Fata de aur: ce spune documentarul despre Andreea Răducan despre gimnastica din România

Fata de aur nu e doar despre medalia pierdută de Andreea Răducan în scandalul internațional de la Sydney, ci și despre o modalitate în care s-a obținut performanță în România, care nu ar mai trebui niciodată repetată.

Editorial de Ioana Ulmeanu

M-am uitat la documentarul HBO Fata de aur, despre medalia pierdută de Andreea Răducan la acea ediție oribilă a Olimpiadei de la Sydney, cu un nod în gât. Fac parte din acea generație de copii crescută în adorația marilor gimnaste. Știu totul despre Nadia (prietenele mele chiar aveau păpușa Nadia, pentru care le invidiam nespus), m-am uitat la competiții până târziu în viață (și mă mai uit încă), încercam, în copilărie, să fac tumbe care ar fi semănat vag cu isprăvile fetelor de la sol și mai am amintiri vagi despre scandalul uriaș de la acea olimpiadă la care, după ce a câștigat medalia de aur la individual compus, Andreea Răducan a fost depistată pozitiv la testul antidoping, pentru o substanță comună în medicamentele pentru viroze și răceli, pseudoefedrina.

Andreea a pierdut atunci medalia și, deși România, așa cum mi-o amintesc eu, nu a învinuit-o, momentul acela a părut să semnifice începutul sfârșitului pentru glorioasa gimnastică românească. Au mai fost vârfuri și momente de mare mândrie națională și după, e drept. Aurul de la Atena din 2004 pe echipe, bronzul de la Beijing, patru ani mai târziu, și tot bronz și la Londra. Cătălina Ponor, Sandra Izbașa sau Monica Roșu ne-au mai făcut să ne simțim bine în câteva rânduri la probele individuale, dar sentimentul că gimnastica din România nu mai e ce-a fost (dar și acela că sportul de performanță, în sine, nu e atât de drept cum ne-ar plăcea să fie) a debutat odată cu pierderea acelei medalii.

Și chiar despre asta este vorba în Fata de aur, documentarul realizat de Denisa Morariu Tamaș și Adrian Robe despre momentul acela în care speranțele, visurile și eforturile Andreei Răducan de ani de zile nu au mai contat deloc, pentru că medicul delegației de gimnastică îi dăduse Nurofenul greșit, cel care conținea și pseudoefedrina interzisă.

La 15 ani de la episodul dramatic de la Sydney, Andreea Răducan, neîmpăcată cu pierderea medaliei individuale, își caută dreptatea. Aici începe filmarea documentarului Fata de aur și de aici este reluată povestea veche și dureroasă. Asta înseamnă că Andreea se întâlnește cu oficiali, reprezentanți ai ComitetuluiOlimpic, că îl vizitează pe medicul care i-a dat infama pastilă de Nurofen, că ajunge înapoi la Deva, în sala de antrenamente unde a început viața ei profesională, că se întâlnește cu Octavian Bellu și Mariana Bitang, foștii săi antrenori și oamenii care au dus-o pe podium (alături de celelalte campioane ale gimnasticii românești). În tot timpul acesta, vedem o tânără femeie care simte că viața i-a luat ceva pentru care muncise enorm și care nu e împăcată cu pierderea aceasta. Și, în același timp, vedem cum, în buna tradiție a sportivilor care au făcut performanță la cel mai înalt nivel, nu este dispusă să renunțe cu nici un preț, în ciuda tuturor piedicilor și sfaturilor, la dreptatea ei. Care, în acest caz atât de aparte, se confundă cu demnitatea ei ca ființă umană care simte că sistemul în care a crescut și s-a format a trădat-o.

Dincolo de povestea personală a Andreei, însă, se mai conturează ceva din documentarul Fata de aur. Și anume, o mentalitate care a planat zeci de ani asupra gimnasticii românești, un lucru pe care, cu ani în urmă, la vremea incidentului de la Sydney, probabil că cei mai mulți dintre cei care trăiau prin ecranul televizorului suspansul evenimentelor nu aveau cum să îl bănuiască. Este vorba despre un lucru despre care s-a mai vorbit, mai pe față, mai pe ascuns. Este vorba despre felul în care erau tratate micuțele gimnaste de chiar antrenorii lor.

Abuzurile verbale, cel puțin, erau la ordinea zilei, dacă e să ne luăm după cele câteva înregistrări din epocă din sala de antrenament. Dobitoaco, tu nu ai învățat că pe aterizare se îndreaptă?', se aude vocea Marianei Bitang la un moment dat. Și continuă în multe alte rânduri. Du-te, mă, o doare în cur. Să se vadă, măi fetelor, bătaia voastră de joc.', spune ea într-o ocazie. Nu te mai răsuci, măi, tâmpito, din umăr. Te uiți ca idioata la mine. De ani de zile îmi mănânci ficații cu toate variantele de pe lume.'

Andreea Răducan însăși, confruntată pe cameră, de un psihiatru, în legătură cu abuzurile pe care le acesta le numește palme peste ceafă', insistă că nu a fost agresată. Dar atunci când dezvoltă, insistențele ei își pierd consistența. Răducan, da să vină, dragă, tac-tu să te antreneze pe balustradă. Asta poate fi o palmă peste ceafă', spune ea. Dar nu este o palmă după ceafă. Fizic.'

E foarte greu să cuplez acum bucuria pe care ne-au adus-o aceste fetițe, căci asta erau la momentul câștigării medaliilor, cu ceea ce se vede azi din culise. În episoade precum cel în care fetele au trimis o colegă cu o listă cu tot ce voiau să mănânce la un chioșc. Fetele sunt prinse de antrenori cu o jumătate de kilogram de biscuiți și cu o pungă de bomboane, iar pedeapsa Marianei Bitang, filmată chiar de ea, e aproape de neprivit. Cine ți-a procurat aceste lucruri?', se răstește ea. Femeia de serviciu? Măi, fetițo, eu nu sunt proasta ta să stau aicea 10 minute în fața ta să te scălâmbăi tu în fața camerei.' Bitang povestește acum cum au pus gratii la ferestrele camerelor, cum le-au scos clanțele, de teamă că fetele se vor accidenta coborând pe geam pe legături din cearșafuri.

Însă traumele fetelor nu erau ignorate de părinți. Mama Andreei Răducan e unul dintre personajele cele mai emoționante din Fata de aur, atunci când povestește: plângeam în fiecare joi când vorbeam la telefon', și amintindu-și că erau zile când fiica ei îi povestea că a mâncat doar un măr.

Atitudinea antrenorilor care au creat fetele de aur, însă, e de neclintit. Octavian Bellu povestește că sportul de performanță nu înseamnă a aștepta sportivul la ușă și a-i arunca petale de trandafir când intră în sală. Noi preferăm, așa cum spune dictonul, bineînțeles, păstrând proporțiile, cine te face să plângi îți vrea binele.'

Iar în înregistrările de la momentul realizării documentarului, Bitang își menține metodele. Uite, acuma trebuia să te pocnesc…', Am impresia că vreți să vă bateți joc de cineva…', Mă, tu ești nebună, mă? Mă, mi-e rușine să te țin în sală, bă. În ce hal a ajuns gimnastica românească!'. În tot timpul acesta, Andreea Răducan râde cu antrenorii, le spune că sunt în formă și pare să nu fie deranjată deloc de acest tip de comunicare care nu îi e, cu siguranță, străin.

Andreea Răducan e azi președinta Federației de gimnastică și pe umerii ei cade, în parte, sarcina de a readuce gimnastica din România pe culmi. La Sydney, însă, era o copilă în traumă, care nu înțelegea ce i se întâmplă, așa cum erau și celelalte colege ale ei. Asta se vede cert în Fata de aur, cât de mici și de neajutorate erau aceste fetițe în fața avalanșei de presiuni, în fața așteptărilor pe care trebuiau să le împlinească, chiar cu scopul accidentărilor, al schilodirii pe viață. Însă lucrurile de felul acesta trec. Iar Nadia Comăneci, vizitată de Andreea Răducan pe parcursul filmărilor la Fata de aur, rezumă cel mai bine felul în care se gestionează traumele. Ce nu vreau să-mi amintesc, nu-mi amintesc. E un talent românesc.'

De pe 4 pe 13 octombrie are loc Campionatul Mondial de la Stuttgart. Din echipa României fac parte Denisa Golgotă, Maria Holbură, Ioana Crișan, Carmen Ghiciuc, Ana Maria Puiu și Maria Pană. Conform Lead.ro, România va concura în prima zi a calificărilor. Pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo de la anul, trebuie să se claseze în primele 12 echipe. La Campionatele Mondiale de la Doha, anul trecut, România s-a clasat pe locul 13.