Daca exista, de ce sa n-o omagiem!? Iar daca e doar un ideal, ce ne impiedica sa vorbim despre ea!? Luati-o ca pe un exercitiu de imaginatie sentimentala, ca pe-o fantezie matrimoniala, daca vreti, ca pe un posibil ghid, inevitabil subiectiv, poate chiar abstract. Fiind si un joc de societate, fireste ca sunt dispus la sugestii, corectii si completari – cine ar putea avea orgoliul de a se crede catusi de putin expert intr-un domeniu atat de inefabil!?
Am doar cateva convingeri (mai mult sau mai putin bazate pe experienta personala), intuitii si dorinte, in numele carora, atunci cand am mai scris, pe un blog colectiv, despre cum vad eu femeia ideala, mi-am atras tot felul de acuze, de la idealism (naiv) la misoginism (mascat). Cu toate astea, continui sa cred ca femeia perfecta este orice femeie mai inteleapta decat barbatul ei (n-am inteles niciodata barbatii care nu aspira sa fie inspirati de femeile lor). Iar o femeie inteleapta (daca adjectivul vi se pare desuet sau prea vag, il puteti inlocui cu inteligenta/intuitiva), cred eu, (ar trebui sa) stie ca:
– nu trebuie sa urle, sa fie isterica sau sa provoace scene, nici macar atunci cand este indreptatita s-o faca (astfel, il va face pe barbat sa se simta vinovat sau indatorat, iar beneficiile vor putea fi nemasurate);
– nu se va face dorita niciodata fiind predominant posaca, pisaloaga sau capricioasa, insistenta, incapatanata si nerezonabila, mereu nemultumita si critica, ezitanta, blazata si introvertita, pretioasa si artificiala, pudica sau vulgara, prin limbaj, atitudine ori vestimentatie (toate astea sunt cosmarul barbatului);
– nu i se vor trece prea usor cu vederea malitiozitatea, ranchiuna, dispretul fata de unii sau altii, intoleranta sau zgarcenia (barbatii adevarati cauta standardele de bunatate la femei);
– interesul, pofta si dorul se intretin cu spontaneitate, initiativa, surprize (pretentiile si reprosurile nu aduc nimic bun);
– gafele, greselile, lucrurile urate nu se tin minte, chiar daca continua sa doara, iar trecutul nu se foloseste ca arma, nici macar una retorica (barbatului nu-i place sa i se aminteasca ca a gresit, ceea ce nu inseamna ca a uitat);
– ideile preconcepute sau primite de-a gata, prejudecatile (inclusiv cele din pat) si complexele de inferioritate (fata de parti ale corpului, de pilda), toate sunt plicticoase si, in cele din urma, enervante (barbatul ar vrea ca el sa detina monopol pe incapatanari si pe dreptul de a fi absurd, dar si el mai mult se alinta);
– fosta iubita (adica cineva iubit de el candva) nu merita dispretuita, iar prietenii si parintii lui (adica cei pe care ii iubeste acum) nu trebuie antipatizati (se va simti atins in propriul sistem de valori); si nici viceversa: in fata prietenilor, barbatul nu trebuie ironizat pentru micile/marile sale defecte (acestea sunt un secret de cuplu, eventual inspiratie pentru alinturi ironice);
– in ciuda accesoriilor, eleganta chiar e o chestiune de atitudine si de naturalete (in public, barbatul vrea sa fie admirat pentru femeia lui, chiar mai mult decat pentru sine);
– pasiunile, curiozitatea, tandretea, umorul (mai ales in momente grele) il vor face, pur si simplu, s-o adore;
– fara un dram de frivolitate si rasfat, fara predispozitia spre joc si joaca, personalitatea, educatia si cultura nu cantaresc mai nimic;
– pasiunile lui trebuie, daca nu intelese si incurajate, atunci macar respectate (e posibil ca barbatii sa scape mai greu de nostalgia copilariei);
– in pat, tandretea, imaginatia si libertatea inseamna totul (de cele mai multe ori, un barbat e atat de bun la pat pe cat il inspira si-l lasa femeia);
– in bucatarie inca se castiga multe batalii si se pot negocia, pe mirosit si degustate, multe din conflictele nascute in celelalte camere (barbatul apreciaza sa fie hranit, mai ales atunci cand el aduce vanatul);
– trebuie sa stie sa calce o camasa, sa faca un nod la cravata si sa curete o pata folosind ingrediente din bucatarie (barbatul apreciaza gesturile salvatoare);
– sa-i ceara ajutorul (barbatulului ii place, la fel de mult, sa se simta indispensabil), dar nu tot timpul (barbatului ii place sa stie ca, la nevoie, poate si conta pe ea – ca sunt o echipa);
– trebuie (sa descopere si sa invete) sa-i aprecieze lucrurile pe care el insusi le apreciaza la sine (barbatul vrea sa fie iubit si pentru ceva anume, nu pentru orice);
– de orice se poate rade, inclusiv de necazuri si de sine (asta ii va da barbatului incredere ca, impreuna, totul e trecator sau mai suportabil);
– sa-l laude si sa-i faca complimente, mai ales gratuit si neasteptat, cand nu e nimeni in preajma si nici momentul nu o cere (si barbatul are nevoie de confirmari);
– nu poate minti atat de bine pe cat crede, onestitatea e recomandabila (barbatul nu suporta sa fie mintit, pacalit, tradat; un barbat suspicios sau ranit e ingrozitor);
– in fine, rasul si dansul si vorbitul impreuna (inclusiv in pat, pe intuneric) sunt imbatabile;
– la fel si orice imperfectiune pe care femeia stie s-o faca indispensabila personalitatii ei si cu care-si va marca definitiv teritoriul sentimental.
Ajuns aici, in josul paginii, doua lucruri mai am de adaugat in apararea mea.
1) Nimic din ce-am spus mai sus nu e absolut; e cu titlu de principiu, caci nu avem cu totii aceeasi definitie a perfectiunii, iar compatibilitatea nu tine cont de asta – idealul este oricum o chestiune de perceptie personala.
2) Nimic nu functioneaza decat in reciprocitate: nimeni nu e mai presus/prejos fata de un posibil ideal, nici barbatii, nici femeile. Acum recititi textul schimband „femeie' cu „barbat', adaptand unde e cazul, si spune-ti-mi daca e mai putin adevarat. Intr-o lume ideala, fireste.
Foto: Shutterstock