Ceremonia SAG Awards a fost plină de momente interesante și de câștiguri neașteptate – dar cele mai multe trofee au mers acolo unde trebuia, adică la multele femei care au făcut o treabă excelentă în film și TV anul acesta.
SAG Awards este prin tradiție o ceremonie a insider-ilor din industria filmului, fiind organizată de sindicatul actorilor. Așa că premiile care s-au decernat azi noapte ar putea să ne dea o idee despre felul în care va merge industria înainte, post #MeToo, #TimesUp și Harvey Weinstein. Și dacă acea idee este corectă, atunci vom vedea multe povești cu și despre femei venind dinspre Hollywood în perioada următoare.
Dacă era de așteptat ca momentul să se întoarcă în favoarea femeilor și a poveștilor spuse de ele, câteva discursuri și momente ne-au emoționat de-a dreptul. Primul dintre ele este, fără îndoială, discursul lui Nicole Kidman, o prezență activă pe covoarele roșii, dar mai ales în listele de nominalizări de anul acesta.
„Oh, wow! Yikes! Plâng. Înseamnă mult pentru mine. Am muncit de la 14 ani și vă mulțumesc, SAG-AFTRA, pentru că mi-ați dat și mie ceva. Sunt incredibil de emoționată pentru că acum realitatea se lovește de fantezie. Am muncit până la ora 1 noaptea – ceea ce este o binecuvântare – dar am gripă și joc un rol dificil… așa că am de furcă cu el, dar sunt aici și sunt foarte recunoscătoare.
Să primesc acest premiu în această perioadă din viața mea este extraordinar, și mai ales în acest moment pentru industrie, când se întâmplă toate aceste lucruri, și mai ales pentru acest rol.
Nicole Kidman a obținut primul ei premiu SAG pentru rolul Celeste din mini-seria HBO Big Little Lies, o femeie abuzată de soțul său care reușește să obțină controlul asupra propriei vieți. Big Little Lies este un proiect produs în colaborare de Reese Witherspoon și Nicole Kidman.
„Aș vrea să recunosc munca celorlalte actrițe din această categorie, Reese Witherspoon, Laura Dern, prietenele mele, în primul rând, dar și niște partenere mai mult decât talentate. Împart acest premiu cu voi. Vreau să le spun și lui Susan Sarandon și Jessica Lange, vă respect, v-am urmărit și am învățat de la voi. Sunt și altele – Meryl Streep, Jane Fonda, Judy Davis, Shirley MacLaine, Judi Dench… lista este lungă. Aș vrea să spun atât de multe nume, dar nu pot în acest moment. Dar vreau să vă mulțumesc tuturor pentru rolurile care au deschis drumuri pe care le-ați făcut în carierele voastre și să spun cât de bine este că astăzi carierele noastre continuă și după ce împlinim 40 de ani.
Nicole Kidman a continuat: „Acum 20 de ani, eram destul de șterse în această perioadă a vieților noastre, și acum nu mai este cazul. Am dovedit, și aceste actrițe și multe altele dovedesc, că încă putem face lucruri, suntem puternice. Implor industria să ne susțină pentru că poveștile noastre sunt în cele din urmă spuse. Este numai începutul. Sunt mândră și să fiu parte dintr-o comunitate care instigă la schimbare, dar aplaud scenariștii, regizorii, studiourile și producătorii care investesc în poveștile noastre. Putem continua să facem asta, dar doar cu această susținere a industriei, cu acești bani și cu această pasiune. De asemenea, am deschizători de drumuri în viața mea, Chris, Leslie, Katie, Miranda, Lizzy, familia mea – nu sunt nimic fără voi. Vă mulțumesc vouă, toți actorii care mi-ați dat șansa să spun aceste lucruri.
Un alt premiu important al serii a mers către Frances McDormand, pentru rolul Mildred Hayes din senzaționalul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri – este cel de-al doilea trofeu câștigat de actriță, care a spus: „Golly gee whiz. Am câteva lucruri de zis. După ce i-a mulțumit în mod special scenaristului Martin McDonagh, care „nu a făcut doar o schiță, nu a pus laolaltă câteva cuvinte, ci a scris un tsunami realizat meticulos și apoi a permis trupei sale de actori să meargă pe val până la mal, McDormand a mai spus că astfel de premii se cuvin și actrițelor mai tinere.
„Vreau să mai spun, și e minunat și vă mulțumesc… că sunt o mulțime de tinere care vin din urmă și că și ele au nevoie de niște opritoare de ușă. Hai să ne gândim la asta.
Și președinta SAG-AFTRA, Gabrielle Carteris, a urcat pe scenă și le-a mulțumit actorilor pentru munca depusă în acest an. „Adevărul este putere și femeile își capătă acum puterea. Suntem în mijlocul unei schimbări uriașe de paradigmă, cu voci puternice care spune Me Too și cu activiste care spun Times Up. După aceea, Carteris a cerut tuturor participanților la eveniment să creeze un mediu de muncă în care hărțuirile și abuzurile nu mai sunt tolerate.
În aceeași notă, Rosanna Arquette și Marisa Tomei au urcat pe scenă la SAG Awards, iar Arquette a vorbit despre oamenii care s-au simțit, în cele din urmă, suficient de puternici să nu mai tolereze abuzuri: „Ne putem controla propriile destine, a spus ea. Marisa Tomei i-a mulțumit lui Arquette pentru că este una dintre persoanele care au rupt tăcerea în legătură cu abuzurile de la Hollywood.
Iar unul dintre cele mai emoționante momente ale SAG Awards a venit din partea Juliei Jouis-Dreyfus, care nici măcar nu a participat la ceremonie (actrița și-a încheiat curele de chimioterapie săptămâna trecută, după ce a anunțat în toamnă că se tratează pentru cancer de sân). Julia a depășit un nou record, obținând atât un trofeu individual, cât și unul cu întreaga distribuție a serialului Veep. De pe canapeaua sa de acasă, Julia Louis-Dreyfus a scris pe Twitter, în maniera ei extrem de amuzantă: „Aș fi vrut să fiu la SAG Awards astă seară, dar trebuie să recunosc că este destul de amuzant să mă uit la televizor în pijama. Atât de onorată să câștig. Atât de mândră să fiu o membră a sindicatului. Atât de fericită pentru nebunii mei din Veep care au câștigat premiul pentru distribuție. Mi-e dor să fiu la o masă cu voi toți. Cum a fost puiul?
Foto: Hepta