Miley Cyrus a socat opinia publica cu un look obraznic, miscari lascive si un set complet de tipare comportamentale menite bineinteles sa… socheze. Dar cum le-am mai vazut pe toate inainte – de la nuditate pana la tunsori baietesti –, am inteles ca e vorba de o vedeta care cere atentie. Insa recunosc ca o declaratie pe care am citit-o recent in revista W, unde artista apare si pe coperta, m-a lasat cu gura cascata. Fostul star child, idolul Hannah Montana a marturisit ca nu suporta copiii. „Theyre so fucking mean, spune ea, motivand ca vede tot timpul odrasle care isi jignesc parintii si ii persecuta, adaugand ca nu-si imagineaza sa-si fi permis un asemenea comportament cu ai ei cand era mica.
Dupa perplexitatea initiala, am inceput sa ma gandesc la diverse scene pe care le vad in jurul meu. Copii care fac crize in magazine, tipand dupa una sau alta, tavalindu-se pe jos, la propriu, umilindu-si parintii atat printr-un comportament dominator – fata de martorii oculari, care ii acuza cu priviri dojenitoare si intelepte. Dupa cum explica unele carti de parenting, ne nastem egoisti, dominati de instinctul de supravietuire si de dorinte, neobositi in a ne cere drepturile, in a ne exprima emotiile, inca noi si necizelate de reguli si mii de experiente. Deci, cumva, acest comportament are o explicatie.
Apoi, mai sunt si acei copii care tortureaza animale si insecte, din pura placere. Sau cel putin asa pare din exterior. Din propriile mele amintiri extrag doua abordari ale copiilor in relatia cu alte vietuitoare: cei care chinuiau animalele si cei care le salvau. Cu prima categorie nu prea am avut tangente, pana de curand. Adult fiind, am cunoscut o fata, foarte normala la vorba si la port, ce mi-a marturisit ca, atunci cand era mica, se distra grozav scotand ochii puilor de pisica. Mi-a inghetat sangele in vene imaginandu-mi ca m-as intalni cu ea intr-o situatie de anarhie. Am inghitit in sec si am intrebat-o daca ar mai face asta acum. „Bineinteles ca nu, eram mica, n-aveam minte, a venit replica ei. Moment in care m-am intrebat daca empatia e o trasatura mostenita sau educata. Oare atunci cand venim pe lume suntem doar niste dispozitive goale, niste bureti gata sa absoarba fiecare emotie, reactie sau comportament din jurul nostru? Sau venim cu un bagaj gata facut, care ne dicteaza ce sa simtim si, mai ales, cum sa facem asta?
In cartea Just Babies: The Origins of Good and Evil, semnata de Paul Bloom, profesor de psihologie la Universitatea Yale, autorul sugereaza ca moralitatea (deci nu doar bunatatea) e un atribut cu care ne nastem si care se manifesta chiar inainte de a putea vorbi sau merge. „Ideea pe care o propun e ca anumite fundamente morale nu sunt dobandite prin invatare, nu se trag de la mama, de la scoala sau de la biserica, ci sunt produsul evolutiei biologice, spune autorul in capitolul de deschidere. Cartea, bazata pe studiile unei echipe de cercetatori de la Centrul de Cognitie Infantila al Universitatii Yale, sustine ca ne nastem cu un simt al moralitatii interior, iar parintii si societatea nu fac decat sa ne dezvolte un sistem de valori, dar nu ne creeaza unul.
Karen Wynn, doctorul care a condus studiul, a expus copiii la un teatru de papusi, in care o pisica se chinuia sa desfaca o cutie si, tocmai cand reusea, un iepuras venea si o inchidea din nou. A doua sceneta debuteaza similar, cu exceptia ca urmatorul iepuras, in loc sa inchida cutia, din contra, ajuta pisica sa-si indeplineasca dorinta. Apoi bebelusul era incurajat sa aleaga una dintre jucarii. Cercetatorii au fost surprinsi sa observe ca 80% din copiii testati au ales personajul pozitiv, eroul, iepurasul bun.
Un studiu similar, condus de psihologul Kiley Hamlin, directorul Centrului pentru Cognitie Infantila al Universitatii Columbia, a dus lucrurile ceva mai departe. A introdus in scena binelui si a raului o papusa noua, care fie recompensa eroul pozitiv al povestii cu o jucarie, fie pedepsea iepurasul cel rau, luandu-i o jucarie. In acel punct, cercetatorii au presupus ca cei mici vor prefera papusa care recompensa binele, insa au fost surprinsi sa vada cum bebelusii au favorizat ambele personaje. Chiar si copiii de patru luni erau de acord cu pedepsirea raului! Iar acest nou experiment ne sugereaza nu doar ca stim sa departajam binele de rau din fasa, ci ca ne si nastem cu un spirit al dreptatii. Sau cel putin al razbunarii. „Aceasta a fost o surpriza pentru noi, sa vedem ce procese sofisticate se intampla la varste fragede si cat de similare sunt cu modul in care vad adultii viata, a declarat dr. Hamlin.