Fashion, drugs & rock’n’roll

VEZI FOTO

POZA 1 / 3

Un slogan precum „Sex, drugs & rocknroll' a devenit popular si rele­vant pentru cea de-a doua ju­ma­tate a secolului XX pentru ca infatisa trei dintre cele mai importante aspecte si preocupari ale populatiei. Insa sloganul se poate transforma, fara urma de indoiala, intr-un altul la fel de relevant: „Fashion, drugs & rocknroll'. Asta pentru ca, de la o vreme, moda a devenit o insotitoare fi­reasca a muzicii si a consumului de droguri si a ajuns sa defineasca la fel de bine mersul societatii ca si ele. Mai mult, cele trei au devenit atit de strins legate incit ne este greu sa ne imaginam astazi ca au fost vremuri in care se putea si alfel.

Sfirsitul Belle Epoque

Oamenii poarta haine dintotdeauna, nu e nimic nou in asta, si o vor face intotdeauna. Numai ca, de la un moment in istorie, haine­le au capatat ceva mai mult decit functiile lor obisnuite, de protectie si de aco­perire a corpului. Ele au ajuns sa defineas­ca un statut social. Galerii intregi pline de portrete din alte vremuri ii infatiseaza pe membrii nobi­limii purtind haine-statement, care sa le arate inca de la prima vedere pozitia sociala remarcabila. Inceputul secolului XX s-a aflat, din punct de ve­dere vestimentar, sub influenta directa a lui Charles Frederick Worth, primul designer vestimentar adeva­rat, daca luam in consi­derare reputatia lui de a le dicta clientelor ce anume trebuie sa poar­te si nu de a executa pur si simplu modelele pe care le doreau acestea. Worth a fost cel care a dat tonul pentru o multime de alte case care aveau sa se nasca si sa dicteze pe parcursul unui secol ce anume avea sa se poarte in sezoanele viitoare.

Influenta designerilor in epoca era cu atit mai mare cu cit revistele de moda se aflau abia la inceputuri, dar isi tri­miteau editorii la prezentari, iar modelele erau copiate urgent. Numai ca, in curind, femeile aveau sa se gindeasca la ceva mai mult decit haine. Era sfirsitul unei epoci de aur si inceputul alteia, mult mai tumultuoasa. Nu stim inca ce lega­tura exista intre moda orientala care a invadat garderobele du­pa 1910 si consumul masiv de opium, pus, cel putin la vremea aceea, pe seama comunitatilor de chinezi din Statele Unite. Cert este faptul ca, atunci cind Poiret propunea pantalonii harem, kimono-urile si turbanele care aveau sa le elibereze pe femei de presiunile corsetelor, multe dintre aceste femei erau mari consumatoare de opium. Prima lege care inter­zicea consumul vreunui drog pe teritoriul SUA era una referitoare la opium, iar motivul pentru care reglementarea a fost facuta a fost acela ca multe femei si tinere fete vizitau casele chinezesti unde se fuma opium si unde erau compromise din punct de vedere moral. Atit moda, cit si consumul de droguri aveau sa isi urmeze caile, mai cu seama ca, dupa razboiul care a dictat pentru o vreme o moda monotona si monocro­ma, avea sa urmeze epoca jazz-ului, o era legendara, inca regretata de multi. Prohibi­tia si jazz-ul aveau sa schimbe lumea.

Jazz si o mare criza

Anii ‘20 au venit cu multe schimbari, dupa ce primul razboi mondial se sfirsise deja, femeile incepusera sa munceasca si sa isi ceara drepturile, iar prohibitia se instala confortabil. Era vremea in care radiourile au in­ceput sa transmita in cele mai multe dintre case, facind astfel posibila ascul­tarea muzicii si in afara unor cluburi. In acelasi timp, era vremea in care, pe terito­riul Statelor Unite, consumul de bauturi al­coolice a fost interzis, desi nu a incetat niciodata, facind astfel loc consumului unor substante mai interesante. Doam­nele, pur­tind acum haine inspirate de moda masculina sau imprumutind direct din gar­derobele barbatilor hainele acestora, purtau parul scurt, conduceau masini si ie­seau sa danseze. Si, desigur, consumau droguri.

In perioada prohibitiei au devenit po­pu­lare amfetaminele, sintetizate pentru prima data la finele secolului al XIX-lea si apreciate pentru faptul ca cresteau presiunea singelui si stimulau sistemul nervos central. In anii ‘30, amfetamina, vinduta sub numele de ben­ze­drina, se gasea in farmacii si era consumata la scara larga. Si cocaina si-a trait prima epoca de po­pularitate tot atunci. Dupa ce substanta extrasa din frunzele de coca a fost slavita de Sigmund Freud, la finele secolului al XIX-lea, multe din primele filme facute la Hollywood ajunsesera sa prezinte scene de trafic sau consum de droguri.

Heroina era, si ea, populara in epoca, si mereu asociata cu scena de jazz din Harlem. In mijlocul acestor intimplari stateau femeile arborind un look garçonne, popularizat de Coco Chanel, a carei biografie recent publicata (Coco Chanel: An Intimate Life, de Lisa Chaney) o dezvaluie drept consumatoare de droguri. Louise Brooks si Gloria Swanson erau fa­shion icon-urile vremii, dar era lor nu avea sa dureze, caci, dupa efervescenta anilor ‘20, avea sa urmeze cea mai neagra dintre crizele pe care le vazuse pina atunci lumea.

Odata cu ea, avea sa infloreasca si consumul de marijuana. Cultivata in Statele Unite inca de la 1600, marijuana era folosita pentru proprietatile ei medicinale si putea fi cum­parata din magazine sau farmacii. Dupa The Volstead Act din 1920, cind preturile bauturilor alcoolice au crescut amenintator, marijuana a de­venit o varianta ieftina si la in­demina pentru cei care isi doreau putina relaxare. Cultura jazz i-a facilitat cu bucurie raspindirea, iar in timpul crizei, pe masura ce somajul crestea, acelasi lucru se intimpla si cu consumul de marijuana. Marijuana Tax Act din 1937 avea sa incrimineze consumul, insa drogul avea sa ramina popular, atit fumat in forma clasica, in Statele Unite, cit si ca hasis, mai cu seama in Franta. Fran­ta este si tara care avea sa dicteze in continuare moda, cu Elsa Schiaparelli facind furori cu hainele ei inovatoare. Cele mai experimentale dintre modelele lui Schia­parelli, totusi, erau cele create in colaborare cu celebrii ei prieteni, artisti ca Jean Cocteau sau Salvador Dalí – consumatori avizi de droguri.

Razboiul si viata de dupa

Cel de-al doilea razboi mondial a zdruncinat temeinic felul in care oamenii gin­­deau, vorbeau, se comportau si, desigur, in care se im­bracau. Efectele di­rec­te ale razboiului s-au vazut chiar asupra marilor case: parte dintre acestea au fost inchise, Maison Vionnet si Cha­nel printre ele, cu Germania preluind o par­te din productia altor tari. Acelasi razboi a condus si la o serie de reguli im­puse pentru imbracaminte – nu era permis sa se folo­seas­ca mai mult de 4 me­tri de material pentru o haina. Ca urmare, femeile au fost nevoite sa gaseas­ca alte modalitati de a se exprima prin imbracaminte, si au facut-o prin tinutele sport, foarte purtabile si mult mai potrivite noului lor statut.

Masculinizarea tinutelor era evidenta si din alegerile pe care le faceau actritele: Katharine Hepburn sau Marlene Dietrich erau pionierele costumului masculin. Aceasta a fost si perioada in care actritele au capatat statutul de style icon-uri, iar mos­tenitoarele ame­ricane ale unor averi impresionante, pina atunci ostraciza­te de inalta societate, au de­venit ac­ceptate si mai tirziu aclamate de lumea bu­na. Daca in timpul razboiului consumul de droguri era incurajat pentru soldati, ca sa-i ajute sa reziste oboselii si sa isi pastreze convingerile ferme, dupa raz­boi amfetaminele au de­venit me­dicamente eliberate pe reteta pentru amelio­rarea depresiilor, intr-o perioada in care intreaga lume avea motive de deprimare.

Pe fundalul acesta, dupa terminarea ostilitatilor, in 1947, Christian Dior avea sa prezinte o colectie care a ramas in istorie sub numele de New Look si care simbolizeaza reintoar­cerea la o eleganta si o feminitate deja pierdute. Anii ‘50 aveau sa urmeze, din punct de vedere vestimentar, aceeasi linie, fara inovatii majore in afara de introducerea materialelor sintetice, mai ieftine, mai usor de prelucrat si de intretinut. Starurile de la Hollywood pareau sa promoveze, si ele, intoarcerea la o feminitate de mult pierduta – rochiile lor aminteau pu­ternic de for­mele clasice ale anilor ‘30. Insa vremurile se schimbasera si, dincolo de revenirea nostalgica pe care oamenii au dorit-o si care s-a dovedit imposibila, nimic nu avea sa se intoarca inapoi.

The Swinging Sixties

Odata cu inceputul anilor ‘60, multe dintre tabu-urile care controlau pina in acel moment mentalitatile s-au rasturnat. Rasis­mul nu mai era norma, la fel si sexismul. Iar moda a incetat sa mai fie dictata de case, ci s-a legat definitiv de muzica pe care oa­menii o ascultau masiv. Toc­mai de aceea, incepind cu anii ‘60 trend­urile au inceput sa se desfasoare in paralel, aproape fara sa se atinga. Venise vremea in care oamenii voiau sa spuna ce aveau de spus si se exprimau de cele mai multe ori prin muzica, influentata profund de consumul de dro­guri, si prin haine, care, pentru prima data, au devenit nu un semnal al statutului social al purtatorilor, cit al credintelor si con­vin­ge­rilor acestora.

Beatnicii, scria Kevin Samp­son in The Observer, au adus cu ei o fascinatie pentru viata de outsider, dar si pentru consumul de heroina. Curind, stilul lor relaxat pina la nepasare avea sa se transforme intr-una dintre cele mai specta­culoase miscari ale secolului: Flower Po­wer. A fost nevoie, insa, de un drog puternic care sa adune laolalta toti oamenii afectati de razboiul din Vietnam, de discursurile lui Martin Luther King si de asa­si­narea pre­sedintelui Kennedy, iar acela a fost LSD.

Descoperit accidental de dr. Albert Hof­mann in 1943, acidul li­sergic a fost folosit in timpul razboiului drept ser al adevarului, iar dupa 1962 a inceput sa fie folosit la scara larga ca drog recreational. Aldous Huxley, Allen Ginsberg, Ken Kesey, The Beatles, Pink Floyd, The Doors, Janis Joplin, Jimi Hendrix erau li­derii unei generatii aflate intr-un trip semipermanent. Politica studen­tilor americani impotriva raz­boiului si reintoar­ce­rea la natura promovata insistent au condus la imbra­tisarea unui stil vestimentar inspirat pu­ternic de cel al nativilor americani; florile in par, hainele facute in casa si jeansii evazati au devenit norma, iar imprimeurile psihedelice, amin­tind de trip-urile pe LSD, au facut furori. In­­tr-un fel, acest lucru a putut fi observat si in creatiile unuia dintre cei mai influenti designeri ai deceniului, Emilio Pucci.

Lucrurile nu stateau la fel peste Ocean. In Lon­dra, modernistii incepeau sa se adune pe strazi si in cafenele. Optimisti si cu chef de via­ta, acestia se imbracau simplu si pre­ferau amfetaminele care ii facea euforici si care erau legale la vremea aceea. Femeile le folo­seau atit ca droguri recreationale, cit si ca sa scape de kilogramele in plus, inca un motiv sa poarte fustele din ce in ce mai scurte promovate de Mary Quant. Liniile erau din ce in ce mai drepte, iar femeile incepeau sa seme­ne tot mai tare cu niste copile, parte din mosteni­rea lor estetica fiind foarte vizibila si azi, mai cu seama in sezonul de toamna-iarna 2011/2012. Spre sfirsitul anilor ‘60, scena avea sa se schimbe inca o data, influentata de artistii jamaicani care cintau un reggae nascut din consumul de marijuana ridicat la rang de ritual.

Salbaticii ani 70

Desi cei mai multi dintre noi traiesc cu impresia ca anii ‘60, cu iubirea lor libera si sloganurile pentru pace, au fost cel mai salbatic deceniu al secolului, adevarul e anii ‘70 au fost inca mai rebeli. Numai ca acum atentia se indreptase spre un hedonism absolut. In anii ‘70, cocaina a redevenit extrem de populara, cu peste 10 milioane de consumatori doar in Statele Unite. Era epoca disco, in care miscarea anti-apartheid avea sa duca la o inclinatie puternica catre muzica persoanelor de culoare si la imbratisarea stilului vestimentar al acestora. James Brown si Diana Ross aveau sa devina style icon-uri, iar coafurile afro urmau sa faca ravagii, alaturi de platforme si de jeansii evazati pastrati inca din epoca hippie.

In acelasi timp, designeri americani ca Ralph Lauren sau Calvin Klein incepeau sa creeze haine unisex, iar Halston imbraca o suita intreaga de so­cialites care frecventau cel mai celebru club din istorie, Studio 54. Glam rock-ul, personificat de catre David Bowie, a sters defi­nitiv diferentele de gen, iar cizmele colorate cu tocuri sau platforme, blana artificiala si salopetele de lurex au devenit piese statement. In contrast fatis cu stra­lucirea exagerata a curentelor disco sau glam rock, insa, avea sa apara un altul, care va defini noua era si va da o voce puternica modei britani­ce: punk-ul.

Adoles­centii furiosi de la sfirsitul anilor ‘70 si-au gasit modalitatea perfecta de exprimare in melodiile scurte si agresive ale unor trupe ca The Clash, Sex Pistols sau Joy Division, a caror energie era furnizata de amfetamine, speed sau poppers, un drog cu efect puternic, dar de scurta durata imprumutat de la comunitatea gay. Hainele lor, inspirate de cele vindute din 1971 de catre Vivienne Westwood in buticul ei, SEX, erau alcatuite din tinte si latex negru, inspirate de cultura BDSM; ciorapi din plasa, ace de siguranta si bocanci Doc Martens. La sfirsitul anilor ‘70, un nou drog devenea popular: Ecstasy.

Sfirsitul lumii

In anii ‘80, somajul in crestere a condus la o deprimare generala a po­pulatiei, mai ales in Europa. De aceea, aici era populara heroina, in timp ce in SUA aparea si devenea din ce in ce mai populara co­caina crack. Scena de clubbing londoneza, insa, devenea animata de Ecstasy la jumatatea deceniului. Muzica celor de la New Order, trupa formata din fostii membri Joy Division, avea sa defineasca spiritul epocii prin folosirea sintetizatoarelor. Acid house-ul se nastea si el din entuziasmul pentru muzica electronica si din folosirea din ce in ce mai agresiva a MDMA-ului.

Moda strazii devenea din ce in ce mai tare legata de costumele performer-ilor de pe scene. Look-ul Madonnei, tinutele bizare ale lui Michael Jackson, colantii Oliviei Newton John, jachetele de piele si tricourile supradimensionate si jerpelite ale lui Debbie Harry deveneau ico­nice. Criza care avea sa urmeze a calmat spiritele, cel putin din punct de vedere vestimentar. Inceputul anilor ‘90 avea sa stea sub semnul minimalismului. Calvin Klein anticipa globalizarea marketind parfumuri, accesorii si lenjerie si urmind indeaproape trend-ul minimalist.

Grunge-ul se nastea in Seattle, cu Nirvana drept purtatoare de steag si cu trupe ca Pearl Jam, Sound­garden si Alice in Chains calcindu-i pe urme. Tricourile rupte, puloverele largi si jeansii purtati pina la dezintegrare erau uniformele unei noi generatii de nemultumiti, alimentata de heroina, a carei utilizare a urcat spectaculos. LSD-ul, uitat pentru o perioada, revenea si el si devenea popular in subcultura rave. Ketamina era si ea consumata la petrecerile monstruoase tinute in garaje, hangare si alte locuri necon­ventionale.

In acelasi timp capata am­ploa­re miscarea rap, care facea deseori re­­ferire la consumul de marijuana. Rapperii au imprumutat jeansii largi purtati in inchisorile americane cu tricouri branduite si pantofii sport care au devenit marci ale deceniului. La inceputul anilor 2000, granitele si influentele s-au estompat din ce in ce mai tare. Este tot mai greu sa urmarim felul in care schimbarile sociale influenteaza mu­zica sau felul in care se imbraca oamenii, in aceasta epoca fara nici un fel de reguli. Insa ceea ce au adus drogurile si muzica in moda nu pare sa se schimbe prea curind: ele au definit un fel nou de a ne imbraca, bazat pe convingerile noastre. Hainele noastre nu mai vorbesc despre conturile pe care le detinem, ci despre muzica pe care o ascultam, despre cartile pe care le citim si despre comportamentele pe care le vedem drept adecvate.

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK