Cyberbullying este o adevarata problema, in special in randul copiilor si adolescentilor, iar potrivit studiului EU KIDS ONLINE II, copiii romani se confrunta cu acest neplacut fenomen intr-un procent mult mai mare comparativ cu alte tari europene.
In acest context, Organizatia Salvati Copiii a lansat o campanie de constientizare cu scopul de a combate si a preveni hartuirea in mediul online. Campania a fost sustinuta de Alina Eremia, ambasadorul Ora de Net, dar si alti artisti precum Mircea Eremia, Andrei Leonte, Ami, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu și Mihai Zmenta.
„M-am alaturat campaniei #faraurapenet, demarata de Organizatia Salvati Copiii, pentru ca ne-am dorit impreuna sa diminuam efectele negative din social media. Cred ca este o initiativa foarte buna si, treptat, tinerii au inceput sa semnaleze pericolele din mediul online si sa le discute impreuna cu profesorii de la Oradenet', ne-a declarat Alina Eremia.
Peste 1200 de tineri au participat la campanie, trimitand idei pentru combaterea cyberbullying-ului, iar cele mai creative 20 de mesaje au fost si premiate.
Concluziile acestei campanii sunt dureroase: 46% dintre copii au declarat ca au fost martorii unei situatii de bullying in grupul de prieteni, iar 69% in mediul online!
Vestea buna este insa ca aceasta campanie laudabila, #fărăurapenet, continua si in aceasta toamna, dar de aceasta data se va adresa cu preponderenta parintilor, pentru a le atrage atentia asupra riscurile la care se expun copiii pe internet.
#fărăurapenet – un hastag pe care ar trebui sa il folosim mai des, indiferent de varsta!