Cand vine vorba de nunti, nimic nu pare prea mult pentru vedete. Inchiriaza castele intregi, cumpara rochii cu mii de cristale si torturi de 20 de etaje. Si dau o petrecere pentru 500 de invitati care danseaza pe muzica lui Elton John sau Celine Dion. Live, desigur. Bine ati venit in culisele celor mai scumpe nunti din lume!
Anul 2002, New York Citys Marble Collegiate Church. Liza Minelli si David Gest au cheltuit nu mai putin de 3,5 milioane de dolari pentru ziua nuntii (bani cheltuiti inutil, am spune, de vreme ce perechea a divortat, un an mai tarziu). Extravagante? Cei 500 de invitati au putut sa guste tortul special comandat pentru aceasta ocazie (care a avut 12 etaje) si au dansat pe muzica unei orchestre formate din 60 de persoane, care l-a acompaniat pe Tony Benett. Cavalerul si domnisoara de onoare: nimeni altii decat Michael Jackson si Elizabeth Taylor.
Conform unui top realizat de revista Forbes si difuzat la E! Entertainment Television, aceasta a fost una dintre cele mai scumpe nunti din ultimii 20 de ani. Insa Liza si David n-au fost singurii care au cheltuit milioane pentru a transforma nunta in „cea mai speciala zi a vietii'. Vedetele au gasit locatii de vis, decoratiuni extravagante si invitati cu nume ultracunoscute…
Carcotasii ar putea spune ca lui Michael Jackson ii placeau nuntile (chiar daca viata sa sentimentala a fost una de-a dreptul dezastruoasa): pe domeniul lui, Neverland, a avut loc si cea de-a opta nunta a prietenei sale Liz Taylor cu mult mai tanarul (mai precis, cu 20 de ani) Larry Fortensky. Actrita recordmana in materie de nunti a cheltuit, cu aceasta ocazie, aproximativ doua milioane de dolari. Iar nunta nu a dus lipsa de momente extravagante: cavalerul de onoare a fost coaforul personal al vedetei, paparazzi au survolat din elicopter proprietatea, iar revista People a platit nu mai putin de un milion de dolari pentru a avea acces la ceremonie.
Alte locuri preferate pentru nunti VIP sunt, cu siguranta, castelele din Scotia sau Irlanda. David si Victoria Beckham s-au casatorit la Luttrellstown Castle, Dublin, in 1999. Posh a avut o rochie din matase, cu o trena de 20 de metri si o tiara incrustata cu diamante, iar pe scena din fata celor 250 de invitati a cantat chiar Elton John.
Tot intr-un castel irlandez, din secolul 13 (Ballintubber Abbey), s-au casatorit Pierce Brosnan (fostul agent 007) cu Keely Shaye Smith. Nunta a costat circa 1,5 milioane de dolari, iar pe post de „decoratiune', celor 120 de invitati li s-a prezentat „Sarutul' lui Rodin, sculptat in gheata. Tot un castel (din Scotia, de aceasta data) si tot 1,5 milioane de dolari au fost pe lista de cheltuieli a cuplului Madonna-Guy Ritchie.
Daca numarul invitatilor la petrecere depaseste cifra de 600, e de la sine inteles ca nunta va costa destul de mult. In cazul celei mai comentate nunti a ultimilor ani, cea dintre cantaretul Elton John si partenerul sau, David Furnish, nota de plata a ajuns la 1,5 milioane de dolari. S-a servit sampanie vintage roz, iar in Windsors Guildhall, cuplul a facut schimb de verighete incrustate cu diamante.
O multime de staruri au participat si la nunta lui Tom Cruise cu Katie Holmes, la Odescalchi Castle, langa Roma: Will Smith si Jada Pinkett Smith, David si Victoria Beckham, Jennifer Lopez. Zeci de vedete – din lumea sportului, de aceasta data – au acceptat invitatia de a participa la casatoria celui mai bogat sportiv al lumii. Tiger Wood a cheltuit 1,5 milioane de dolari la nunta sa cu Elin Nordegren in Sandy Lane Resort, Barbados. Printre invitati s-au numarat sportivii Charles Barkley si Michael Jordan, iar petrecerea a continuat pe iahtul lui Tiger Woods, unde Hootie & The Blowfish au animat oaspetii. La nunta Madonnei au semnat cartea de oaspeti Gwyneth Paltrow, Rupert Everett, Sting si Trudie Styler.
Melania Knauss (actualmente doamna Trump) a purtat o rochie Dior, cu trena de 13 metri si presarata cu 1.500 de cristale, plus un inel de logodna cu un diamant imens, actrita Catherine Zeta-Jones a avut o rochie creata de Christian Lacroix, acelasi creator care i-a conceput tinuta si cantaretei Christina Aguilera. Katie Holmes a purtat Armani, Elizabeth Taylor a avut o rochie Valentino, iar Elizabeth Hurley s-a imbracat intr-o rochie special croita pentru ea de prietena Donatella Versace.
Multimiliardarul Donald Trump a cheltuit aproximativ un milion de dolari la nunta cu top-modelul Melania Knauss (2005, in Palm Beach). Iar o mare parte din bani i-au fost virati in cont celebrului „floral designer' Preston Bailey, care a creat o adevarata gradina exotica in care s-au plimbat cei peste 400 de invitati.
Si perechea Eddie Murphy si Nicole Mitchell a avut parte de un „florist', sala de bal de la Plaza Hotel (New York) fiind incarcata pana la refuz. (A doua zi dupa ceremonie, florile au fost donate de catre cei doi unui spital din apropiere). Elizabeth Hurley si Arun Nayar au preferat o ceremonie dubla (una dintre ele dupa un ritual hindu). Nunta a durat opt zile (prima parte: in castelul medieval Sudeley Castle, Gloucestershire; a doua parte: la Umaid Bhawan Palace in Jodhpur, India), a costat 2,5 milioane de dolari, iar printre invitati s-au numarat Elton John si Valentino.
Tot o tema indiana a avut si nunta lui Paul McCartney cu Heather Mills (cuplul a cheltuit 3 milioane de dolari). Pentru cei 300 de invitati s-a pregatit un meniu complet vegetarian, dansatori indieni au animat atmosfera, iar banii obtinuti din vanzarea fotografiilor au fost donati unor institutii de ocrotire a animalelor fara stapin. „Cireasa de pe tort': mireasa a mers catre altar pe sunetul unei melodii compuse de fostul Beatles, „Heather'.
Cand „love is in the air', nimic nu este prea mult…
Arhiva revistei ELLE
Foto: Guliver