Fericirea ca obligatie (de Tom Wilson)

Astazi, odata cu instalarea unei culturi a clasei de mijloc, nimeni nu-si mai doreste doar sa aiba mancare in frigider, ci sa nu lipseasca quinoa de pe rafturile bucatariei si legumele bio din cos. Inainte oamenii voiau, cum spuneam, stabilitate. Acum isi doresc varietate si o viata excitanta.

Sigur ca foarte multi romani au probleme mai complexe decat ce restaurant raw-vegan sa aleaga pentru masa de pranz, dar imaginea aceasta cosmopolita este cea proiectata din ce in ce mai intens de media locala. Este exact ceea ce indivizii aspira sa performeze si o descriere din ce in ce mai fidela a vietilor lor. Romanii calatoresc tot mai mult si mai departe. Unii oameni obisnuiti isi fac vacantele in Thailanda si au hobby-uri spectaculoase, precum kiteboarding-ul si cursele de motociclism. Altii frecventeaza in weekend-uri asa-numitele escape rooms, unde dezbat meritele diferitelor feluri de a prepara varza.

Ai putea crede ca toate aceste alegeri si dorinte de a experimenta sunt lucruri pozitive. Da, intr-un fel chiar asa e. Dar tot acest pozitivism si alegerism, daca-mi permiteti, are totodata o influenta majora asupra culturii tinerilor, schimband tipul de presiune sociala la care sunt expusi copiii.

Cand eram eu mic nu exista acest imperativ al fericirii. Sa fii adolescent era odios. Toata lumea stia asta. Toti stiam ca aratam ca dracu, ca nici unul dintre noi nu avusese parte de o partida de sex ca lumea, ca hainele noastre erau oribile si ca nu aveam bani suficienti pentru a indrepta toate chestiile astea. Intreaga cultura a tinerilor era construita pe acest simt al izolarii si dezamagirii, de la aderentii garage rock-ului la scena Mod, de la punk la indie. Scenele acestea nu au aparut ca sa ne condimenteze vietile, ci ca sa ne reaminteasca faptul ca nu suntem singuri. In adolescenta ascultam trupe ca Suede si – mii de scuze! – Oasis sau formatii catastrofice ca Menswe@r care, cu toate defectele lor, ne spuneau ca e OK sa ne simtim de pe alta planeta.

Cultura tinerilor de azi n-ar trebui sa fie diferita. Si nu vorbesc aici despre Occident, ci si despre hipermoderna si hiperconectata Romanie. Aceasta cultura nu e un scut impotriva grozaviilor din lume. E parte din ea. Brand-urile au inteles repede ce piata uriasa reprezinta tinerii si s-au lipit de ei ca parazitii. Orice subcultura, de la skateri, clubberi si emo la ultimul racnet in materie – care, apropo, se numeste Chaos Magic – e un target obligatoriu pentru o companie sau alta, care spera sa joace un rol esential in vietile tinerilor. Pentru ele are sens, fiind miscari inteligente pe piata. Pentru cultura tinerilor, in schimb, e un dezastru.

Zilele astea tinerii trebuie sa reactioneze pozitiv la orice. Media portretizeaza lumea ca pe un loc de joaca imens, unde totul e la dispozitia noastra si nu exista limite. In lumea acestui hedonism permisiv esti vinovat daca nu iei parte la distractia generala. Adolescenta a devenit un montaj fara sfarsit de fotografii perfecte in care tineri imposibil de frumosi se saruta, sar de pe stanci in ape fabulos de albastre, conduc masini decapotabile si executa trick-uri impresionante pe BMX-uri. Asta in timp ce adolescenta e, de fapt, mai apropiata de un film de sapte ore regizat de Ulrich Seidl, care rezida intr-un singur cadru cu cineva plangand intr-o camera intunecata. Si din cand in cand masturbandu-se la video-uri pornografice de pe net.

Retelele sociale amplifica tot acest paradis, fortandu-i pe tineri sa arate cat de marete le sunt vietile si cat de mult se pot ei bucura de posibilitatile nelimitate oferite de lumea moderna. In fapt, rezultatul acestei presiuni sta la polul opus: adolescentii sunt si mai nefericiti, si mai singuri. Toate statisticile legate de ei, de la cele despre sanatatea mentala la cele despre sinucidere si alimentatie, sunt de partea afirmatiei de dinainte.

Astazi, muzica nu mai e un medium escapist, ci un motiv de a fi parte a micro-trendurilor si de a idolatriza un pic toate trupele-artificii care dureaza pret de un album pana cand sa fie complet extirpate din memorie. Tinerii nu mai au astazi de ce sa se agate.
Solutia? Sa dam ceasul inapoi. Le sugerez tinerilor ca, in loc sa alerge dupa subgenuri muzicale, sa reflecteze asupra acestor trei optiuni: Rocker, Rapper, Depesar. Poate ca demersul meu e plictisitor si limitat, dar cel putin le ofera o cultura pe care si-o pot apropria.

Foto: 123rf.com

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK