Feminisme si fragilitati, de Alex. Leo Serban

Acum ceva timp am vazut, pe un canal frantuzesc, un reportaj care m-a lasat visator – cum zic francezii... Era vorba despre faptul ca, gratie nu stiu carei pilule (din nou pilula!), femeile vor putea sa-si „programeze” singure momentul in care doresc sa aiba ciclul. Adio, asadar, regulilor Naturii, bonjour regulilor Culturii: femeia va deveni, in fine, stapina pe corpul ei, nemaifiind la cheremul unui ceas biologic pe care foarte multe il vad ca umilitor.

Asa cum era de asteptat, introducerea in cotidianul feminin a respectivei pilule – un fel de sora mai mica a pilulei anticonceptionale, pentru care mamele actualelor mamici au iesit in strada acum 40 de ani – a stirnit controverse. Exista voci care sustin ca recurgerea la acest „truc' (evident, pilula nu anuleaza ciclul, ci doar il amina – cu pina la sase luni) este potential periculoasa si ca nu te poti juca, nepedepsit, cu Natura.

Exista, apoi, femei „mindre' de ceasul din pintec, care considera ciclul un dar nepretuit – ceva la care n-ar renunta in ruptul capului. Si exista, in fine, femei (nu neaparat feministe) pentru care pilula reprezinta o sansa si o usurare mai mult decit un „manifest' ideologic. Totul se reduce, pina la urma, la o optiune personala, ca si in cazul deciziei de a avea copii sau de a face un avort.

Mi-am amintit insa, cu aceasta ocazie, de discutiile – purtate pe unele blog-uri autohtone si, culmea, mai mult de barbati! – provocate de 4,3,2-ul lui Cristian Mungiu… Ca sa fiu mai exact: provocate de un dialog al meu (cu Alexandru Budac, un tinar universitar timisorean) in revista Idei in dialog, pe la jumatatea acestui an. In respectivul dialog ridicam manusa aruncata de Mungiu, care se plinsese – cu diverse ocazii – ca filmul sau palmdorizat nu stirnise dezbaterea de societate pe care o anticipa. Pornind de la o intrebare aparent neutra („De unde vine dl Bebe?'), dialogul din revista condusa de Patapievici ataca o chestiune care, in Romania cel putin, este departe de a avea un singur raspuns: are dreptul o femeie sa dispuna de propriul ei corp, decizind singura daca vrea, sau nu, sa aiba un copil?

Asa cum era de asteptat (fiind vorba de Romania), majoritatea celor care au comentat acel dialog au raspuns: Categoric, NU! Motivele invocate erau, iarasi de asteptat, de natura religioasa. Lucrul care m-a nelinistit, insa, a fost siguranta cu care barbatii aceia considerau ca este dreptul lor de a hotari ce „trebuie' sa faca o femeie!

La nivel individual, acei insi se comportau ca niste mici ceausesti – avind de partea lor, de asta data, Biblia insasi, nu cea a partidului – pentru care corpul unei femei nu este altceva decit o masina de facut copii. Vestea buna este ca, iata, astfel de opinii s-au mutat in spatiul privat – adica acolo unde le este si locul.

Vestea proasta e ca, daca societatea nu e destul de vigilenta, opiniile respective pot invada spatiul public si pot deveni reguli. Terenul, dupa cum se vede, este pregatit…

Articolul a fost publicat in ELLE Noiembrie 2008

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro