Farame din viata scriitoarei Zeruya Shalev

Din momentul in care am aflat despre venirea in Romania a Zeruyei Shalev si pana acum, cand scriu aceste randuri, relatia noastra s-a schimbat destul de mult. O cunoscusem pe scriitoarea israeliana acum cinci ani, cand a venit in Romania pentru a-si promova romanul Sot si sotie, proaspat publicat de Editura Polirom. Am invitat-o atunci la o intalnire cu cititoarele ELLE, iar seara a fost memorabila: Zeruya ne-a cucerit cu zambetul ei, cu timbrul cald al vocii si cu raspunsurile inteligente si relaxate la intrebarile noastre. Am luat apoi cina cu ea si cu editorii sai, iar intre noi pot spune ca a fost chimie perfecta. La despartire ne-am promis ca vom tine legatura, dar nu prea ne-am tinut de promisiune. Am ramas, insa, cu o amintire frumoasa – cel putin eu.

Nu aveam de unde sa stiu daca ea isi mai amintea de mine, asa ca, atunci cand am aflat ca Zeruya Shalev se numara printre oaspetii de onoare ai Festivalului International de Literatura Bucuresti, i-am scris un e-mail prudent, reamintindu-i intalnirea noastra si spunandu-i ca abia astept sa o revad – si de data asta vreau sa facem si un interviu impreuna. Acest lucru se impunea „by request: am fost intrebata nu o data – ba pe Facebook, ba direct – cand o sa fac un interviu cu Zeruya Shalev. Mi-a raspuns la e-mail foarte prompt si cu aceeasi caldura cu care ma cucerise la prima intalnire.

De data asta ne-am intalnit in cafeneaua hotelului in care statea cu sotul ei, scriitorul Ayal Megged. Calatoreau impreuna, aveau un program foarte strans, iar de la Bucuresti urmau sa plece in Mexic, la un festival de literatura (n-au mai ajuns acolo, pentru ca zborul cu escala la Dallas a fost anulat din cauza ninsorii care a blocat fix atunci cateva aeroporturi din Statele Unite). Ne-am imbratisat ca doua prietene vechi care si-au dus dorul si m-a intrebat imediat ce-am facut in ultimii cinci ani. Hmmm… pai, sa vedem: pe scurt, l-am intalnit pe Fat-Frumos, ne-am casatorit si avem un baietel de trei ani. Cat despre ea, a reusit sa-si indeplineasca visul de a infia un copil, asa ca acum e mama din nou: pe langa fiica adolescenta, in viata ei a intrat un baietel, care are acum 7 ani. Imi marturiseste ca e mai greu decat si-a imaginat, dar nu se plange. In fine, ne-am entuziasmat, am ras, ne-am bucurat una pentru alta, ne-am complimentat & felicitat reciproc. Apoi am hotarat ca e timpul sa trecem la treaba.

Desi nascuta intr-o familie de literati, Zeruya Shalev nu debuteaza prea repede. Sigur, ca orice copil crescut printre carti, incepe sa scrie foarte devreme – pe la sase ani –, dar ca adult e mai intai atrasa de poezie (lucru care se vede si azi in stilul ei), pentru ca, la 34 de ani, sa debuteze in sfarsit cu romanul Viata amoroasa, care devine imediat un succes – mai intai national, apoi international.

Talentul ii este confirmat de fiecare noua carte pe care o publica, iar numarul fanilor creste constant. Stilul ei narativ, aproape intotdeauna un monolog extrem de intens al protagonistului, are darul, pe de-o parte, de a atrage cititorul in lumea interioara a personajelor, iar pe de alta parte, de a-i deschide usa catre adancurile propriei minti. E ca o „boala de care te molipsesti atunci cand o citesti pe Zeruya Shalev: mintea ta intra in dialog cu cea a personajului, pentru ca apoi sa alunece in acelasi tip de monolog practicat de scriitoare. Nu stiu cum face, ce atinge, dar asta e efectul.

Ii marturisesc Zeruyei ca admir felul in care reuseste sa-si faca cititorii sa se identifice cu personajele sale. Si cum eroii romanelor sale se afla intotdeauna in momente de criza ale existentei lor (un cuplu total nefericit, o femeie care hotaraste sa divorteze, parinti si copii in conflict), tu traiesti alaturi de ei toate aceste drame. Iar trairea e dureros de intensa, asa ca imi inchipui ce densitate de emotii trebuie sa presupuna scrierea acestor carti. Zeruya recunoaste ca uneori e dureros pentru ea. „E o provocare din punct de vedere emotional sa trec prin toate acele procese de suferinta, invatare, maturizare, prin toate acele crize… Nu-i usor. S-a intamplat nu o data sa ma gaseasca copiii plangand cand se intorceau de la scoala si sa ma intrebe speriati ce-am patit. Le spuneam ca n-am patit nimic, dar femeia despre care scriu e foarte nefericita. Iar ei imi spuneau: «Cum adica e nefericita? Tu esti autorul, fa-o fericita! Trebuie doar sa scrii un paragraf despre cum si-a rezolvat problemele si totul e bine acum». A trebuit sa-i explic fiicei mele ca nu pot face asta, ca nu pot crea scurtaturi pentru situatiile personajelor mele, ca ele trebuie sa treaca singure prin starile lor, chiar daca nu e usor. Te rog sa ma crezi ca nu sunt masochista sau sadica, dar e felul meu de a descrie viata in mod realist si, de asemenea, de a le da timp personajelor mele sa se cunoasca si sa infrunte realitatea.

Si ce ne forteaza mai mult sa ne cunoastem si sa vedem adevarul decat situatiile de criza? O pacoste cand trebuie sa treci prin asta, dar mana cereasca pentru scriitori! Zeruya e de acord: „Criza face totul extrem, intens, si in astfel de momente cred ca adevarul devine mai clar. Nu vreau ca personajele mele sa sufere, eu chiar le iubesc, dar cred ca, daca vor cu adevarat sa schimbe ceva in viata lor, in ele insele, aceasta e singura cale – cel putin singura cale pe care o stiu eu: aceea de a infrunta criza. Fiecare din personajele mele incearca sa faca o schimbare, iar schimbarile presupun perioade dificile. Pare ca simte nevoia de a-si cere scuze pentru aceasta incarcatura emotionala din cartile sale si-mi spune sa scriu ca vrea sa-si asigure cititorii ca personajele sale nu sufera degeaba, ca e o suferinta pretioasa, pentru ca e o oportunitate de schimbare. „Sunt constienta ca vorbesc despre personajele mele de parca as fi terapeutul lor – uneori cred ca mi-am ratat profesia. Nu sunt suficient de puternica pentru a fi terapeut, m-as identifica prea mult cu pacientii mei, dar incerc macar sa-mi ajut personajele – si prin ele, cititorii.