Ce vor femeile din România în an electoral?

În an electoral populația României a fost chemată la urne în patru rânduri, pentru a-și desemna reprezentanții în alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Cum problemele femeilor nu au fost nicicând teme de dezbatere electorală serioasă aici, am întrebat patru reprezentante ale unor organizații care sprijină femeile ce revendică ele și ce e important să cerem toate.

Dacă ai văzut recent vreo imagine cu liderii partidelor din România, cu greu ai putea crede că în țară și femeile sunt implicate în viața politică. În 2022, o fotografie de la un congres PNL făcea valuri în social media, pentru că dintre reprezentanții partidului la cel mai înalt nivel surprinși pe scenă lipseau cu desăvârșire femeile. Între timp, dezbaterile privind cotele de gen, adică măsuri care să sporească reprezentarea femeilor în Parlament, nasc ironii, false indignări și glume proaste: aleșii preferă să creadă, cel puțin declarativ, că impunerea unui număr oarecare de femei pe listele electorale ar conduce la nepotisme sau la o faultare a meritocrației absolute care i-ar fi adus pe ei în poziții de lideri.

E surprinzător, poate, în aceste condiții, să știm că femeile sunt mai implicate politic decât ar părea. Conform rapoartelor Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, femeile au reprezentat peste 51% dintre alegătorii la alegerile prezidențiale din 2019, iar un an mai târziu, în 2020, în cazul alegerilor parlamentare, tendința s-a repetat. Deși 2019 a marcat anul în care, pentru prima dată, o candidată ajungea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, când a venit vorba despre Parlament, doar 85 de femei obțineau un mandat, pe lângă 381 de bărbați, ceea ce semnifică o scădere față de alegerile precedente, din 2016.

Ai putea crede însă că, chiar și în lipsa reprezentării, aleșii se ocupă constant și coerent de problemele considerate feminine – până la urmă, au ajuns să conducă toți cetățenii, nu doar pe cei de un anumit gen. La fel de bine ai putea să consideri că un număr mai mare de femei în Parlament sau în orice locuri în care sunt luate decizii nu asigură automat și o mai bună gestionare a chestiunilor care le privesc pe femei. Orice astfel de raționament e corect, în teorie. În practică, însă, s-a dovedit că legile privind hărțuirea sexuală sau violența domestică, spre exemplu, au fost puternic influențate de eforturile și insistențele parlamentarelor femei.
Cu un număr superior de voturi venind din partea femeilor, la ultimele runde de alegeri, și cu certitudinea faptelor enumerate mai sus, cum se face, însă, că problemele care afectează majoritar femeile nu sunt niciodată teme de dezbatere în campaniile electorale? Sau, dacă sunt, ele sunt folosite doar ca modalități de manipulare, ca în cazurile Vioricăi Dăncilă sau Elenei Udrea, două foste candidate proeminente care au jucat cartea misoginiei de care aveau parte doar pentru a obține simpatie? Și nu vreau să spun prin asta că nu au avut parte de multiple comentarii misogine – căci au avut din plin – ci că acesta a fost singurul lor apel la votantele femei și nimic altceva din programele candidaturilor lor nu a părut să servească intereselor și nevoilor femeilor.
Un volum fascinant apărut în urmă cu câțiva ani la editura Humanitas, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, în fapt o cercetare semnată de Maria Bucur și Mihaela Miroiu, arată parcursul pe care l-au avut femeile ca jucători politici de la obținerea sufragiului la primele alegeri libere de care au avut parte, după 1989, și mai târziu. Cele două autoare arată această evoluție pornind de la o serie de interviuri cu femei din zona Hunedoarei (o regiune puternic industrializată în comunism și care a avut parte de o decădere spectaculoasă după), explicând cum, chiar dacă regimul comunist încuraja, teoretic, participarea politică a femeilor, ziua dublă de muncă de care aveau parte acestea (la serviciu și acasă) le descuraja să intre în politică. După căderea regimului Ceaușescu, deși Constituția prevedea drepturi politice depline pentru femei, ele „au reprezentat numai 3,7% dintre membrii aleși în parlament și 2,6% din membrii aleși în consiliile locale, în ciuda numărului mult mai mare de femei angajate activ în toate partidele politice. Această tendință a persistat de-a lungul întregii perioade postcomuniste”. Asta în vreme ce alte foste țări comuniste alegeau semnificativ mai multe femei (8,8% în Bulgaria, 9,9% în Lituania, 13,5% în Polonia). Cele două autoare arată cum dispariția unor servicii sociale (îngrijirea copiilor de către stat, de pildă) a îngrădit mai mult participarea femeilor la viața politică, chiar dacă adoptarea unor legi precum cele privind discriminarea, violența domestică sau hărțuirea sexuală, sau acordarea de fonduri pentru programe de studii de gen, menită să ne alinieze altor state europene, ar fi părut să creeze condiții favorabile în acest sens. Căci acestei legislații i-au lipsit deseori mijloacele de a implementa o egalitate de șanse reală. Ca o coincidență amuzantă cu ce pomeneam mai devreme, azi județul Hunedoara are cea mai bună reprezentare feminină în parlament (în vreme ce 11 județe nu au deloc).

Știm cum stăm cu reprezentarea feminină în structuri de decizie, însă ce se întâmplă în afara acestora? Care sunt nevoile femeilor de la noi? Cu un an în urmă, într-un interviu acordat Hotnews, comisarul european pentru egalitate Helena Dalli comenta situația României, pornind de la faptul că țara se află pe locul 26 în UE în privința Indexului Egalității de Gen, cu un scor care se află cu 14,9 puncte sub media europeană, și subliniind faptul că reprezentarea femeilor în zonele de decizie politică și economică conduce automat la politici publice mai bune, care iau în considerare nevoile diferite ale tuturor membrilor unei societăți. În contextul acesta, comisara a adresat un fapt mult comentat la nivel local: anume, că diferențele de salarizare dintre femei și bărbați din România nu sunt la fel de mari ca în cazul altor țări europene. În vreme ce în țară lucrul acesta a fost interpretat drept o victorie a egalității de gen, Dalli a arătat că sub procentul mic se ascund mai multe cauze. „Este adevărat că diferența de remunerare în România este doar de 3.6%. Totuși, o rată mică a diferenței de remunerare nu arată neapărat că există mai multă egalitate de gen. Mai degrabă, o rată mică a diferenței de remunerare poate fi consecința unei slabe participări a femeilor pe piața muncii. În România, decalajul între numărul femeilor și bărbaților angajați este de aproape 19%, cu doar 59% dintre femei pe piața muncii, comparat cu 78% bărbați. Ca o comparație, rata diferențelor de angajare la nivel european este de 10.7%.”

Indicele Egalității de Gen este măsurat privind către șase criterii: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate. Oana Băluță, cercetătoare și activistă, arată că România ocupă ultimul loc privind banii și sănătatea și scria în 2018, într-un eseu publicat în volumul Ea. Perspective feministe asupra societății românești: „În România, sărăcia are chipul femeilor. Femeile migrează pentru un trai mai bun, fac munci de îngrijire în alte state ale Uniunii Europene și ajung victimele abuzurilor, inclusiv abuzuri sexuale. Mai multe femei decât bărbați fac munci domestice și de îngrijire. Muncile acestea naturalizate, nerecunoscute și devalorizate asigură reproducerea socială. Hainele curate, mâncarea pe masă, casa curată sunt produsele muncii femeilor. În lipsa parteneriatului privat și a asumării responsabilităților pentru propria supraviețuire de către bărbați, timpul liber al femeilor va fi redus sau inexistent, ele vor fi supraîncărcate, se vor putea profesionaliza mai puțin, vor fi mai epuizate. Muncile productive, cele generatoare de venit, nu pot să aibă loc în lipsa acestor munci reproductive. Educația în vederea parteneriatului de gen, recunoașterea și valorizarea acestui tip de muncă reprezintă soluții posibile.”

În același eseu, tot ea subliniază numărul dezastruos al minorelor cu vârste sub 15 ani care devin mame în România, o consecință a lipsei educației pentru sănătatea reproducerii, mai ales pe fundalul dezbaterilor recente pe subiect și al opoziției fervente a grupurilor conservatoare. „Consecințele se văd în viața femeilor care intră într-un cerc vicios de sărăcie și excluziune socială.”
Controlul sexualității feminine pe care pune accentul Băluță reiese puternic și din ultimele date privind accesul la avort. Deși statul are obligația de a asigura acest serviciu (iar interdicția avorturilor în comunism și victimele rezultate de aici ar putea să cântărească măcar moral în alegerea de a o face), dreptul acesta s-a tot restrâns în ultimii ani, pe fondul refuzului medicilor din spitalele de stat de a mai efectua astfel de proceduri. Pandemia a adâncit această criză: în 2021, de pildă, din 171 de spitale, doar 59 mai efectuau întreruperi de sarcină la cerere.

Violența de toate tipurile practicată împotriva femeilor, hărțuirile, accesul la servicii de sănătate (inclusiv la avort, dar și la investigații pentru prevenirea diferitelor tipuri de cancere ce afectează preponderent femeile, de exemplu), accesul pe piața muncii… acestea sunt doar câteva dintre temele care privesc femeile și pe care am vrea să le vedem puse pe masă în următoarele campanii electorale care ne vor promite o viață mai bună de-acum înainte. Despre toate acestea și încă altele în plus ne-au povestit patru activiste care muncesc în organizații ce apără constant drepturile femeilor.
Și pentru că drepturile nu sunt nicicând mai puțin respectate decât în cazul femeilor ale căror identități se află la intersecția între mai multe tipuri de discriminare, am vorbit cu Aldessa Georgiana Lincan, activistă feministă romă care își desfășoară activitatea în cadrul E-Romnja, o organizație feministă romă, apolitică și non-profit. Doar o privire pe conturile de social media ale organizației arată munca remarcabilă de dezvoltare comunitară pe care aceasta o întreprinde în diverse localități, precum Mizil, Giurgiu sau Valea Seacă, dar și problemele cu care se confruntă femeile de acolo, de la locuirea în așezări informale, cu risc de excluziune socială, la violență de toate felurile tratată impropriu de autorități, la lipsa de acces la educație sau sănătate, sau violență obstetrică atunci când ajung în sistemul de sănătate. Aldessa spune: „Ca activistă feministă romă, văd necesitatea de schimbare pentru a modela o societate mai echitabilă și incluzivă. Revendicările mele se concentrează pe accesul la justiție, educație și piața muncii, dar și pe recunoașterea istoriei și a contribuțiilor mișcării feministe rome. Aceste cerințe ar trebui să reprezinte un apel la acțiune pentru construirea unei societăți în care toți cetățenii și cetățenele, indiferent de etnie, clasă, culoare, gen, orientare sexuală, vârstă, religie, etc. se bucură de aceleași drepturi egale.”

Și inițiativa Pe stop se adresează fetelor și femeilor vulnerabile din România, pentru ca acestea să aibă acces la produsele și informațiile de care au nevoie pentru o îngrijire corectă în perioada menstruației. Organizația distribuie lunar pachete cu produse de igienă, în vreme ce face și cursuri de igienă în comunități. Președinta Pe stop, Irina Vasilescu, spune: „Mă întristează să zic asta, dar în anul alegerilor ar fi un pas bun măcar să se aplice legea, așa cum e ea pe hârtie.
Reclamațiile femeilor legate de violența domestică să fie luate în serios de către autorități; minorele să știe că, în cazul nefericit în care devin victimele unui abuz, au în spate o rețea bine pusă la punct care va reacționa și le va proteja fără să le întrebe cât de scurtă aveau fusta. Ordinul de protecție să nu fie doar o formalitate; dreptul la avort să fie respectat, iar femeile care doresc să facă întrerupere de sarcină să nu fie manipulate pentru a păstra sarcina sau chiar refuzate în față.
Abia apoi aș îndrăzni să cer lucruri suplimentare față de ce prevede legea acum: fetele și băieții să învețe la școală despre corpurile lor, de la persoane profesioniste, instruite pentru asta. Să afle despre relații, limite, consimțământ; să știe când li se întâmplă ceva ce nu e OK, să nu simtă vină sau rușine și să știe exact la cine să apeleze pentru a pune mișcare mecanismul care le protejează.
Nu în ultimul rând, produsele de bază, precum cele de igienă menstruală, ar trebui să fie disponibile gratuit celor care au nevoie de ele, pentru că menstruația nu este nici opțională, nici un moft.
Și cel mai tare îmi doresc ca vocile noastre să nu fie ignorate, iar aleșii să realizeze că trebuie să ne asculte și să ne respecte cererile, pentru că suntem jumătate din populație. Apropos de asta, mai doresc și cote de gen, pentru reprezentarea realistă a femeilor în viața politică.”

Atunci când Girl Up, o inițiativă a Fundației Națiunilor Unite dedicată sprijinirii accesului adolescentelor la educație, sănătate și siguranță ajungea în România, nimeni nu părea să bănuiască impactul pe care îl va avea între fete. Azi, Girl Up România a ajuns o adevărată mișcare ce a convins fete din întreaga țară să devină activiste care le explică altora drepturile pe care le au și cele pe care trebuie să le revendice. În câțiva ani, din Parlament până la protestele de stradă, vocile adolescentelor s-au coagulat în jurul lor punând accentul pe probleme specifice vârstei lor și făcând în același timp educație. Daria Nițu, președinta Girl Up, ne-a explicat cum vede ea revendicările fetelor în acest an electoral atât de important. „Probabil cel mai important aspect pentru femei în anul electoral este reprezentarea, și nu numai o reprezentare de fațadă, cum se încearcă în majoritatea partidelor. Ideea nu este doar să vedem pe listele de candidați un număr anume de femeie, ci să știm că acele femei au în minte interesele noastre și luptă pentru egalitatea de gen, în timpul campaniei și mai departe. Nu avem nevoie doar de femei în politică, în birouri executive și la conducerea companiilor, ci avem nevoie de femei care să lucreze în avantajul tuturor femeilor, care nu se folosesc de feminism doar pentru propriul lor câștig.”, spune Daria. Dincolo de această reprezentare reală, „anul electoral este prilejul perfect să abordăm modul în care drepturile femeilor sunt îngrădite, începând cu accesul la avort și la servicii de sănătate sexuală și reproductivă. În ultimii ani, avorturile la cerere au devenit din ce în ce mai greu de efectuat, în ciuda legislației încă permisive pe care o avem în România. Trebuie să revendicăm, totuși, și o mai mare implicare a statului în ceea ce privește monitorizarea spitalelor și a medicilor care refuză pe considerente etice și religioase procedura de avort. Există zeci de spitale în țară unde nu se fac deloc avorturi la cerere și există situații în care medicii refuză să efectueze procedura la spitalul de stat, însă o fac la clinica privată, contra-cost, evident. Avem nevoie de un set de reglementări clare care să lucreze în favoarea femeilor, căci clinicile private nu reprezintă o soluție pentru marea majoritate dintre ele. Vorbim aici de femei din medii defavorizate, pentru care cel mai apropiat spital se află la zeci de kilometri distanță și care trăiesc din minimul pe economie.”

Miruna Pantel este responsabilă de dezvoltare organizațională la Centrul Filia, una dintre cele mai proeminente organizații feministe locale, care lucrează direct în comunități, dar practică și activități de advocacy, activism și sensibilizare, și face și studii și analize. Un astfel de studiu, Grija pentru democratie: Interesele politice ale femeilor în anul 2024, a fost lansat pe 27 februarie (îl poți găsi pe site-ul lor).
„Ne apropiem de perioada în care discursurile și omagiile la adresa femeilor, în special a mamelor, umplu spațiul public. Dar cuvintele frumoase nu țin locul sprijinului real. Florile și laudele nu compensează lipsa politicilor și a sprijinului concret care să le ofere femeilor siguranța de care au nevoie pe stradă sau acasă.
Femeile reprezintă mai mult de jumătate din electoratul din România, dar interesele lor nu se regăsesc în prioritățile bugetare. Un an electoral precum acesta reprezintă cel mai bun moment ca femeile să revendice locul binemeritat de actori relevanți pe scena politică.”, spune Miruna Pantel. Cercetarea realizată de Centrul FILIA, spune ea, vine în sprijinul partidelor politice interesate de o reprezentare autentică și adecvată a femeilor în politică. „Conform cercetării, există o nevoie clară de o reprezentare mai puternică a intereselor cetățenelor, iar aceasta este asociată de respondente cu un număr mai mare de femei în domeniul politic.
În 2024, cererea votului femeilor nu poate fi făcută fără abordarea problemelor care le preocupă cu adevărat. Să ne gândim, de exemplu, la Maria, o mamă singură care luptă să își crească cei doi copii fără să aibă acces la creșe și grădinițe. Este și cazul Elenei, care trăiește într-un sat și trebuie să meargă zeci de kilometri pentru a ajunge la doctor. Sau al Ioanei, supraviețuitoare a violenței domestice care nu poate fugi de lângă agresor pentru că nu există adăpost în județ.
În 2024, orice candidat sau partid politic trebuie să fie pregătit să răspundă la întrebări esențiale.
Cum are de gând să rezolve problema numărului mic de locuri în creșe și grădinițe sau lipsa lor? De exemplu, există planuri concrete pentru deschiderea mai multor centre de zi pentru a oferi sprijin familiilor precum cea a Mariei?
Ce măsuri concrete vor fi luate pentru asigurarea accesului de facto la servicii de sănătate, inclusiv de sănătate reproductivă? Vor fi construite noi clinici medicale sau se vor organiza campanii de informare și screening în comunitățile rurale, cum ar fi cea în care trăiește Elena?
Cum se va asigura bugetarea serviciilor pentru combaterea violenței împotriva femeilor, astfel încât femei ca Ioana să fie în siguranță și să-și poată continua viața?
Ce măsuri concrete sunt planificate pentru creșterea numărului de femei în poziții politice de decizie?
Este timpul ca promisiunile să fie înlocuite cu acțiuni concrete și ca femeile să fie cu adevărat recunoscute și susținute în ceea ce privește drepturile și interesele lor fundamentale.”
Rămâne, deci, să vedem câte dintre chestiunile invocate mai sus vor deveni subiecte de interes și pentru cei care ne vor cere voturile – și câte se vor reflecta în politici reale în beneficiul nostru, al tuturor.

Articol publicat inițial în martie 2024 în revista ELLE.