Ai fost sau ești într-o relație cu un bărbat cu teamă de angajament? A început furtunos, ca și cum era cea mai frumoasă fantezie devenită realitate. Apoi lucrurile au luat o întorsătură incredibilă, aproape la polul opus. Și ai senzația că mergi pe coji de ouă. Te-a ridicat până la nori, după care ți-a dat brusc drumul pe asfalt, de la cea mai mare înălțime. Cartea Bărbați care nu pot iubi, de Steven Carter și Julia Sokol, editura Philobia, este probabil acel volum care îți va da sens.
Vei putea înțelege ce se întâmplă cu bărbații care au teamă de implicare, cum e indicat să reacționezi tu, dacă îți dorești să păstrezi relația până la un punct, și cum te poți proteja emoțional în viitor. Mesajul principal, dacă ai avut o poveste cu un bărbat cu teamă de angajament, este că nu e vina ta! Frica lui de angajament este atât de mare, încât poate fi considerată chiar o fobie. Așa că fuge de obiectul fricii (angajamentul) cât îl țin picioarele. Nu contează cât de minunată sau potrivită ești tu.
Așa cum spun și autorii Steven Carter și Julia Sokol „În momentul în care bărbații care se tem de angajamente vor să iasă dintr-o relație, doar foarte rar pot afirma direct acest lucru. În schimb, continuă să-i spună partenerei că o iubește, dar își afișează practic conflictul cu care se luptă comportându-se într-un anumit fel atunci când e cu ea. În aceste situații, limbajul corporal poate transmite o mulțime de lucruri. Iată, desprinse din cartea Bărbați care nu pot iubi, câteva indicii referitoare la modul în care doarme și merge alături de tine.
Tiparul de somn al unui bărbat cu teamă de angajament care vrea să iasă din relație
Dacă nu locuiți împreună, nu rămâne niciodată să doarmă la tine și nu te invită niciodată să dormi la el. Dacă a rămas peste noapte, poate chiar pleacă acasă la el în toiul nopții sau nu stă să luați împreună micul dejun. S-a trezit, s-a îmbrăcat, a plecat. Dacă ne referim strict la pat, deși până acum nu a avut o problemă, brusc nu se mai poate odihni în patul tău. Iar patul lui se poate dovedi a fi neîncăpător pentru amândoi. Noaptea ba te ia în brațe, ba te împinge, de ai senzația că mai are puțin și te dă jos din pat. Desigur, există varianta în care se mută pe canapea sau în altă cameră.
Și felul în care merge ridică un semnal de alarmă
Dacă sunteți pe stradă nu mergeți de mână sau unul lângă celălalt. El merge mult prea repede, iar dacă totuși reușești să-l ajungi, schimbă ritmul de mers. La plimbare se îndepărtează fizic de tine. Lucru valabil și într-un cadru mai intim când proximitatea e cumva forțată, să zicem când vă aflați la film sau la teatru. Se simte confortabil dacă se duce la cumpărături sau faceți diverse activități prin casă – toate presupunând distanța. La petreceri te lasă singură și pleacă în capătul opus al încăperii. Dacă practicați împreună sporturi, variantele cu distanțare sunt cele care îi plac, de exemplu tenis, schi etc.
Citește și:
Tipuri de frici care te țin captivă într-o relație unde nu mai ești deloc fericită
Foto: PR