Exercitiu de responsabilitate (de Mihaela Nicola)

Alcatuim impreuna un popor teribil de clevetitor. Avem toti opinii, aparent legitime, despre toti si toate cele dimprejur. Voluntariem in orice conversatie pareri, fiecare refera cu aplomb despre cele stiute si mai ales nestiute. Aud rar pe cite cineva declinind invitatia de a opina pe o tema. Rar, rar de tot se strecoara „nu stiu' sau „nu ma pricep ca sa pot comenta'. Cumva, bizar si multivalent, toata lumea stie sa califice pe oricine si orice. Usurinta de a pune etichete celorlalti ne face nu numai destructivi, dar si faimosi intr-ale intrigii.

Nu ma indoiesc ca ati observat si voi: cind ceri o parere primesti o critica. La intrebarea „Ce parere ai despre…?' – fie ca se refera la un loc, obicei, persoana sau obiect – raspunsul spontan contine macar o negatie, o contestatie. In cazurile rare si fericite primesti un raspuns incurajator, pozitiv, dupa care urmeaza inevitabil virgula rostirii si conjunctia adversativa „dar': „imi place, dar…' si urmeaza o insiruire de critici pe care nici macar curtoazia nu le reprima. Aplecarea noastra spre critica, vehementa negativa, cinismul si voluptatea de a desfiinta pe oricine si orice vin probabil din lipsa vocatiei de a construi frumos si durabil. Ocupatiile noastre de baza sint acelea de a contesta si birfi.

E drept, si o spun cu priceperea unui profesionist de comunicare, birfa este unul dintre „canalele' cele mai credibile de propagare a un mesaj. E mai credibil ceea ce auzi la un prieten decit ceea ce poti citi intr-un ziar. Are mai mare valoare un „secret' pe care ti-l impartaseste cineva decit o stire oficiala, neindoielnic cosmetizata. E reconfortant sa auzi despre viciile altora si despre neimplinirile lor. Cum toti avem slabiciuni sau probleme, e tonic sa aflam ca altii, pe care ii credeam fericiti, au fisuri mai adinci si necazuri mai apasate.

Cum sa digeram succesul altora decit insotindu-l cu mierea duioasa a unor contestatii? Avem o creativitate neobosita in a gasi motive oculte ori imorale pentru care unii triumfa. si-apoi, motivul pentru care Demi More arata impecabil la 47 de ani tine neindoielnic de bisturiu, nu-i asa? Traducem mereu propriile neputinte in indoiala ca cineva chiar POATE ceea ce ne-am fi dorit si noi sa desavirsim.

Nu zic ca ne putem transforma ori educa obiceiurile peste noapte. si-apoi, sa stiti ca sociologii si oamenii de comunicare folosesc in mod „stiintific' apetenta noastra pentru birfa si intrigi. Multe dintre subiectele „celebre' ori „decretele' pe care ajungem sa le instalam public sint rodul unei strategii mestesugite in care cineva s-a bazat pe morisca „zumzetului din oras' sau pe forta de propagare a „secretelor' pe net.

Pentru PR-isti, sociologi sau politicieni birfa este unul din instrumentele profesionale fara gres. Doar ca, intre timp, am ramas fara aproape nimic sfint, fara nimic unanim acceptat a fi valoros, am ramas fara personalitati imaculate, fara simboluri nestirbite si fara notiunea de „respect'.

Am tavalit toate numele faimoase in noroiul presupunerilor, am lasat speculatiile sa umbreasca fiecare izbinda, in orice domeniu, si am abdicat pe nestiute de la RESPONSABILITATE. stiti pe cineva care sa nu fie contestat de altcineva? Eu nu. Stiti vreo cucerire stiintifica, sportiva, sociala, de business sau politica sa nu fie secerata de naduful unor contestatii? Eu nu.

Si totusi, sa nu existe chiar nimeni si nimic demn de a sta pe soclul integru al valorii? E o intrebare pentru starile de introspectie cu care e bine sa ne dam din cind in cind intilnire.

Romania, cea pe care am descris-o cu dragoste in numarul trecut, e tara fermeca toare in care oamenii sint mai pitoresti decit locurile. E tara in care totul e posibil, dar intr-un sens complet diferit de cel american; doar ei, stiti, isi mai binecuvinteaza brand-ul cu sintagma „orice e posibil', doar ca ei ii dau un inteles constructiv, la ei posibilitatile neingradite au intelesul viselor ascunse ce se pot implini. La noi „totul e posibil' are insemnatatea nastrusnica a dezastrelor deloc surprinzatoare, are intelesul trist al faptului ca nimic nu e ceea ce pare si ca resorturi nestiute pot aduce rapid si defintiv decaderea oricui s-a asezat indraznet pe vreun soclu.

Noi am ales sa scoatem din bagajul comportamentului cuvintul „responsabilitate' in raport cu tot ceea ce enuntam. Nu e important daca stim, avem caderea sau priceperea de a judeca. Trecem direct la sentinte. Oricine poate spune orice despre… oricine si nu exista vreun fel de consecinte pentru eroare sau denigrare. Asa ramine! Dar stiti care este reversul (caci in orice rau exista si o parte buna)? Din pricina acestei usurinte si a acestei preocupari cvasi-generale, nimic din ce spune cineva despre altcineva nu mai are valoare. Nimic din ceea ce „se spune' nu mai conteaza, nu mai face diferenta. Cine sa faca selectia, daca toti sintem „viciati'? Cine sa mai fie model daca ne ingrijim sa le transformam in non-valori si le amestecam cu decorul derizoriu? Eticheta sadita pe fruntea cuiva nu mai are deloc importanta. Sau nici asta nu e bine?
 

Text: Mihaela Nicola; Foto: Shutterstock
Drepturile de autor provenite din publicarea acestui articol sint donate fundatiei „the group'.
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK