In Vogue: The 1990s – o miniserie cu impact vizual puternic, pe care nu trebuie să o ratezi

Cum a arătat moda anilor ‘90? Cu obsesia recentă a reciclării până la saturație a esteticilor altor decade, Disney+ profită de moment pentru a difuza adevărata poveste a perioadei, în șase episoade cu impact vizual puternic: In Vogue: The 1990s.

VEZI FOTO

POZA 1 / 8

Pentru aceia dintre noi care am fost acolo să absorbim moda anilor ’90 pe măsură ce ea apărea (cu întârzierea firească cauzată de parcursul informației și decalajul așteptat față de ceea ce se chema generic Vest), miniseria documentară In Vogue: The 1990s vine cu o porție zdravănă de nostalgie și o mulțime de amintiri. Aș fi curioasă, deci, să știu cum o văd ochi mai tineri, care nu s-au deschis pentru prima dată chiar pe acele momente pe care le rememorează în documentar nu doar editorii Anna Wintour, Hamish Bowles, Edward Enninful, Tonne Goodman, Grace Coddington, Carlyne Cerf de Dudzeele, Katy England sau Camilla Nickerson (unii dintre ei fiind și producători ai proiectului), ci și o pleiadă de modele, designeri, actori, celebrități de tot felul (Kim Kardashian, o adolescentă în acei ani, pare singura care nu are de evocat nimic relevant). Acum, când moda e împărțită în atâtea micro-trend-uri generate pe bandă rulantă de rețelele sociale și servite la minut de lanțurile fast fashion, ceea ce se întâmpla în anii ’90 trebuie că are un ritm prea lent ca poată satisface necesitățile estetice ale unei generații care consumă modă în cu totul alt fel.

Nu că anii ’90 nu au avut multe trend-uri de oferit. Însăși ideea centrală a documentarului este că decada a fost traversată de o mulțime de „revoluții” – atât de multe încât la un moment dat mi-a părut rău că nu am stat să bifez undeva momentele nenumărate în care editorii pomenesc cuvintele „shift”, „change” sau „revolution”. Însă, oricât de exagerate ar părea aceste cuvinte pentru ceea ce se întâmpla de fapt, nu pot să neg că, cel puțin pentru o copilă abia dând cu ochii de lumea cea mare și cu un apetit pentru tot ceea ce intra sub pălăria modei, totul părea revoluționar. Și chiar acest tot este reluat și disecat (un pic prea la suprafață pentru așteptările mele) în In Vogue: The 1990s. Mai întâi, influența uriașă a Madonnei asupra unei generații, și nu doar vestimentar, ci și la nivel de atitudine și rebeliune; apoi – nașterea supermodelelor, cimentată de apariția în videoclipul realizat de David Fincher pentru Freedom! ‘90 al lui George Michael. Chiar dacă ambele fenomene se născuseră în fapt în anii ’80, au ajuns să simbolizeze ceea ce, cum spuneam mai devreme, e foarte des numit o „revoluție”.

Și apoi, ascensiunea lui Kate Moss la statutul de „super”, ca urmare a fotografiilor realizate de Corinne Day, și schimbarea ideii despre cum trebuie să arate un model; succesul uriaș al esteticii lui Calvin Klein, o combinație între un gust minimalist și un marketing inteligent; apariția unor designeri precum John Galliano, Alexander McQueen sau Marc Jacobs, toate se întâmplă în aceeași decadă în care se succedau cu repeziciune grunge-ul, heroin chic sau urmările devastatoare ale epidemiei de HIV. Designeri precum Miuccia Prada și Tom Ford schimbau fața modei italiene, în vreme ce prințesa Diana crea o isterie (și moartea ei către finalul decadei, la doar câteva săptămâni după asasinarea bunului său prieten Gianni Versace, avea să închidă sumbru câțiva ani extravaganți).

După cum spune Anna Wintour despre motivația de a lua în vizor, în cadrul unui documentar, anii ’90, aceasta pare să fi fost o decizie firească: „Ca în anii ’60, a fost un deceniu cu o reputație uriașă în termeni de cultură, din cele mai bune motive: a fost decada în care totul s-a schimbat. Moda așa cum o știm astăzi – acordată la nivel global, ținutele pentru covorul roșu, reinventările brand-urilor, logo-urile, noua idee de lux – toate au început de fapt atunci. Într-o notă personală, a fost primul deceniu în care am editat Vogue-ul american, și despre ce lucruri am scris atunci: munca incredibilă a lui Karl la Chanel, ascensiunea lui John Galliano, Tom (Ford) la Gucci și Miuccia duelându-se creativ la Milano, noi fiind beneficiarii viziunilor lor originale despre cum ar trebui să ne îmbrăcăm (minimalist sau sexy sau cuminte – și întotdeauna cu o geantă); și, desigur, sunt atât de mândră să fi văzut designeri americani precum Marc (Jacobs) și Michael (Kors) obținând atenția globală pe care o meritau din plin. A fost o perioadă în care totul părea posibil – chiar și imposibilul.”

Și chiar dacă rezumatul ei pare cuprinzător, In Vogue: The 1990s ne arată încă mai mult decât atât. Printre altele, demonstrează impactul unora dintre alegerile lui Wintour asupra culturii mai largi – insistența ei ca celebritățile să poarte ținute couture pe covorul roșu (Nicole Kidman povestește pe larg despre rochia ei chartreuse creată de Galliano, abia numit la Dior, care a propulsat-o atât pe ea, cât și pe designer în stratosferă) și plasarea lor pe copertă, dar și importanța crescândă pe care a început să o capete gala Met stau mărturie pentru asta. Apoi, de aici a decurs o întreagă înfrățire între industria americană a filmului și cea a modei mondiale, despre care povestește Baz Luhrmann, regizorul mai multor filme, notabil pentru perioadă fiind Romeo + Juliet, din 1996: „Anii ‘90 au fost o explozie de creativitate și energie, cu plăcile tehtonice ale artei, muzicii, modei și filmului ciocnindu-se și cauzând o erupție de energie care a trecut prin pereții care adăposteau diversele medii și artiști. Noi, în industria filmului, ne uitam la fel de mult la edițiile Vogue din Franța, Italia și SUA și la revista The Face ca și la textele și documentările noastre formale.”

Costumele realizate de Catherine Martin pentru respectivul film rămân și astăzi o referință în industrie, ca și colaborarea dintre aceasta și casa Prada. „Catherine Martin și cu mine avem o lungă prietenie cu Miuccia Prada, dar ea s-a născut de fapt din această nouă relație dintre modă și film care a explodat în anii ’90. Prin intermediul lui Kym Barrett, care făcea costume, am întâlnit-o pe Miuccia, tocmai își lansase prima linie pentru bărbați și crease costumul iconic pe care Romeo (Leonardo DiCaprio) îl poartă pentru a se căsători cu Julieta (Claire Danes).”, mai adaugă Luhrmann.

Și muzica a devenit parte mai consistentă din lumea modei în aceeași decadă, cu Tommy Hilfiger fiind printre primii designeri care să recunoască impactul extraordinar pe care urma să îl aibă muzica hip-hop în cultura pop a vremii. Staruri precum Mary J. Blige, Missy Ellio’t și Lil’ Kim rememorează momentul în care au început să aibă acces la o industrie până atunci deloc inclusivă și felul în care au început să își pună amprenta asupra acesteia, schimbând-o complet. „Vogue a îmbrățișat aceste personaje multi-talentate, a scris despre ele cu grijă și le-a făcut parte din lumea sa. În schimb, ele au răspuns inițiativelor Vogue. Cred că Vogue e unică în termeni de stil și modă, și mai ales pentru că Anna a adus în lumea revistei și muzica, filmele și politica. Iar acea lume conversează cu noi.” spune Hamish Bowles, care sublinia în cel de-al doilea episod din In Vogue: The 1990s că „moda a devenit mai degrabă despre tineri decât despre sistem”. Acum, explică: „Cred că este o continuare a conceptului de femeie de pe Upper East Side care merge la prânz. Vogue și-a dat seama că aceste femei înstărite nu mai dau tonul în modă, cu pouf-urile lor Christian Lacroix, cu machiajul impecabil, cu părul aranjat până la ultimul fir. Helmut Lang era nou, Kate Moss, hip-hop-ul, anii ‘90 erau noul.”

Un lucru e cert: moda nu avea să mai fie la fel după anii ’90, așa cum lumea nu a mai fost la fel. În termeni de informație, miniseria In Vogue: The 1990s este o comoară pentru oricine nu a trăit la prima mână transformările perioadei. Iar în termeni de inspirație vizuală, este cu siguranță un festin care trebuie savurat cu atenție pentru a fi digerat cum se cuvine.

In Vogue: The 1990s este disponibil pe Disney+.