Unul dintre motivele pentru care am propus acest subiect la sedinta de redactie este acela ca astfel serile mele petrecute in pat, cu laptop-ul pe perna, afundata in frivolitatile simpatice si narcisiste ale Facebook-ului, vor capata in sfirsit un sens. In plus, acum nu ma voi mai simti vinovata ca pierd vremea la birou urmarind fotografiile unor necunoscuti si completind teste stupide: se numeste documentare pentru articol, munca jurnalistica sau, in fine, satisfacerea unei placeri vinovate la adapostul unui scop nobil. Spuneti-i cum vreti, dar trebuie sa recunoasteti ca este o gaselnita buna!
Cum mi-am facut cont, Impotriva principiilor mele
De fapt, inainte jurasem ca nu o sa las niciodata viata virtuala sa o inlocuiasca in vreun fel pe cea reala. Sustineam sus si tare ca pustii „din ziua de azi' ar trebui sa se intilneasca mai degraba in jurul blocului decit in jurul blog-ului, ca a spune cuiva „La multi ani' pe messenger nu echivaleaza deloc cu a i-o spune personal si ca trebuie sa fii putin intr-o ureche ca sa crezi ca-ti poti gasi jumatatea pe Internet (dar asta, e drept, am crezut numai pina cind am inceput sa ma documentez pentru articolul despre site-urile matrimoniale…). Nu prea intelegeam acele comentarii spuse cu voce tare in redactie referitoare la tot felul de chestii intimplate intr-un spatiu virtual numit Facebook („Ai vazut ce poze de diva si-a pus X?', „Nici nu ma mira, e genu care are 800 de prieteni!').
Nu mai stiu cum am cedat, in cele din urma. Presiunea devenise prea mare. Ma simteam din nou ca un extraterestru cu ochi verzi bulbucati care habar n-are de obiceiurile pamintenilor, la fel cum ma simt si atunci cind aud discutii despre Elodia sau comentarii despre ce a mai spus Mircea Badea in ultima vreme, la emisiunea sa. Asa ca, intr-o oarecare zi (sa o numim Ziua 0), mi-am facut si eu cont pe Facebook.
Am facut-o mintindu-ma ca e doar din interes antropologic (din acelasi motiv fac o multime de lucruri fara sens), ca ar putea fi ceva distractiv (ma cam plictisisem de blog-uri) si, in fine, ca sa nu devin o mamaie circotasa si anacronica (ma apropiam de 30 de ani).
Everybody is a friend of mine
Prima data cind ajungi undeva, simti nevoia sa fii inconjurat de oameni cunoscuti. Asa ca, desigur, de indata ce aterizezi pe Facebook, dai repede add prietenilor din viata reala. Facebook e un soi de Big Brother: stie lucruri despre tine, iti sugereaza cu cine ai putea sa te mai imprietenesti: prieteni ai unor prieteni ai unor prieteni. De altfel, prietenia pe Facebook nu cunoaste limite, e universala si euforica. Ne
aflam intr-un paradis virtual in care toti ne cunoastem intre noi si ne imprietenim printr-un singur click. E de ajuns sa te fi vazut macar o data in viata cu cineva – sa zicem la o petrecere la care nu ati schimbat mai mult de doua vorbe – si poti sa ti-l adaugi in portofoliu ca prieten pe vecie.
Precauta din fire, dupa citeva experiente traumatizante prin blogosfera, am pus intrebarea: poti sa fii dusman cu cineva pe Facebook? Cica nu; cel mai rau lucru pe care i-l poti face cuiva e sa-i dai report sau block. Dar asta numai in cazuri grave. In rest, ignore este optiunea cea mai comoda. Ce frumos ar fi daca asa ar sta lucrurile si-n realitate! Sa zicem ca primesti un telefon de la cineva care insista sa vii la nu stiu ce conferinta de presa care se anunta extrem de plicticoasa. In loc sa te chinui sa inventezi politicos scuze („ ah, sa vedeti, sint in mijlocul unei predari! '), sa promiti lucruri pe care stii ca nu le vei face („poate data viitoare'), iar dupa aia sa te simti ca naiba… mai bine s-ar inventa un buton de ignore si gata, ai scapa de obligatii! Iar atunci cind te suna un agent de asigurari de zece ori pe zi, ai putea sa apesi alt buton, block, si agentul sa se evapore ca prin farmec pentru totdeauna.
Eu, cind eram mica, ezitam destul de mult inainte de a cere prietenia cuiva sau a suna la usa pentru a o intreba pe mama respectivului daca il lasa afara, la joaca. Asa ca, de cite ori trebuie sa dau add cuiva, in sufletul meu se duce o lupta crincena: „Da daca nu-i place de mine si-mi da ignore?'. Pai, va dati seama ca asta ar fi culmea dezastrului social: sa nu fii in stare sa-ti faci prieteni nici macar pe Facebook. Sa nu-i placa nimanui status-urile si fotografiile tale din vacanta. Imi imaginez ca de la asemenea sinucidere virtual-sociala si pina la o depresie cit se poate de reala nu poate fi decit un pas… N-as vrea sa fiu adolescent si sa trec printr-o astfel de trauma! Dar, pe de alta parte, nici n-as vrea sa fiu in pielea cuiva nevoit sa-i cheme pe toti cei 800 de prieteni de pe Facebook la ziua sa!
Supradoza de informatie
Viata pe care ne-ar placea sa o traim se afla pe Facebook: o viata compusa numai din chestii placute, in care detii iluzia controlului absolut, in care totul se rezolva apasind un buton si in care ego-ul nostru se poate umfla in voie, ca un balon de sapun. De exemplu, daca-mi pun la status „am baut o cafea', imediat se vor gasi doi-trei prieteni care sa apese butonul like si sa-mi dea de veste, astfel, cit de mult apreciaza acest aspect al vietii mele. Nu-mi amintesc sa mi se fi intimplat asa ceva in lumea reala. Poate doar daca as anunta ca am luat premiul Pulitzer, as primi citeva telefoane de la prieteni care sa „like' acest lucru…
Oricum, nu pot sa neg ca, de cind sint pe aceasta Carte a Fetelor, sint incomparabil mai informata decit eram inainte. Iata, de pilda, cite am aflat doar intr-o singura zi: Maria nu mai e single, ci e intr-o relatie cu Florin, Cristina a fost de 1 Mai la mare, stefan merge diseara in Club Control, Ruxandra a pus la cale un spectacol pentru copii, Alexandru a fost Dalai Lama intr-o viata anterioara, Iulia ar fi Elaine Benes daca ar juca in Seinfeld, Simona a avut o zi neproductiva la birou, dar se bucura ca va merge la concert la Gogol Bordello, Andreea se simte de parca ar juca intr-un film de Woody Allen, Liana vrea sa salveze Parcul Circului pentru ca-i aminteste de copilarie, numele chinezesc al lui Robert este Donghai No, Matei a devenit fan Comme des Garçons si kurtos kalacs, Catalin s-a pozat cu o mustata falsa, iar Biancai ii place chestia asta, a fost ziua lui Gabi si Ion plus inca alti zece i-au trimis diverse urari, Iris este dependenta de computer, iar Miruna si Mirela s-au imprietenit. In plus, m-am trezit in dreapta ecranului cu defunctii Franz Kafka si Henri Cartier-Bresson care ma invitau sa devin si eu fanul lor, pentru ca trei prieteni de-ai mei sint deja. Pe bune, nu inteleg cum puteam trai inainte fara sa stiu toate aceste amanunte!…
Daca ar fi sa fac un top, as spune ca cel mai emotionant moment trait pe Facebook a fost odiseea unei nasteri, desi nici macar nu o cunosc pe mamica, ci numai pe tatic. Nu mi-a scapat nici un detaliu, am aflat totul despre cum a evoluat sarcina, in ultimele zile am stat cu sufletul la gura, asteptind marele moment (laolalta cu ceilalti 799 de prieteni ai cuplului) si am rasuflat usurata atunci cind au aparut primele fotografii cu bebelusul. Totul e bine cind se termina cu bine – spunea Shakespeare, a carui fana virtuala sint.
Page: 1 2