A trecut o săptămână de la anunțul oficial al morții Cristinei Țopescu. În acest timp în media au apărut zeci de articole, interviuri, declarații, dar și nenumărate presupuneri și speculații. Multe dintre ele au creionat o imagine distorsionată a vieții și a personalității Cristinei. De aceea, oamenii care i-au fost alături zeci de ani simt nevoia să ne aducă aminte cine a fost cu adevărat Cristina Țopescu. Un jurnalist de excepție, un prieten de nădejde, un suflet generos și altruist.
Printre apropiații jurnalistei se numără și Andreea Berecleanu, cu care am vorbit la o zi după înmormântare. Încă foarte afectată de pierderea suferită, Andreea și-a găsit puterea să ne vorbească despre cine era cu adevărat Cristina, cea din spatele camerelor de luat vederi.
Prietenia lor a început în 1995, când Andreea avea doar 20 de ani. Cristina era cu 15 ani mai mare decât ea, însă diferența de vârstă nu a fost niciodată un impediment. „Eram foarte compatibile, aveam atâtea puncte în comun. Era unul dintre cei mai calzi oameni.’
Și probabil că asta a fost una dintre trăsăturile fundamentele ale Cristinei. Căldura, empatia și generozitatea de care dădea dovadă față de ceilalți. „Este foarte important ca oamenii să știe că era un om de o discreție fantastică, de un bun simț copleșitor, modest, dar în același timp extrem de complex. Un om cu care nu te plictiseai, cu care puteai să vorbești trei zile și trei nopți neîntrerupt, sensibil, cu o latură de copil, dar în același timp puternic și independent. Chiar și independența financiară pe care a avut-o pe termen lung dovedește latura ei puternică. Era un amestec de hipersensibilitate, forță, spirit justițiar și compasiune pentru ființele neajutorate. Indiferent că erau animale, copii sau bătrâni’, spune Andreea Berecleanu.
Își amintește cum, de multe ori, o însoțea în nenumăratele ei acte caritabile, în vizitele pe care le făcea cu regularitate oamenilor neajutorați. „Au fost mulți bătrâni de care a avut grijă ani întregi. Dar și de un copil. O numise Eva Maria și era dintr-un orfelinat. Se ducea la centru tot timpul și își dorea să o înfieze. Însă a fost dată altcuiva. A fost unul dintre cele mai mari șocuri ale vieții ei’.
Deși era o femeie puternică, Cristina nu și-a pierdut niciodată spiritul ludic, era încă un copil care avea nevoie de afecțiune. Copilăria ei a fost cu mult diferită de a multora dintre noi. A crescut departe de mama ei, alături de un tată celebru, iar notorietatea a fost dintotdeauna realitatea ei.
„Mama ei a plecat din țară când ea avea 9 ani. A plecat în speranța unei vieți mai bune și crezând că o va aduce și pe Cristina la ea. Dar vremurile erau foarte grele și nu s-a întâmplat așa. De atunci a rămas doar cu tatăl ei. El era plecat de dimineață până seara. Nu putea să fie mai prezent decât a fost. Cristinei i-a lipsit foarte mult căldura mamei. S-a dus însă la Oradea, unde a fost crescută de bunica din partea mamei. A iubit-o foarte mult, a crescut-o minunat, dar continua să îi lipsească iubirea părinților. Pe mama sa a început să o vadă destul de târziu. A plecat legal de trei ori să o vadă. A patra oară, când a aflat că este bolnavă, a trecut ilegal, cu prețul libertății. Era un spirit aventurier și foarte curajos’. Cu toate astea, cele două au menținut o relație apropiată, mai ales în ultimii trei ani, în care mama ei s-a întors în țară. „Se vedeau foarte des, petreceau mult timp împreună. Rodica este o femeie minunată, iar Cristina seamănă foarte mult cu ea’.
Lipsa afecțiunii din copilărie a făcut-o să caute dragostea în altă parte. Iar animalele au fost refugiul perfect. Îi ofereau iubire și loialitate.
„Eu am înțeles legătura dintre ea și căței în momentul în care am mers cu ea să îi hrănească. Am oprit mașina, ea a coborât și a început să îi cheme. În momentul acela, 40 de căței au apărut în jurul ei. Toți săreau pe ea și o iubeau. A fost o imagine care mi-a rămas întipărită pentru totdeauna. Atunci am înțeles conexiunea asta fantastică. Dincolo de sponsorizările pe care le făcea către fundații, cheltuielile ei cu cățeii nu se opreau aici. Salva foarte mulți căței care aveau nevoie de ajutor. Inclusiv pe cățelul meu, Dumi, pe care ni l-a oferit Cristina acum 10 ani. A fost salvat într-o zi de duminică, de aici i se trage numele. Fusese aruncat de cineva între un calcan de casă părăsită de pe centură și un gard. Locul era prea îngust ca să ajungi la el, să îl scoți de acolo. Fetele de pe centură, pe care Cristina le știa, l-au văzut și au sunat-o, fiindcă știau că ea îl poate salva.’ Și a făcut-o. Și nu doar pe Dumi, ci pe sute de căței abandonați, accidentați sau uitați de lume. Cristina le dădea speranță. Și făcea asta cu orice persoană aflată la nevoie. Inclusiv cu lucrătoarele sexuale, cărora le dona haine, încălțăminte, iar uneori le împrumuta bani.
Toate aceste lucruri nu au ajuns însă niciodată în atenția publicului. Noi am văzut omul de televiziune, jurnalistul, profesionistul Cristina Țopescu. „Cristina a fost primul corespondent de politică externă al ProTV-ului. Carmen Avram, care este un reper în acest domeniu, a luat lecții de la ea. Să ne amintim de interviul pe care i l-a luat lui Paulo Coelho, chiar la el acasă. Iar lista succeselor sale profesionale poate continua la nesfârșit. Orice făcea din punct de vedere profesional era incredibil. Simțea însă mereu nevoia să se verifice cu oamenii în care avea încredere. Asta era o deprindere pe care o moștenise de la tatăl său. Inclusiv cu el se verifica foarte mult. Domnul Topescu era ferm și nu o menaja deloc profesional, spunându-i exact ce gândește. Când a murit, laptopul a fost găsit lângă ea. Lucra tot timpul. Ea nu se plictisea, se documenta pentru emisiuni, era într-o forfotă continuă. A fost unul dintre cei mai complecși și mai buni jurnaliști din țară, din punctul meu de vedere. Scria foarte bine și era un om de televiziune foarte talentat și documentat, cum rar mai găsești astăzi. Avea cultură, era creativă, însă știa să se adapteze, în așa fel încât să fie accesibilă publicului. Ea și-a găsit locul de fiecare dată. Era foarte fericită la Canal 33, pentru că își făcea meseria în continuare. La fel de decent. Nu a făcut rabat niciodată de la calitatea emisiunilor ei. Nu puteai să îi impui nimic. Era un om foarte corect, nu era un oportunist. Nu poți să o cunoști pe Cristina și să o acuzi de oportunism. De multe ori, principiile puternice pe care le avea nu au ajutat-o’.
Conexiunea dintre cele două jurnaliste a fost una profundă, onestă. Era mai mult decât o prietenie, Cristina făcea parte din familia Andreei. „Venea cu noi în concedii. Avea camera ei la noi acasă. Ne vizita des. Era o mare bucurie să ne petrecem timpul împreună. Era cumva, pe lângă prietena noastră, al treilea copil. În preajma mea, se simțea alintată și protejată. Iar eu eram fericită de acest lucru’.
Andreea își aduce aminte când a aflat pentru prima oară despre dorința Cristinei de a fi incinerată. „În 2009. Eram în Spania, la 10.000 de metri altitudine, în avion. Vorbeam despre viața de dincolo, despre religie. Atunci mi-a spus: «Ca să nu uit. Să știi, eu vreau să fiu incinerată». Apoi mi-a confirmat decizia, la înmormântarea tatălui ei. Nu voia să ajungă în pământ. Voia să se risipească de acolo de unde a venit, din univers. Mi-a și spus unde își dorește să împrăștii cenușa: în mare și într-un loc unde să fie cai. Și asta o să fac, o să găsesc un loc așa cum și-l dorea. O altă parte din cenușă o să rămână însă la mama ei și o alta în cavoul familiei Țopescu de la cimitirul Bellu.’
Ultima oară au vorbit pe 24 decembrie. „Nu mi-a mai răspuns la telefon în preajma Anului Nou. Am crezut că s-a întâmplat ceva cu unul dintre căței. Fiindcă atunci când nu reușea să îi salveze sau pățeau ceva, nu putea să mai vorbească. Era singurul moment în care nu mai reușea să comunice cu mine’, își amintește Andreea Berecleanu.
Moartea tatălui său i-a adus multă suferință Cristinei. Mult timp nu a putut accepta pierderea și s-a confruntat cu o depresie . Însă, după cum spune Andreea, era un om extrem de puternic și a găsit motive să meargă mai departe. Avea foarte multe planuri de viitor. „Voia să facă o grădiniță. Își dorea să fie una dintre profesoare, fiindcă iubea copiii. Avea foarte multe lucruri de care să se simtă legată.’
Moartea Cristinei a fost extrem de titrată și de dezbătută. „A murit singură’, consemnau toate publicațiile. Însă „Cristina nu a fost niciodată singură, oricare dintre noi este mai singur decât Cristina’, spune Andreea. „Era o persoană foarte discretă, repera imediat oamenii fără simțul ridicolului, așa a fost mereu. Ar avea oroare de ce s-a scris zilele trecute. Și poate că așa ar trebui să ne-o amintim, ca pe o persoană cu norocul unei vieți remarcabile, pe care a onorat-o cu fiecare gest. Este, dincolo de dispariția ei, un om poveste, o lecție de viață, un etalon de eleganță, noblețe sufletească și frumusețe spirituală. Familia mea o va iubi mereu’, încheie Andreea Berecleanu.
Citește și:
Cine a fost Cristina Țopescu
Fotografii: Andreea Berecleanu