Familia gay: este sau nu este?

Doi barbati, Adrian Coman si Hamilton Robert Clabourn, cer Curtii Constitutionale sa le recunoasca familia, iar decizia Curtii ar putea fi una istorica, care ar deschide drumul pentru obtinerea unor drepturi de care multe persoane din Romania au nevoie.

Update 5 iunie 2018:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis astăzi că termenul de soți include și soții de același sex, forțând, practic, România să recunoască măcar într-o privință familia gay:

The term ‘spouse within the meaning of the provisions of EU law on freedom of residence for EU citizens and their family members includes spouses of the same sex
Although the Member States have the freedom whether or not to authorise marriage between persons of the same sex, they may not obstruct the freedom of residence of an EU citizen by refusing to grant his same-sex spouse, a national of a country that is not an EU Member State, a derived right of residence in their territory

Pe scurt, asta înseamnă că, atunci când vine vorba de directiva europeană privind libertatea de mișcare pe teritoriul Uniunii Europene, decizia Curții, aplicabilă tuturor statelor membre UE, inclusiv țărilor care nu recunosc cuplurile de același sex (deci și României), va fi urmată de fiecare stat UE.

„Considerăm că este o victorie extrem de importantă pentru comunitatea LGBT din România și pentru drepturile civile la nivelul UE. Clasa politică și judecătorii CCR trebuie să trateze cu maximă seriozitate această decizie și să asigure punerea ei în aplicare' a declarat Vlad Viski, director executiv al organizației MozaiQ.

Adrian Coman a declarat astăzi, cu vizibilă bucurie, la conferința de presă susținută de Asociația ACCEPT după pronunțarea deciziei: „Practic, Curtea ne spune faptul că am avut dreptate cu cererea noastră și mă face să îmi amintesc momentul din septembrie 2012, când am mers la Consulatul României de la Bruxelles pentru a cere transcrierea certificatului nostru de căsătorie belgian și am fost refuzați. Și cred că decizia de astăzi înseamnă că mă pot uita în ochii oricărui funcționar public din Uniunea Europeană cu certitudinea că suntem o familie și că statul recunoaște ceea ce suntem unul pentru celălalt de 16 ani.”

Dar iată și povestea pe larg a cuplului Coman-Hamilton, care a dus, împreună cu Asociația ACCEPT, lupta juridică de recunoaștere a statutului lor de familie, așa cum am aflat-o chiar de la ei și de la apropiații lor în urmă cu doi ani.

Intr-o sala de conferinte a unui hotel, la o masa, sta o mana de oameni. E un grup divers si foarte serios care vorbeste deja, cand ajung, in fata camerelor, a microfoanelor si reportofoanelor pornite. Pana imi fac loc, discursurile continua linistite si povestea familiei formate din Adrian Coman si Hamilton Robert Clabourn se contureaza din ce in ce mai clar. Ar putea fi un subiect de film. Sau de scandal. Dar nu e. In schimb, e subiectul unui dosar cu numarul 78D/2016, care se judeca in dimineata de 20 iulie la Curtea Constitutionala a Romaniei.

Coman Relu Adrian, aflat la masa, si Hamilton Robert Clabourn, si el tot acolo, impreuna cu Asociatia ACCEPT, se judeca cu Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrari, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, privind exceptia de neconstitutionalitate a articolului 277, alineatele 2 si 4, din Codul civil (mai jos).

Art. 277
Interzicerea sau echivalarea unor forme de convietuire cu casatoria
(1) Este interzisa casatoria dintre persoane de acelasi sex.
(2) Casatoriile dintre persoane de acelasi sex incheiate sau contractate in strainatate fie de cetateni romani, fie de cetateni straini nu sunt recunoscute in Romania.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelasi sex incheiate sau contractate in strainatate fie de cetateni romani, fie de cetateni straini nu sunt recunoscute in Romania.
(4) Dispozitiile legale privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spaţiului Economic European raman aplicabile.

Dar, daca povestea s-ar spune in acesti termeni legali si foarte specifici, probabil ca nimeni nu ar vrea sa o auda. Noroc ca, fiind vorba despre oameni, sunt mai multe feluri de a o spune. Si fiecare dintre cei prezenti are felul lui. Mama lui Adrian, de exemplu, vorbeste cu o voce joasa, neobisnuita cu astfel de ocazii solemne. „Sunt mama copiilor aici de fata, ca a devenit si Clai copilul meu.' Dupa cum ti-ai dat seama deja, avem de-a face cu o familie formata din persoane de acelasi sex, ale carei drepturi nu sunt recunoscute in Romania.

Citeste si:
ELLEOKcasatoriileGAY

Dar sa ne intoarcem la doamna Coman. „E foarte greu pentru mine, ca mama, sa spun succint sentimente, trairi care s-au succedat de-a lungul anilor, mai ales ca nu am avut nici un fel de informatie, pe vremea dinainte, asupra situatiei particulare in care se afla copilul meu. Nu am aflat de la inceput, pentru ca el nu-si definea pentru sine ceea ce simtea. Ca mama, trebuie sa ocrotesti copilul cand este mic si sa-l intelegi cand a devenit adult. Relu, caci asa i-am spus noi, a fost un copil constiincios, care mai apoi a devenit un adult responsabil, si spun asta pentru ca singur si-a jalonat viitorul, fara sa-l directioneze un parinte. La 30 de ani si-a luat viata in piept, s-a mutat in America. Si-a facut un apartament. M-au chemat la ei sa ajut sa se mute, din apartamentul in care stateau, in caminul lor. Si eu m-am implicat din tot sufletul, chiar zugravind sau lacuind parchetul, desi nu mai facusem asta niciodata.

Am facut asta pentru ca vedeam ca se iubesc, ca se respecta, ca se ajuta si ca au un comportament normal, corect fata de lumea cu care interactioneaza. Si am sa le fiu alaturi pe cat ma lasa puterile. Dar normalitatea asta se petrece departe de casa mea, departe de mine. Am o varsta si destule afectiuni medicale, simt nevoia sa am copiii aproape si sa fiu ajutata. Si ma intreb oare ce sanse au copiii sa le fie recunoscuta familia si casatoria ca sa poata sa imi fie aproape. Eu chiar cred ca acest proces are o parte fericita pentru noi, pentru ca ne-a ajutat sa fim impreuna, sa sustinem cauza copiilor nostri.'

Sau ai putea sa il asculti pe tatal lui Adrian. „Eu am aflat intamplator si intr-un mod destul de brutal, dintr-o emisiune TV, cand Relu era deja director ACCEPT. Atunci, unul dintre colegi mi-a facut comunicarea destul de socanta. Va imaginati ca nu poti sa realizezi in momentul acela dimensiunea… parca se intamplase ceva rau. De fapt, era o poveste in care rapid trebuia sa imi gasesc stapanirea de sine. Am reluat emisiunea, am vazut-o, nu mi s-a parut nimic nelalocul lui. Eu nu eram pregatit, dar lucrurile evoluau. Eram in situatia de a accepta acest lucru fara sa mi-l insusesc, si nu imi sta in fire. Intai trebuie sa fie un proces intern de insusire si, dupa aceea, acceptarea. Am gasit de cuviinta sa il intreb pe Relu: esti fericit? Nu stiu daca se astepta la aceasta intrebare. Mi-a garantat ca este. Pentru mine era deja suficient ca exista cadrul acesta afectiv al relatiei dintre ei. M-am desprins dintr-odata din multele intrebari care se pun in astfel de situatii si am ajuns la concluzia ca fericirea, anturajul, viata diurna, comunicarea ii sunt omului cu mult, mult mai de pret decat definitii, cautari, explicatii… Dincolo de treaba asta, durerea ramane ca copiii tai nu se simt protejati de statul roman. Sa fie protejati in primul rand de legislatia romaneasca si sa poata sa fie si ei egali cu toate familiile care au aceste drepturi de asociere. Fara sa dauneze nimanui. Punctul meu de vedere, indiferent de ce se va intampla, acesta va ramane.'

In putine vorbe, lucrurile s-au intamplat asa. Adrian Coman are 44 de ani. A trait in Romania pana la 30, cand a emigrat in SUA, castigand la Loteria Vizelor. In cuvintele lui, „incepand de la varsta de 16 ani mi-am dat seama ca sunt gay. Nu cunosteam atunci acest cuvant, eram in Romania comunista in care nu existau informatii despre homosexualitate, singura referinta pe care am gasit-o era intr-un dictionar al limbii romane, in care era definita ca o boala. Acceptarea de sine a durat foarte mult timp, au fost ani de zile in care nu am vorbit cu nimeni. Mi-a fost foarte de folos ca, la 24 de ani, am avut o bursa la Madrid. A fost pentru prima oara cand am cunoscut alte persoane gay si am fost la o organizatie de gay si lesbiene. La intoarcerea in Romania am inceput sa activez in organizatii de drepturile omului, una dintre ele fiind Asociatia ACCEPT. La acea vreme ACCEPT era concentrata pe abrogarea articolului 200 din Codul Penal (cel care incrimina homosexualitatea n.red).

In 2002 am imigrat in SUA, m-am stabilit la New York si, in foarte scurt timp, l-am cunoscut pe Clai. Imi amintesc data, 8 iunie 2002. Am locuit acolo impreuna pana in 2009, si a fost pentru prima data cand am avut o relatie stabila, de lunga durata, bazata pe dragoste, respect si sprijin reciproc. In 2009 m-am mutat la Bruxelles, avand un contract la Parlamentul European, si a fost o experienta extraordinara sa lucrez in inima Uniunii Europene dupa ce ani de zile facusem lobby pe langa UE pentru abrogarea articolului 200. Cand acea perioada s-a incheiat, am avut o perioada de somaj si atunci aveam deja aproape 3 ani si jumatate de cand traiam despartiti. Clai a ramas la New York. In aceasta perioada, insa, ne-am casatorit la Bruxelles si casatoria, pentru noi, a fost o modalitate de confirmare a dragostei si angajamentului pe care il avem unul fata de celalalt. In perioada somajului mi-am cautat de lucru, ceea ce nu e deloc usor, si am incercat sa identific ce optiuni am. In Romania situatia nu era deloc clara, si din acest motiv am scris autoritatilor romane intreband cum poate Clai sa obtina drept de rezidenta in Romania pe baza directivei europene privind libera circulatie, care prevede acest drept. Raspunsul a fost negativ si am ajuns, in acest fel, in fata instantelor.'

Citeste si:
Vom deveni tot mai multi si vom vorbi tot mai tare! (de Ana Morodan)

Situatia in care se afla, deci, Adrian si Clai, este aceea de a nu-si vedea familia recunoscuta de statul care ar trebui, cel putin, sa il protejeze macar pe unul dintre ei. De aceea, cei doi s-au luat la tranta cu sistemul si, pe 20 iulie, pot chiar sa il invinga. Iustina Ionescu, avocata care ii va reprezenta pe cei doi la Curtea Constitutionala, spune: „in 2013 cei doi, impreuna cu ACCEPT, au trimis in judecata Inspectoratul pentru Imigrari si Ministerul Administratiei si Internelor, si am cerut instantei sa constate faptul ca, in cazul unui cuplu format din persoane de acelasi sex casatorite in afara tarii, nu li se respecta dreptul de a-si stabili resedinta in Romania pe singurul motiv legat de orientarea sexuala. Din toamna lui 2013, cand am pornit cazul, a durat circa doi ani ca instantele sa se puna de acord cine e competent sa judece acest caz. Dupa ce s-au lamurit, am ridicat exceptia de neconstitutionalitate, deoarece autoritatile romane si-au motivat refuzul de a recunoaste statutul de membru de familie pe prevederea din Codul civil, articolul 277, alineatul 2, care spune ca statul nu recunoaste casatoriile intre persoane de acelasi sex incheiate in afara tarii, si acesta exceptie e bazata pe articolul din Constitutie care garanteaza dreptul la viata de familie si egalitatea cetatenilor in fata legii.'

Ca sa fie lucrurile mai simple, poti sa le pui asa: da, statul roman nu vrea sa recunoasca casatoriile intre persoane de acelasi sex incheiate in afara tarii. Asta scrie in Codul civil. In acelasi timp, nu poate sa ignore directiva europeana care priveste libera circulatie. Si nici nu poate ignora Constitutia Romaniei, actul fundamental care spune ca cetatenii sunt, toti, egali in fata legii, si ca toti au dreptul la o familie. Pe asta se bazeaza procesul acesta care are sanse sa deschida drumul, in Romania, pentru tot felul de alte drepturi.

In cazul cel mai fericit, Curtea ar putea spune ca alineatul din Codul civil despre care iti povesteam incalca, evident, dreptul la viata de familie, excluzand de la protectia legala persoane care apartin unei categorii care e definita de identitatea sexuala. Si asta ar lasa drum liber pentru o viitoare evolutie pozitiva si non-discriminatorie a legislatiei. Sau nu. Depinde de bunavointa Curtii.