10 brand-uri locale de știut în noul sezon

Fie că vrei să descoperi ce mai e nou în moda sau designul locale, că nu ai inspirație pentru cadourile sezonului sau că, pur și simplu, îți dorești să știi cum evoluează piața autohtonă, ți-am alcătuit un ghid cu 10 brand-uri locale care ne-au entuziasmat.

RUE RA


Cu o estetică nostalgică inspirată de epoca de aur a glamour-ului, label-ul creat de Raluca Gheorghe și Amir Doboș propune ținute strălucitoare de seară cu un vibe fluid, lejer, dar seducător. Un brand care își imaginează ce vom purta în viitor, dar care încorporează în acest scop elemente ale trecutului, pentru a le prelucra esența, privită printr-o lentilă diferită, ce nu exclude un strop de obrăznicie bine controlată. ruerastudio.com

Oil Right

Cu siguranță ai deja o pasiune pentru lumânări parfumate, dar ce ai să zici dacă-ți spunem că Oil Right colectează, la Timișoara, ulei alimentar uzat de la consumatori, și îl transformă cu ajutorul unor angajați provenind din instituții ale statului în lumânări decorative? Acest mic business social nu doar că reutilizează uleiul, împiedicându-l să polueze, dar integrează în muncă persoane vulnerabile. Găsești povestea, lumânările și kit-uri prin care să-ți reciclezi propriul ulei uzat la tine acasă pe oilright.ro.


La centrală

Dacă te afli în căutarea unei piese de mobilier mai speciale, aruncă un ochi pe contul de Instagram al celor de la La centrală, locul din Slănic Moldova unde artizanii recuperează lemn, țesături și mobilier vechi pentru a crea obiecte noi și de calitate. O combinație de creativitate și antreprenoriat social care implică și comunitatea locală, cu rezultate care merită cel puțin privite. lacentrala.com

MAAM

Deși prezent de ani buni în nișa lenjeriei compresive post-operatorii, în peste 20 de țări, brand-ul românesc MAAM ne-a atras atenția abia recent, în urma unei colaborări inspirate cu Andreea Bădală, fondatoarea brand-ului MURMUR. Fondat de Daniela Vișinescu pentru a veni în întâmpinarea pacienților care au trecut prin proceduri chirurgicale plastice, estetice sau reconstructive și sunt în stadiul de recuperare, brand-ul oferă utilitate, confort și linii feminine unei clientele care are cea mai mare nevoie de toate aceste lucruri. bustieremedicale.ro


PERSON-A

Un brand care propune un nou cod al eleganței contemporane, având în centrul esteticii sale minimalismul deconstruit, s-a lansat de curând, oferind în prima sa colecție, Origins, 44 de piese vestimentare realizate din materiale naturale (cămăși, pantaloni, rochii, sacouri și paltoane). Fondatoarea Andreea Lazăr spune că label-ul simbolizează simbioza dintre cine suntem și imaginea pe care o arătăm celorlalți, subliniind faptul că elementul ce definește creațiile PERSON-A este conexiunea; iar acesta se traduce, pentru moment, în piese fashion ce îmbină detalii din moda anilor 40 și 50 cu forme geometrice și linii arhitecturale. www.person-a.com


KOKORO Jewellery

Daniela Groza a devenit pasionată de bijuterie încă de la 14 ani, iar după ce a obținut o licență în design de specialitate la Edinburgh și a urmat un masterat în Design Informatics, studiind între timp și gemologie, a creat brand-ul Kokoro, inspirat de conceptul japonez care vorbește despre inimă, suflet și conexiune emoțională. Lucrând cu artizani din India și utilizând pietre din Madagascar sau Brazilia, Daniela creează piese deopotrivă personale, elegante, timeless și realizate etic. danielagrozajewellery.com


MIA RU

Bijuterii contemporane pentru fiecare zi, cu o estetică modern-maximalistă infuzată de elemente amintind de anii 60 și 80, realizate din aur solid: pe asta mizează Delia Mia Rotaru în prima sa colecție, Féminité Archétypale, inspirată de cele patru arhetipuri feminine descrise în anul 1956 de către Toni Wolf. Ai astfel de ales dintre patru piese din aur solid, încrustate cu diamante, perle de cultură, citrin, peridot și cuarț – care să te însoțească pretutindeni. miarujewelry.com


Rug Rythm

Oricând e un moment suficient de bun ca să adaugi un strop de culoare și amuzament decorului în care îți petreci cea mai mare parte a vieții, iar pentru asta nu trebuie să privești mai departe de covorașele nostime create de Rug Rythm, un mic brand care produce variante personalizate, pentru podea, pereți sau orice alt loc îți mai poți imagina că necesită un astfel de ornament. Poți alege dintre modelele tonice prezentate de brand, sau poți să comanzi un design imaginat cu totul de tine. Instagram: @rug.rythm


Uniforma

Piese vestimentare relaxate, cu un croi lejer, realizate din materiale naturale produse local: ce poți să-ți mai dorești când vine vorba despre crearea unei garderobe stylish, durabile și sustenabile? Modelele sunt unisex, realizate manual și cusute etic, din textile certificate, și sunt atât de confortabile și cool încât le vei purta și acasă, dar și când vrei să străbați orașul într-o ținută casual. Le găsești pe Instagram, @uniformawear, dar și pe site-ul Alternativ Shop.


CerArs

Pasionații de obiecte din ceramică știu deja câte posibilități utilitare și creative ascunde acest material, iar pentru cei care nu au descoperit încă farmecul lui, creațiile Atelier CerArs sunt demonstrații că frumusețea liniilor simple, a culorilor solare și funcționalitatea se pot combina armonios. Vaze, boluri, farfurii, tăvi, suporturi de lumânări sau de ghivece, tot felul de obiecte decorative sunt disponibile pe Instagram @atelier.cerars, și în magazinele Altrntv, Variegata și Daravere, din București.

Citește și:
10 rochii iconice din filme care te vor inspira

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle