„Trebuie să faci școală ca să ajungi cineva” Vizita lui Horia Tecău și UNICEF în comunitățile defavorizate din județul Bacău

Ne aflăm în cel de-al treilea an în care UNICEF testează proiectul pilot „Servicii comunitare pentru copii” în județul Bacău. Horia Tecău, Ambasador Național pentru UNICEF în România, a însoțit echipa comunitară în vizita la familia Bălătescu din Motoșeni și la Baza Sportivă din comuna Răchitoasa, iar noi am fost până acolo, alături de ei, ca să vedem rezultatele proiectului.

Comunele Motoșeni și Răchitoasa sunt două dintre cele 45 de comunități în care UNICEF testează proiectul pilot „Servicii comunitare pentru copii'. În Motoșeni, Bacău, trăiesc în jur de două mii de oameni, iar alți o mie sunt plecați la muncă în străinătate. Aici, copiii sunt lăsați în grija unuia dintre părinți, a bunicilor sau chiar a fraților mai mari, cum se întâmplă în multe dintre comunitățile românești defavorizate în care singura soluție pentru a trăi mai bine este dislocarea unei părți din populație. După cercetările UNICEF, în județul Bacău trăiesc cele mai multe familii defavorizate care au nevoie de intervenția echipei comunitare; aici sunt nevoie de măsuri care să descurajeze abandonul școlar, de acte de identitate pentru copii și de acces la servicii de sănătate.

De când a ajuns UNICEF aici, părinții și copiii din Motoșeni au urmat sfaturile din partea unui asistent social, pentru a împiedica separarea copiilor de familie, a unui mediator școlar, care i-a motivat pe elevi să-și continue cursurile și pe părinți, de asemenea, să-i înscrie pe cei mici la grădiniță, și a unui asistent medical, la care comunitatea să apeleze oricând e nevoie.

Am ajuns la Motoşeni într-o dimineaţă călduroasă de iulie. Comuna se află în partea vestică a Bacăului, chiar la limita cu județul Vaslui, iar drumul până acolo nu îl voi uita prea curând. Gropile de pe șosea, o adevărată provocare pentru șoferi, m-au împiedicat să închid ochii câteva minute.

Strada principală străbate casele sătenilor care se uită mirați din poartă, de pe băncile din lemn, cu o mână dusă la frunte să se protejeze de soare și să-i vadă mai bine pe cei care trec. Vorbesc între ei și încearcă să ghicească unde s-ar putea îndrepta vreo cinci mașini într-o dimineață de marți, la ora nouă. Privirile lor rămân ațintite spre șoseaua care, acum, aproape că nici nu se mai observă de praful care s-a ridicat de la sol. În porțile altor case văd găini, cai și vaci, care își așteaptă stăpânul să înceapă treburile gospodărești. Deși satele sunt sărace, oamenii par fericiți. Majoritatea zâmbesc către mașini, sprijiniți în baston cu o mână, iar cu cealaltă salutând-ne. Copiii aleargă după boboci de rață și sar prin iarbă cu mâinile deasupra capului. Profită de vacanță și de vremea frumoasă ca să se joace cu prietenii și cu animalele din curte.

Corneliu Constantin Ghelase-Armencea, primarul comunei, și Adrian Mihăilescu, directorul școlii din Motoșeni, ne-au întâmpinat cu zâmbete și strângeri de mâini entuziaste în fața Casei satului și tradițiilor, un loc în care copiii fac spectacole, interpretează cântece și dansuri populare, organizează expoziții de obiecte tradiționale realizate chiar de ei și joacă în piese de teatru. Aici, ne-am întâlnit și cu echipa comunitară și profesorii de la Școala „Gheorghe Nechita', Motoșeni. În ora în care am stat de vorbă cu cei prezenți, am aflat că, în cei trei ani de proiect, abandonul școlar a ajuns la zero, copiii merg la școală și grădiniță, iar absențele de la ore sunt mai puține.

Am întrebat primarul despre schimbările care s-au produs de când echipa UNICEF a intervenit în comuna Motoșeni pentru a-i informa, conștientiza și educa atât pe copii, cât și pe părinți, despre importanța continuării studiilor, despre cum ar trebui să se îngrijească și despre cum să comunice între ei, fără un ton ridicat sau violență în limbaj.

Primarul a enumerat rezultatele apărute, însă, răspunsul despre scăderea ratei abandonului școlar a fost cel mai articulat. „Rata abandonului școlar este zero; se datorează mediatorului școlar, care, împreună cu echipa comunitară și câteodată, împreună cu mine și cu domnul director, ne-am deplasat la familii, am încercat să-i conștientizăm atât pe copii, cât și pe părinți, că fără a învăța și fără a merge la școală, nu te poți integra în societate, nu o să ai un viitor. O societate trebuie să aibă oameni învățați'.

Tot el a subliniat cât de important este ca fiecare primar să se ocupe de problemele sociale din comunitate, să comunice cu familiile și să găsească soluții la problemele cu care se confruntă. „Eu cred că orice primar trebuie să aibă grijă de comunitate, de problemele sociale pe care le avem. Astăzi, orice comunitate din țară are probleme sociale, pe care ar trebui să nu le ignorăm. Dacă noi, ca și conducători de comunități, nu o să avem o deschidere maximă asupra acestor probleme, nu cred că altcineva poate să le rezolve'. Sunt cuvintele unui primar care crede în schimbare, un om pe ajutorul căruia se bazează două mii de adulți și copii. Corneliu Constantin Ghelase-Armencea a primit cu mult entuziasm proiectul pilot „Servicii comunitare pentru copii', în speranța că familiile de aici vor deveni mai încrezătoare în visurile copiilor lor și îi vor sprijini să-și termine studiile. Ceea ce s-a și întâmplat.

Înainte ca proiectul „Servicii comunitare pentru copii' să fie implementat

Până să ajungă UNICEF în Motoșeni, părinții nu aveau puterea să mai adauge la cheltuielile familiei altele noi; nu-și permiteau să-și îmbrace copiii de două-trei ori pe an, să le cumpere cărți, caiete, să aibă alte griji în plus pe lângă eforturile de a-și hrăni zi de zi familia, de a face rost de lemne pentru sobă și haine groase, pentru că iarna este mereu aproape într-un loc în care, ca în majoritatea satelor românești, ca să ajungă la toaletă, trebuie să străbată, mai întâi, întreaga curte.

Fără o motivație din partea lor, copiii nu înțelegeau de ce trebuie să se trezească dis-de-dimineață, să meargă câteva zeci de minute pe un drum pietruit și să stea cinci-șase ore într-o sală de clasă, sprijinindu-și capul în palmă de plictiseală. „Trebuie să faci școală, ca să ajungi cineva'. Auzeau de multe ori acest „trebuie', dar nu le era clar de ce este atât de important. Îl auzeau mereu de la profesori, uneori de la părinți, cel puțin ăsta era răspunsul când întrebau de ce trebuie să stea 12 ani de zile într-o sală de clasă, să învețe despre istorie, biologie și fizică. Erau grele, iar 12 ani este mult timp. Fraza se repeta, ei dădeau din cap, timpul trecea.

Nu au aflat niciodată cine e acest „cineva' și de ce trebuie să ajungă ca el, de ce oamenii îl plăceau așa mult și cum de școala a reușit să-l formeze în felul ăsta, să fie un exemplu acum, pentru toți copiii din sat. Știu asta pentru că au vorbit unii cu alții, toți copiii auziseră de „cineva', cel puțin, el era cauza pentru care trebuiau să meargă la ore. Să ajungă ca el. Și-l imaginau un om foarte inteligent, dacă a reușit să termine toți anii de școală fără să renunțe la câțiva.

Cei care continuau, totuși, să meargă la cursuri, nu-și dădeau interesul să asculte despre ce se vorbește, iar când o făceau, constatau că nu îi interesează. Măturatul străzii nu necesită vreo ecuație matematică, iar ca să dai cu sapa, nu trebuie să comentezi o operă literară și nici să reții capitalele țărilor europene. Copiii din Motoșeni nu știau ce înseamnă să visezi să faci ceea ce îți place. Pentru ei, marele vis consta într-o slujbă care poate plăti pentru hrana familiei, o muncă în sat, aproape de toți cei lângă care au crescut. Ochii lor privesc zilnic spre dealurile înalte, spre șoseaua care pare interminabilă, dar nu știu ce se află dincolo de ele.

Motivația de a merge mai departe – Vizita lui Horia Tecău

Prima dată când Horia Tecău a ajuns în cele două comune, în iulie 2017, copiii l-au cunoscut pe „cineva', iar visurile lor au început să prindă contur. „Cineva' îi îndeamnă să nu renunțe la visurile lor, iar când sunt aproape să o facă, să se gândească la sacrificiile pe care le-au făcut până în acel moment, la toată munca pe care au depus-o, și cât de aproape sunt de succesul pe care și l-au dorit atât de mult timp.

Horia Tecău este tenismen profesionist și a câștigat, de-a lungul timpului, două trofee de Grand Slam la turneele de dublu masculin. Alături de Simona Halep, este unul dintre puținii sportivi din România, care, în ciuda felului în care este finanțat sportul în țară, a reușit, prin multă muncă, să-și construiască o carieră de succes pe terenul de tenis. Printre zecile de ore de antrenamente, Horia găsește mereu timp pentru programele umanitare, oferind ajutor copiilor din zonele defavorizate ale țării. Pentru implicarea lui în acțiuni umanitare, tenismenul a primit premiul „Arthur Ashe', acordat de ATP, în toamna anului 2017.

Tot „cineva' le povestește, din propria experiență, despre cum a plecat la 14 ani în America doar cu un vis, fără să cunoască limba, departe de familia pe care o suna de două-trei ori pe săptămână de la un telefon cu fise, despre cum a reușit să mențină echilibrul între școală și tenis, sacrificii indirect proporționale cu reușitele, dar care au meritat fiecare pumn strâns și fiecare mușchi încordat. El era exemplul, copilul care a mers la școală, și-a urmat pasiunea și acum, era în fața lor și îi îndemna să facă același lucru, cel care i-a convins că doar ambiția și munca sunt secretul prin care devii „cineva'. Copiii aveau, în sfârșit, un punct de referință, o dovadă vie că, dacă își vor da silința să înțeleagă și să asimileze informațiile din școală, pot dezvolta o pasiune pe care, ulterior, să o transforme în profesie.

După ce a participat la activitățile pe tema igienei persoanle de la Centrul comunitar din Răchitoasa, copiii i-au pus lui Horia multe întrebări despre cum se antrenează, ce mănâncă, dacă au fost momente în care a vrut să renunțe, dacă a reușit să se descurce și cu școala în timp ce juca tenis, dacă mai are emoții pe teren, iar el a fost bucuros să răspundă tuturor.

Povestea familiei Bălătescu din satul Gura Crăiești, comuna Motoșeni

Anul trecut, când Horia Tecău a fost în vizită la Florin Bălătescu, un tată care își crește singur cei șase copii, locuiau cu toții într-o singură cameră. Acum, tatăl a reușit să mai construiască două camere, să aibă grijă de o grădină de legume, câteva păsări, un miel și un ied. Absolvent de 12 clase, Florin a urmat și o școală profesională în domeniul sondelor, profesie pe care a practicat-o un timp, după care a fost nevoit să renunțe din cauza unui accident, în urma căruia nu mai vede cu ochiul stâng.

Acum, Florin face munci ocazionale în sat, iar veniturile lor fixe constau în alocațiile copiilor și ajutorul social. Deși lipsurile sunt încă destul de mari, cu toții privesc optimiști spre viitor. Patru dintre copii merg la școală, iar ceilalți doi lucrează în alte județe. Fata cea mare, Ana-Maria, are 15 ani și visează să devină medic, sau „cam așa ceva, în medicină', spune Florin.

La prânz, Horia a pregătit și a luat masa cu Florin și copiii săi. Au gătit, au povestit, iar tatăl ne-a mărturisit că nu a mai mâncat cu un adult la masă de mulți ani. Pentru el, „Tecău este un om care știe cum e viața, sunt alții care uită de unde au plecat'.

După trei ani de proiect

Motoșeni se mândrește, astăzi, cu zero abandon școlar, datorită atât echipei comunitare, cât și primarului și directorului școlii, care s-au străduit să convingă familiile că educația nu trebuie să lipsească niciunui copil, ba chiar i-au transportat personal la școală pe cei care voiau să renunțe și au reușit să-i mobilizeze să-și continue studiile.

De la intervenția asistentului social, asistentului medical comunitar și al consilierului școlar, comunitatea a trecut prin mai multe schimbări: toți copiii cu risc de separare de familie locuiesc în continuare cu părinții lor, majoritatea celor identificați fără acte de identitate au certificate de naștere și buletine, beneficiază, de asemenea, de un medic de familie, iar intervenția educatorilor parentali a favorizat modul în care părinții își educă și își îngrijesc copiii.

Întâlnirile organizate de educatorii parentali s-au dovedit a fi eficiente, după spusele unei mame din comuna Răchitoasa, care, de când participă la activitate, a învățat că violența sau tonul ridicat nu-i va opri pe copii din spartul geamului cu mingea. La întâlniri, părinții învață că optimismul și stima de sine sunt esențiale; când copiii observă aceste calități în mediul familial, urmează exemplul. Primele întrevederi au fost dificile, întrucât localnicii nu înțelegeau ce se vrea de la ei, de ce ar trebui să participe, cu ce îi va ajuta prezența la niște discuții despre creșterea copiilor, când aceștia aveau deja grijă de minimum trei. Cu timpul, educatorii parentali au reușit să-i convingă că toate discuțiile sunt în beneficiul copiilor, în plus, vor lua o mică pauză de la muncile gospodărești, iar cu această ocazie, vor mai schimba câteva păreri și cu vecinii.

Autoritățile sunt hotărâte să continue munca echipei comunitare și să dezvolte oameni educați, ambițioși, care vor avea curajul să-și impună niște limite pe care să le depășească. „Cel mai important lucru în acest an de proiect este faptul că, atât noi, echipa de proiect, cât și părinții, cât și elevii, am început să conștientizăm că acest proiect este al nostru și că noi putem să-l ducem mai departe, să-l preluăm, să-l implementăm și să-l menținem la noi în comunitate, pentru că este un proiect de succes, un proiect care dă roade. Eu îmi doresc să putem menține ani buni aceste practici, și chiar dacă, în mod oficial, UNICEF nu va mai fi aici, acest proiect să meargă prin forțe proprii și să poată să funcționeze în continuare' a concluzionat Adrian Mihăilescu, directorul școlii din Motoșeni.

La finalul zilei, ne rămân în minte cuvintele lui Horia Tecău, care încurajează oamenii să observe problemele din jurul lor și să se implice. „Sunt lucruri pe care le iau ca pe un bonus, ca pe o pasiune, dar sunt alte lucruri mult mai importante și care necesită o prioritizare. Oricine, dacă își dorește, poate găsi timp să ofere un ajutor, într-un fel sau altul. Atât timp cât vii într-o comunitate sau afli de greutățile unei comunități și tu nu te implici deloc, fie că transmiți mesajul mai departe sau că ajuți cu un gând, înseamnă că nu ești responsabil'.

Prin intermediul software-ului Aurora – aplicație ce facilitează culegerea datelor tuturor familiilor din comunitățile care fac parte din proiect, integrând sectoarele social, sănătate și educație – echipa comunitară identifică vulnerabilitățile din teren, generează un diagnostic și sugerează un pachet de servicii în funcție de necesitățile fiecărei familii.