Facebook, spectacolul virtual

Unul dintre motivele pentru care am propus acest subiect la sedinta de redactie este acela ca astfel serile mele petrecute in pat, cu laptop-ul pe perna, afundata in frivolitatile simpatice si narcisiste ale Facebook-ului, vor capata in sfirsit un sens. In plus, acum nu ma voi mai simti vinovata ca pierd vremea la birou urmarind fotografiile unor necunoscuti si completind teste stupide: se numeste documentare pentru articol, munca jurnalistica sau, in fine, satisfacerea unei placeri vinovate la adapostul unui scop nobil. Spuneti-i cum vreti, dar trebuie sa recunoasteti ca este o gaselnita buna!

Cum mi-am facut cont, Impotriva principiilor mele

De fapt, inainte jurasem ca nu o sa las niciodata viata virtuala sa o inlocuiasca in vreun fel pe cea reala. Sustineam sus si tare ca pustii „din ziua de azi' ar trebui sa se intilneasca mai degraba in jurul blocului decit in jurul blog-ului, ca a spune cuiva „La multi ani' pe messenger nu echivaleaza deloc cu a i-o spune personal si ca trebuie sa fii putin intr-o ureche ca sa crezi ca-ti poti gasi jumatatea pe Internet (dar asta, e drept, am crezut numai pina cind am inceput sa ma documentez pentru articolul despre site-urile matrimoniale…). Nu prea intelegeam acele comentarii spuse cu voce tare in redactie referitoare la tot felul de chestii intimplate in­tr-un spatiu virtual numit Facebook („Ai vazut ce poze de diva si-a pus X?', „Nici nu ma mira, e genu care are 800 de prieteni!').

Nu mai stiu cum am cedat, in cele din urma. Pre­siu­nea devenise prea mare. Ma simteam din nou ca un extraterestru cu ochi verzi bulbucati care habar n-are de obiceiurile pamintenilor, la fel cum ma simt si atunci cind aud discutii despre Elodia sau comentarii despre ce a mai spus Mircea Badea in ultima vreme, la emisiunea sa. Asa ca, intr-o oarecare zi (sa o numim Ziua 0), mi-am facut si eu cont pe Facebook.

Am facu­t-o mintindu-ma ca e doar din interes antropologic (din acelasi motiv fac o multime de lucruri fara sens), ca ar putea fi ceva distractiv (ma cam plictisisem de blog-uri) si, in fine, ca sa nu devin o mamaie circotasa si ana­cro­nica (ma apropiam de 30 de ani).

Everybody is a friend of mine

Prima data cind ajungi undeva, simti nevoia sa fii inconjurat de oameni cunoscuti. Asa ca, desigur, de indata ce aterizezi pe Facebook, dai repede add prietenilor din viata reala. Facebook e un soi de Big Brother: stie lucruri despre tine, iti sugereaza cu cine ai putea sa te mai imprietenesti: prieteni ai unor prieteni ai unor prieteni. De altfel, prietenia pe Face­book nu cunoaste limite, e universala si euforica. Ne
af­lam intr-un paradis virtual in care toti ne cunoastem intre noi si ne im­prie­tenim printr-un singur click. E de ajuns sa te fi vazut ma­car o data in viata cu cineva – sa zicem la o petrecere la care nu ati schimbat mai mult de doua vorbe – si poti sa ti-l adaugi in portofoliu ca prieten pe vecie.

Precauta din fire, dupa citeva experiente traumatizante prin blogosfera, am pus intrebarea: poti sa fii dus­man cu cineva pe Facebook? Cica nu; cel mai rau lucru pe care i-l poti face cuiva e sa-i dai report sau block. Dar asta numai in cazuri grave. In rest, ig­nore este optiunea cea mai comoda. Ce frumos ar fi daca asa ar sta lucrurile si-n realitate! Sa zicem ca pri­mesti un telefon de la cineva care insista sa vii la nu stiu ce conferinta de presa care se anunta extrem de plicticoa­sa. In loc sa te chinui sa inventezi politicos scuze („ ah, sa vedeti, sint in mijlocul unei predari! '), sa pro­miti lucruri pe care stii ca nu le vei face („poate data vii­toare'), iar dupa aia sa te simti ca naiba… mai bine s-ar inventa un buton de ignore si gata, ai scapa de o­b­li­gatii! Iar atunci cind te suna un agent de asigurari de ze­ce ori pe zi, ai putea sa apesi alt buton, block, si a­gentul sa se evapore ca prin farmec pentru totdeauna.

Eu, cind eram mica, ezitam destul de mult inainte de a cere prietenia cuiva sau a suna la usa pentru a o intreba pe mama respectivului daca il lasa afara, la joaca. Asa ca, de cite ori trebuie sa dau add cuiva, in sufletul meu se duce o lupta crincena: „Da daca nu-i place de mine si-mi da ignore?'. Pai, va dati seama ca asta ar fi culmea dezastrului social: sa nu fii in stare sa-ti faci prieteni nici macar pe Facebook. Sa nu-i placa nimanui status-urile si fotografiile tale din vacanta. Imi imaginez ca de la asemenea sinucidere virtual-sociala si pina la o depresie cit se poate de reala nu poate fi decit un pas… N-as vrea sa fiu adolescent si sa trec printr-o astfel de trauma! Dar, pe de alta parte, nici n-as vrea sa fiu in pielea cuiva nevoit  sa-i cheme pe toti cei 800 de prieteni de pe Facebook la ziua sa!

Supradoza de informatie

Viata pe care ne-ar placea sa o traim se afla pe Facebook: o viata compusa numai din chestii placute, in care detii iluzia controlului absolut, in care totul se rezolva apasind un buton si in care ego-ul nostru se poate umfla in voie, ca un balon de sapun. De exemplu, daca-mi pun la status „am baut o cafea', imediat se vor gasi doi-trei prieteni care sa apese butonul like si sa-mi dea de veste, astfel, cit de mult apreciaza acest aspect al vietii mele. Nu-mi amintesc sa mi se fi intimplat asa ceva in lumea reala. Poate doar daca as anunta ca am luat premiul Pulitzer, as primi citeva telefoane de la prieteni care sa „like' acest lucru…

Oricum, nu pot sa neg ca, de cind sint pe aceasta Carte a Fetelor, sint incomparabil mai informata decit eram inainte. Iata, de pilda, cite am aflat doar intr-o singura zi: Maria nu mai e single, ci e intr-o relatie cu Florin, Cristina a fost de 1 Mai la mare, stefan merge diseara in Club Control, Ruxandra a pus la cale un spectacol pentru copii, Alexandru a fost Dalai Lama intr-o viata anterioara, Iulia ar fi Elaine Benes daca ar juca in Seinfeld, Simona a avut o zi neproductiva la birou, dar se bucura ca va merge la concert la Gogol Bordello, Andreea se simte de parca ar juca intr-un film de Woody Allen, Liana vrea sa salveze Parcul Cir­­­cului pentru ca-i amin­teste de co­­pi­larie, nu­me­le chine­zesc al lui Ro­bert este Don­g­hai No, Ma­tei a de­ve­nit fan Co­m­me des Garçons si kurtos ka­lacs, Catalin s-a pozat cu o mustata falsa, iar Bian­cai ii place chestia asta, a fost ziua lui Gabi si Ion plus inca alti zece i-au trimis diverse urari, Iris este dependenta de computer, iar Miruna si Mirela s-au im­prietenit. In plus, m-am trezit in dreapta ecranului cu defunctii Franz Kafka si Henri Cartier-Bresson care ma invitau sa devin si eu fanul lor, pentru ca trei prieteni de-ai mei sint deja. Pe bune, nu inteleg cum puteam trai inainte fara sa stiu toate aceste amanunte!…

Daca ar fi sa fac un top, as spune ca cel mai emotionant moment trait pe Facebook a fost odiseea unei nasteri, desi nici macar nu o cunosc pe mamica, ci numai pe tatic. Nu mi-a scapat nici un detaliu, am aflat totul despre cum a evoluat sarcina, in ultimele zile am stat cu sufletul la gura, asteptind marele moment (laolalta cu ceilalti 799 de prieteni ai cuplului) si am rasuflat usurata atunci cind au aparut primele fotografii cu bebelusul. Totul e bine cind se termina cu bine – spunea Shakespeare, a carui fana virtuala sint.

Efecte adverse

Dupa numai o luna, timp in care am studiat increngaturile de prietenie fascinante dintre cei 70 de prieteni ai mei (stiu, e o cifra modesta!), am ajuns sa fiu obsedata de anumiti oameni. De exemplu, am sapte prieteni comuni (dar din surse diferite!) cu un anume Daniel Ivascu si opt cu un anume Ionut Dima, si cu toate astea habar n-am cine sint acesti oameni. Pe la diverse evenimente mondeno-culturale, ma uit la oameni pe care nu i-am mai vazut niciodata in realitate si-mi dau seama ca ii stiu din pozele unor prieteni comuni de pe Facebook. Primul impuls este sa ma duc la ei si sa apas un buton add ca sa ne imprietenim, dar apoi imi amintesc ca acest buton nu s-a inventat inca in viata reala, asa ca renunt.

In ultima vreme, am inceput sa ma bucur cind gasesc cite-o vorba de duh, pentru ca pot sa ma reped pe Internet si sa o postez drept status. Ma trezesc scotocind prin arhiva calculatorului dupa fotografii cu mine insami pe care le afisez, dupa ce mai intii le trec printr-un filtru sepia, ca sa par mai stylish. Am invatat sa postez link-uri de pe YouTube si acum toata lumea poate vedea ce gusturi rafinate am. Sint foarte populara, pozele mele au un succes nebun si primesc invitatii la tot soiul de chestii cool. Cu toate astea, dintre cei 70 de prieteni, numai zece m-au sunat sa-mi spuna „La multi ani' de ziua mea, iar la evenimentele alea cool n-am avut timp sa ma duc aproape niciodata, fiindca am avut treaba… Dar nu-i nimic, pentru ca pot sa aflu de pe Facebook cum a fost si cine s-a dus. si, pe de alta parte, nici eu nu l-am sunat pe Radu de ziua lui sa-i spun „La multi ani', ci i-am trimis un mojito si-un mesaj. Evident, tot pe Facebook.

Dupa vreo doua luni, am facut o intoxicatie de supra-informare. Nu mai rezistam sa deschid calculatorul si sa aflu cum a evoluat raceala unui fost coleg care tinea sa impartaseasca intregii lumi ca febra i-a mai scazut de la 38 la 37 de grade si ca a trecut de pe Bixtonim pe Vibrocil. Dumnezeu stie ce amanunte ar fi trebuit sa aflam daca omul s-ar fi imbolnavit de ceva la stomac! L-am sters fara regrete de pe lista prietenilor, la fel cum am facut cu un actoras aspirant care ma hartuia intens & zilnic cu fotografii din piesele lui si link-uri la interviuri cu el insusi. Pentru oamenii care vor cu orice pret sa se autopromoveze, aceasta Carte a Fetelor pare a fi o mana cereasca.

Teste, jocuri, cauze

Daca aveti cont pe Facebook, desigur ati observat ca inventivitatea umana nu cunoaste limite in privinta testelor. Unul care mi-a atras atentia in mod deosebit se numea „Are you a potato?'. Nu rideti, pentru ca unii dintre prietenii mei (au mai ramas 66, dupa ce am sters citiva) stau frumusel la biroul lor si, intre citeva tabele sau citeva articole, raspund la intrebari pentru a afla daca sint sau nu potato (si, culmea, unii sint!). Of, cit de mult au evoluat lucrurile de pe vremea cind, lipsiti de conexiune la Internet, oamenii jucau „Solitaire' pe computer sau citeau ziarul! Cum reuseau ei oare sa supravietuiasca zilelor anoste fara sa afle lucruri indispensabile si amuzante despre ei insisi, precum: ce celebritate blonda pot fi, cum i-ar fi chemat daca erau indieni, ce spune ziua lor de nastere despre ei, ce fel de bautura alcoolica sint, ce culoare are aura lor, ce regizor celebru le regizeaza viata, ce inel de logodna le reflecta cel mai bine perso­nalitatea, care este chakra lor dominanta si, mai ales, ce cred prietenii lor despre rezultatele acestor teste, pentru ca n-are nici un sens sa afli o chestie daca o tii numai pentru tine.

Uitati, de exemplu, ce mi s-a intimplat zilele trecute: primesc o notificare pe Facebook in care sint anuntata ca Marius a aruncat cu o perna in mine si ca ma imbratiseaza. Poftiiim? Credeam ca Marius asta e om serios si, cind colo, uite de ce prostii se tine! Cica astea sint activitati sociale specifice Facebook-ului – imi explica cineva mai experimentat. Nu inseamna neaparat ca, daca ne-am intilni pe strada, Marius mi-ar trage cu o perna-n cap si apoi m-ar lua in brate. Am ales sa-i multumesc virtual, pentru ca nu-mi vine totusi sa ma imbratisez asa, cu una, cu doua. Alti prieteni ma cheama sa jucam „Mafia', „Clanul Vampirilor', „Travian' sau „YoVille', dar am hotarit sa ma abtin si sa nu duc do­cumentarea pentru acest articol atit de departe, pentru ca mi-e teama ca nu voi mai avea timp sa-l scriu, fiind prea ocupata cu jocurile.
Ah, si sa nu uitam de cauze! Poti oare sa ramii indiferent atunci cind cineva te invita sa salvezi alaturi de el Bucurestiul sau sa ajuti cratima sa-si gaseasca drumul catre casa? Ce fel de om e acela care nu doreste sa se implice in protectia modelelor suedeze care prezinta lenjerie sau sa devina membru al comitetului pentru salvarea Camembert-ului?

Facebook-ul e un Second Life…

…dar pentru realisti. Un spectacol gratuit si interactiv in care, in loc de avataruri sau personaje inventate, joaca oameni adevarati, cu nume reale si dovezi palpabile ale existentei. E supermarket-ul virtual in care toate dorintele se pot implini instant: dorinta de a fi ascultat, recunoscut, popular. E un barometru al dozei din acea inefabila insusire numita coolness pe care o posedam fiecare. E si un soi de copilareala nostalgica a oamenilor mari: spiritul nostru ludic, amortit la birou, isi cauta un locsor unde sa-si poata face de cap. Asa ca, in loc de Flori-fete-filme-sau-baieti, F.I.C.U.S. sau oracole, completam teste online si apoi le comentam intre noi, iar in loc sa ne stringem la cineva acasa sa proiectam diapozitive din vacanta, ne punem wall photos pe pagina de profil. Joaca de altadata din fata blocului s-a mutat pe Internet. Iar unii, mai vizionari, cred ca tot acolo se va muta, in curind, si publicitatea.

Dar, pina una-alta, am niste poze de la petrecerea de aseara pe care trebuie sa le postez, plus ca trebuie neaparat sa aflu care este numele meu hawaian si sa arunc cu o perna virtuala in cineva! Daca ne vedem pe Facebook, va rog sa-mi dati add, pentru ca acum ne stim din revista si, practic, sintem prietene!

DE CE ESTE FACEBOOK, TOTUSI FOLOSITOR

•  Pentru ca iti poti regasi fostii colegi de liceu (pe care-i credeai pierduti) si poti organiza o reuniune cu ei.
• Pentru ca, in sfirsit, ai un calendar cu zilele de nastere ale tuturor cunoscutilor (dar acum nu mai ai nici o scuza sa nu le spui, macar virtual, „La multi ani').
• Pentru ca este o sursa de informare de unde poti afla ce se mai intimpla (concerte, petreceri, piese de teatru). Pentru ca, daca vrei sa promovezi ceva, o poti face gratis si cu impact destul de mare.
• Pentru ca poti afla lucruri uimitoare despre oamenii pe care ii cunosti (desi la un moment dat vei avea senzatia ca te uiti pe gaura cheii in casa lor).
• Pentru ca e mai simplu sa ai un cont de Facebook decit sa tii un blog.
• Pentru ca sint anumite ore, la birou, in care sa completezi un test stupid, despre ce fel de animal mitologic ai fost intr-o viata anterioara, pare a fi o idee buna.

Adina Rosetti

desene AGNES KESZEG
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK