Fac parte din generația Z și m-am descoperit nostalgică după vremuri demult apuse la NOSTALGIA 2023

NOSTALGIA Retro Disco Future este un altfel de festival, ce aduce la un loc toate generațiile care fie doresc să retrăiască vremuri demult apuse, fie vor să descopere alte piese ce stârnesc emoții.

Fac parte din generația Z și m-am descoperit nostalgică după vremuri demult apuse la NOSTALGIA 2023

Vara a început așa cum am sperat: cu distracție și muzică bună. Festivalurile ocupă un loc special în lista mea de activități pentru fiecare vară, iar anul acesta m-am bucurat din plin de atmosfera de la NOSTALGIA. Unul dintre cele mai mari festivaluri din România, cu peste 80.000 de participanți la ediția trecută, fără un line-up de artiști anunțat dinainte, evenimentul a adunat încă din prima seară zeci de mii de persoane de toate vârstele care, spre surprinderea multora, au cântat cât le-au ținut puterile melodiile din copilărie.

NOSTALGIA, așa cum ne transmit organizatorii, încearcă să fie un festival care prezintă într-o manieră specială trecutul… și viitorul. Toți cei care au venit la NOSTALGIA s-au putut bucura de un muzeu retro & future în care atracția principală era o discotecă a anilor ’90-2000. Anul acesta ne-a fost oferită o experiență îmbunătățită, mai exact o extindere a tot ceea ce pune la dispoziție festivalul: 7 zone muzicale diferite, mai multe mini live acts surpriză, mai multe decoruri foto instagramabile și un acces cât mai ușor în festival, lucru apreciat de participanții care doreau să ajungă cât mai repede la scenele de interes.

Foto: Instagram NOSTALGIA

Deși s-ar putea crede că tinerii născuți după anii 2000 nu ar fi atrași de un astfel de eveniment, în care răsună doar muzica retro, mare mi-a fost mirarea să văd cât de bine s-au distrat adolescenții și cei mai în vârstă la un loc. Astfel, timp de 4 nopți, am avut senzația că toate generațiile s-au transformat într-una singură. Fie că era vorba despre o piesă care le trezea o amintire frumoasă, fie o imagine ce îi ducea cu gândul la vremurile de demult, NOSTALGIA i-a purtat în timp pe „festivalieri”, în perioadele când grijile parcă erau mai puține pentru unii dintre ei.

Pentru mine a fost o altfel petrecere, sau mai bine spus un altfel de festival, în cadrul căruia mi-am revăzut prietenii vechi, am dansat, iar o dată la ceva timp ne uitam unii la alții și spuneam: „Știu și piesa asta!”. Un motiv în plus pentru care NOSTALGIA ne-a ținut energici până dimineața.

De îndată ce am pășit în festival, am fost întâmpinați de o atmosferă plină de culoare, lumină și nostalgia vremurilor apuse. Aveam senzația că am călătorit înapoi în timp, redescoperind hituri care mi-au marcat copilăria într-un sens pozitiv. În orice direcție mergeam, răsunau acordurile ritmice ale melodiilor pe care le fredonam fără să le știu neapărat sensul pe atunci și nu puteam rezista să nu dansez în orice zonă muzicală ajungeam.

Evenimentul a însemnat o călătorie muzicală în timp, dar nu numai. În pauzele de dans aveam ocazia de a vedea în stânga și în dreapta cornere speciale de fashion, make-up, toate în tematica Retro. De asemenea, era imposibil să nu te oprești pentru câteva fotografii, atât Pe Maidan, la cea mai mare scenă a festivalului, cât și în zonele special concepute pentru a oferi un background instagramabil.

În 4 zile de festival am fost cu gândul la mare, fiind cu picioarele pe nisipul din Cartierul Latino, apoi am ajuns „după blocuri” în Cartierul HipHop, am sărit puțin Pe Maidan, iar spre dimineață încheiam petrecerea în Cartierul Șucar. Astfel, NOSTALGIA a fost festivalul tuturor, acoperind toate genurile muzicale.

Foto: Instagram NOSTALGIA

Nu aș putea să nu menționez momentele amuzante când am redescoperit obiecte retro, CD-uri și casete vechi, am revăzut videoclipuri muzicale pe vechile monitoare și am dansat în ritmurile disco sub un tavan construit din umbrele colorate. A fost o adevărată retrăire a amintirilor și a bucuriei, sentimente pe care le aveam la petrecerile de apartament, care acum, din păcate, sunt tot mai rare.

Foto: Instagram NOSTALGIA

Weekend-ul mi l-am petrecut cum nu aș fi putut mai bine: dansând și fredonând piesele de la Akcent, una dintre trupele momentului în anii 2000. Aveam doar câțiva ani când ascultam muzica lor, iar versurile mi-au rămas și acum în minte. Cu toate acestea, este de menționat modul inedit în care a început seara de vineri. Apariția Loredanei Groza pe scenă a fost o adevărată explozie de energie, iar mulțimea a cântat cu ea celebrele piese „O fată singură-n noapte” sau „Lele”. Trupa de fete A.S.I.A. și-a făcut apariția și la NOSTALGIA 2023, după o reuniune mult așteptată de fani și a adus în scenă hit-uri celebre și emoții puternice. M-am simțit, din nou, în sufrageria de acasă, cântând toate aceste melodii. Voltaj, Guess Who, Liviu Vârciu și mulți alți artiști și-au făcut apariția pe scenă, amintindu-le fanilor de perioadele demult apuse.

Foto: Instagram NOSTALGIA
Foto: Instagram NOSTALGIA

NOSTALGIA nu este nici pe departe un festival al „părinților” sau a „celor trecuți de a doua tinerețe”, ci o petrecere în care generația Z redescoperă muzica retro, își aduce aminte de piesele ascultate în școala generală, cel mai probabil, și duce mai departe pasiunea pentru muzica veche. Astfel, m-am bucurat să observ că tinerii nu sunt interesați doar de festivalurile de muzică electronică sau trap, ci sunt deschiși către noi expriențe, iar trecutul recent pe care îl prezintă NOSTALGIA este o altă curiozitate pe care o manifestă generația nouă. La o săptămână de la încheierea festivalului, rămân nostalgică după NOSTALGIA 2023.

Citește și:
Cum a fost surprinsă Shakira la Marele Premiu al Marii Britanii din Formula 1, în urma zvonurilor legate de Lewis Hamilton

Foto: Instagram NOSTALGIA

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle