat. Și eu consideram că sunt insuficiente evenimente și spații dedicate comunității queer, și cred că pur și simplu am vrut să contribui cu o mică parte în asta. Dar ce mi-e clar este că proiectul, pentru mine, s-a concretizat, și a ajuns la a treia ediție, pentru că în relația cu Luca și în felul în care colaborăm am găsit foarte multă încurajare, înțelegere și sprijin reciproc, mai ales în perioade dificile.
ELLE: Cum a fost văzut art200? Ce intenții aveați la început și ce fel de reacții ați primit?
L: Cred că art200 e încă un proiect la început de drum, care n-a ajuns să stârnească atât de multe reacții negative, homofobe sau transfobe, ca evenimente mult mai mari, cum ar fi Bucharest Pride. Cel mai mult mă entuziasmează reacțiile (pozitive) de la participantx la atelierele noastre – persoane care ne spun cât de libere s-au simțit la art200 să fie ele însele și să experimenteze cu arta, în condițiile în care în alte medii sunt judecate atât pentru identitățile lor, modul cum arată sau se îmbracă și pentru arta pe care o creează.
C: În afară de câteva comentarii pe care le mai primim la postările de pe social media (care sunt, oricum, foarte rare și de-a dreptul mediocre față de așteptări), festivalul a fost destul de bine primit, probabil și parțial ignorat. La asta, însă, cred că a contribuit și faptul că am refuzat să organizăm evenimentele în spații cu istoric de incidente homofobe și nici nu considerăm că e responsabilitatea noastră să le reabilităm cumva imaginea încercând să le accesăm din nou.
ELLE: Ce impact a avut art200 asupra oamenilor? Ați observat o schimbare la nivel de percepție când vine vorba despre comunitatea LGBTQ+, având în vedere că în ultimii ani am fost cu toții martorii unor proiecte de lege homofobe și s-a discutat mai mult despre discriminarea pe care o resimte comunitatea?
L: Noi vrem să ne uităm în special la comunitate și înăuntrul ei. Ca să putem lupta cu atacurile din exterior, cum ar fi legile homofobe sau discriminarea resimțită zilnic, mai întâi trebuie să fim noi înșine bine. Să simțim că ne-am găsit comunitatea, familia queer, că suntem sprijiniți și să ne acceptăm pe noi înșine, chiar dacă societatea sau familia biologică de multe ori ne resping. Abia atunci putem să facem activism, să ne găsim vocile și să fim din ce în ce mai vocali. La art200 ne propunem să creăm această bază de sprijin și spații educaționale, de unde participanții la ateliere sau publicul de la cinema să iasă mai puternici și mai pregătiți să se lupte pentru drepturile lor.
Mai mult, în fiecare an avem secțiuni tematice pentru calupurile de scurtmetraje. Anul acesta scurtmetrajele vorbesc despre HIV, bisexualitate, a fi queer în Europa de Est și despre „utopii queer.' Pe parcursul timpului, am mai vorbit despre munca sexuală, kink, poliamorie, migrație sau veganism. A aborda astfel de subiecte care sunt invizibile sau puțin discutate chiar și în cadrul comunității LGBTQI+ înseamnă încă un tip de impact asupra oamenilor: învățăm mai multe unii despre ceilalți, despre cum ne putem susține reciproc, despre diferite identități și experiențe de sub umbrela queer.
ELLE: Cum este să organizezi un festival de artă și cultură queer în România? Care au fost cele mai mari provocări de care v-ați lovit până acum?
L: Una dintre cele mai mari provocări este, în fiecare an, finanțarea. În fiecare an aplicăm la o grămadă de granturi și încercăm să dezvoltăm parteneriate și să obținem sponsorizări, însă tot timpul stăm cu sufletul la gură pentru că e imprevizibil dacă vom strânge toți banii de care avem nevoie. Anul acesta, de exemplu, am aplicat la șase finanțări (și private, și publice), din care am primit una singură. Sigur, această lipsă de stabilitate e un lucru cu care se confruntă toate festivalurile mici, însă cred că pentru proiectele queer încă mai există extra reticență din partea unor potențiali sponsori sau parteneri.
C: În plus, aș adăuga efectele pe care aceste sisteme de finanțare le au asupra lucrătoarelor și lucrătorilor culturali, prin felul în care sunt organizate. Prin faptul că nu oferă un venit constant, iar onorariile dintr-un singur proiect sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de bază pentru o perioadă direct proporțională cu perioada de muncă depusă. De cele mai multe ori, oamenii sunt nevoiți să lucreze anual în paralel în mai multe proiecte, ceea ce duce, inevitabil la epuizare fizică, emoțională și mentală. Și este o provocare constantă să încercăm să realizăm astfel de proiecte împreună și să găsim înțelegere și sprijin reciproc în acest proces, să nu uităm să avem grijă de noi, să mai luăm și pauze, cu tot riscul eșecului.
ELLE: Cum s-a schimbat art200 de-a lungul timpului? Față de prima ediție, cum a evoluat?
Luca: Primul an ne-a prins în pandemie, și a trebuit să mutăm toate proiecțiile, dar și atelierul de poezie online, dat fiind că cinematografele erau închise. Am reușit să facem doar o expoziție în format fizic, și un atelier de film. Nu ne-a prins prea bine să nu putem vedea, tocmai la prima ediție, reacțiile oamenilor din cinema, și să nu putem să ne bucurăm împreună de acel spațiu sigur pe care ne-am dorit atât de mult să îl creăm.
Am reușit să facem a doua ediție fizic (deși am stat constant cu frica că se vor închide cinemaurile din nou, mai ales că era octombrie). La a doua ediție am adăugat o tabără de film, practic o versiune extinsă, de mai multe zile și cu mai multe resurse, a atelierului de film, dar și un atelier de proză queer. Am scos și prima noastră antologie de poezie queer, cu textele participanților de la atelier, pe care o găsiți la festival!
La a treia ediție, cea de anul acesta, incertitudinea cu care venea starea de alertă a trecut, și ne-am propus să diversificăm locațiile festivalului, dar și tipurile de evenimente. Astfel că organizăm, pe lângă proiecțiile de film, un spectacol de teatru, un concert, lecturi de poezie și proză și două petreceri, în 5 locații din București, în perioada 17-25 septembrie.
ELLE: Cum priviți scena artistică de la noi din țară și ce loc ocupă cultura queer?
L: Cultura nu e niciodată o prioritate pentru stat, și e subfinanțată în general. O ducem destul de rău cu spațiile culturale – mai ales cu cinematografele și mai ales în București, unde au rămas doar 4-5 cinematografe în afara mall-urilor – dar și cu spațiile alternative pentru expoziții sau concerte, care sunt puține și au vieți foarte scurte de obicei.
Dacă cultura în general e subfinanțată la noi în țară, cea queer e, evident, și mai marginală. Ne bucurăm însă că, în ultimul timp, tot apar inițiative care își fac loc, în ciuda finanțărilor puține și homofobiei cu care se confruntă. Vorbesc aici despre diversele festivaluri Pride din țară (din București, Iași, Timișoara și Cluj), despre proiecte editoriale cum ar fi revista feministă CUTRA, sau despre Triumf Amiria, proiectul MozaiQ în cadrul căruia au avut loc un festival de teatru, o expoziție, și un festival de literatură queer. În ciuda obstacolelor, comunitatea queer rezistă, inclusiv prin artă, creează spații și devine din ce în ce mai vizibilă.
ELLE: Fără îndoială, comunitatea LGBTQ+ are nevoie de o reprezentare corectă și vizibilitate în toate domeniile, inclusiv cele artistice. Dar cum este, totuși, reprezentată cultura queer în România?
L: La art200, credem mult în autoreprezentare, în a ne spune singuri poveștile. Credem că e greu ca persoane care nu sunt din comunitate, care nu au avut aceleași experiențe ca noi, să ne redea poveștile cu toate nuanțele lor. Reprezentări ale comunității în media sau în artă sunt puține, și de multe ori sunt stereotipice sau au o viziune de suprafață a ceea ce înseamnă să fii queer. De asta ne dorim să încurajăm oamenii să se autoreprezinte, și să arătăm experiențele queer în adevărata lor complexitate pe ecrane.
ELLE: Ce înseamnă și ce aduce art200 pentru comunitatea LGBTQ+ de la noi, având contextul unei societăți în care în continuare sunt perpetuate stereotipurile heteronormative și toxice în cercurile conservatoare, și nu numai?
C: Ca eveniment care aduce în prim-plan cultura queer, probabil că, în primul rând, art200 se concretizează în acest spațiu de întâlnire și conectare comunitară, de socializare, dar și de colaborare profesională. Deși, la nivel sistemic, un astfel de eveniment nu are puterea de a produce schimbări semnificative neapărat, e important pentru noi, ca membrx ai comunității să avem aceste spații sigure în care putem participa la evenimente, putem socializa, putem găsi alte persoane cu care să discutăm subiecte specifice comunității, să învățăm lucruri noi de la persoane care poate trăiesc realități diferite de ale noastre șamd. Și, mai simplu decât atât, e important ca aceste spații să existe măcar ca un loc în care să ne mai tragem sufletul un pic de la tot ce se întâmplă în jur.
În plus, ce ne propunem cu acest proiect, este să sprijinim și să promovăm persoanele din comunitate care deja activează în diverse domenii culturale: film, teatru, muzică, actorie, arte vizuale, literatură etc., dar mai ales pe cele aflate la început de drum, atunci când poate fi un factor vital să afli că există un loc unde te poți exprima, poți crea, că nu ești singurx și că poate nu e nevoie să renunți complet la tine ca să supraviețuiești. Acesta e și unul dintre motivele pentru care toate evenimentele pe care le organizăm sunt gratuite și acoperim complet costurile pentru participantx la ateliere, pentru a nu restrânge din punct de vedere financiar accesul la ele.
Cred că ce reușește art200 (până acum) să aducă, lăsând la o parte cantitatea sau calitatea evenimentelor, e vizibil în micile detalii, în feedback-urile timide, dar entuziaste în același timp, ale participantxlor care trăiesc o astfel de experiență pentru prima dată, în felul în care ne organizăm ca echipă, în relațiile de muncă pe care încercăm să le construim diferit, cu toate istoriile personale și conflictele care inevitabil apar pe parcurs.
ELLE: La ce ar trebui să se aștepte persoanele care participă anul acesta la art200? Prezentați-ne activitățile de care vor avea parte.
C: Deși este ediția cu cel mai mic buget de până acum, anul acesta am reușit să diversificăm tipurile de evenimente din festival, avem mai multe locații, păstrând, totuși, o mare parte din structura inițială a proiectului. Festivalul se va desfășura fizic, în intervalul 17-25 septembrie în București, la Cinemateca Eforie, Centrul Național al Dansului București, Filaret16, Centrul de Teatru Educațional Replika și Grădina Arthub.
Ca evenimente, vom avea, în deschiderea festivalului, lansarea proiectului Corp Fluid: Platforma corpurilor queer, un spațiu digital comunitar care își propune să aducă împreună mai multe entități multimedia care chestionează și explorează relația individului cu propriul corp, dar și factorii care influențează modelele sociale de raportare la corp, emoții și la imaginea de sine. Evenimentul va avea loc la Grădina Arthub, sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 20:00 și va fi urmat de un party de fundrasing, prin care sperăm să reușim să mai acoperim o parte dintre costurile proiectului.
La Filaret16 vom avea, în a doua zi de festival, o proiecție de film pe tema sănătății mintale, urmată de un prânz comunitar. De asemenea, la eveniment va fi disponibil, în mod gratuit, al 3-lea număr al antologiei de texte pe tema sănătății mintale, pe care o realizăm anual, în parteneriat cu Mad Pride România.
În a treia zi, la CNDB, se va juca spectacolul Corp Fluid, un performance bazat pe istorii personale de devenire pe teme de bullying, discriminare pe baza orientării sexuale, fat-shaming și colorism, și care chestionează relația noastră cu propriul corp, imaginea de sine și modelele sociale care o influențează.
De marți și până sâmbătă, începem proiecțiile de film la Cinemateca Eforie. În selecție se regăsesc atât filme internaționale de lungmetraj, cât și scurtmetraje internaționale și românești. Filmele sunt împărțite în 6 categorii tematice: o secțiune de filme românești, o retrospectivă, curatoriată de Călin Boto, despre homosexualitate și homoerotism în socialismul estic, și 4 secțiuni de scurtmetraje internaționale, despre HIV (curatoriată de Alexandru Țanțu), Bisexualitate (curatoriată de Ioana Chițu), Utopii Queer (curatoriată de Maria Sgârcitu) și Europa de Est (curatoriată de Veda Popovici), toate proiecțiile fiind urmate de discuții cu publicul. În plus, la proiecția filmelor românești va fi inclus și scurtmetrajul Am fost, să fiu de nu, proiect care a câștigat anul trecut premiul art200 Pitch, constând într-un sprijin financiar în valoare de 1000 de euro. Și tot sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 23:00 va avea loc closing party, la Nether, organizat împreună cu Corpcase.
Duminică, 25 septembrie, la Replika, încheiem festivalul în București cu lectura participantxlor la atelierele de poezie și proză, urmată de lansarea Luminișuri, o antologie de literatură queer ecologică realizată de Cenaclul X, și de un concert Sofia Zadar.
Alte activități pe care le avem incluse în proiect sunt un atelier de proză, coordonat de Carolina Vozian, și un atelier de poezie, coordonat de Emilian Lungu. Anual, în urma atelierelor de literatură, publicăm și o antologie cu textele participantxlor, care va fi disponibilă în mod gratuit pe tot parcursul festivalului. Programul complet și mai multe detalii se găsesc aici, pe site-ul nostru.
ELLE: Spuneți-ne mai multe despre campania de crowdfunding inițiată recent.
L: Campania de crowdfunding a venit exact din problema de care spuneam mai sus, și anume că anul acesta am fost respinși de la mai multe finanțări la care am aplicat. La art200, toate evenimentele sunt cu intrare liberă, fiindcă vrem să fie cât mai accesibil tuturor, deci nu avem niciun fel de venituri din bilete. Ne bazăm însă pe faptul că oamenii care pot să ajute, ne vor ajuta cu câte o donație, în funcție de posibilitățile fiecăruia, care susține festivalul să meargă mai departe.
Citește și:
Diana Matilda Crișan, o artistă de urmărit
Foto: Eva Todică