„Eu am o singura meserie: scriitor de lucruri frumoase”. Interviu cu Bogdan Nicolai despre cariera, pasiuni si implicare sociala.

Despre umanitate, implicare sociala si putina poezie intr-un interviu in exclusivitate cu Bogdan Nicolai.

"Eu am o singura meserie: scriitor de lucruri frumoase". Interviu cu Bogdan Nicolai despre cariera, pasiuni si implicare sociala.

Pe Bogdan Nicolai il cunoasteti de la tv si poate de pe blogul lui. Scenarist, MC la evenimente corporate, prezentator la radio si TV, Bogdan Nicolai nu uita sa fie si om. Am avut ocazia sa il intalnesc la un eveniment si va spun sincer ca este un om amuzant si tare sociabil. L-am luat la intrebari si am ramas placut surprinsa sa descopar ca, pe cat este de extrovertit, pe atat poate fi de sensibil. Spune cu lejeritate despre el ca este puternic si slab in acelasi timp. Vede in orice om un posibil erou si pune mare pret pe apropierea de publicul sau. 

Afla dintr-un interviu in exclusivitate mai multe detalii despre pasiunile si viata lui Bogdan Nicolai, dincolo de microfon si sticla. Am profitat de participarea sa de pe 15 octombrie la cea de-a 10-a editie a Maratonului International Bucuresti si am aflat mai multe despre implicare sociala si cum vede el aceste initiative sportive si nu numai. Bogdan Nicolai a dus la capat un semimaraton cu un scop caritabil, efort pe care il aplaudam. El a reusit prin aceasta initiativa sa stranga fonduri care vor merge catre HOSPICE Casa Sperantei, cea mai mare fundatie din tara care ofera ajutor copiilor diagnosticati cu boli incurabile.

Haideti sa vedem impreuna cine este Bogdan Nicolai si care sunt pasiunile unui jurnalist al zilelor noastre.

BOGDAN NICOLAI SI CARIERA:

ELLE: Cum este omul Bogdan Nicolai in spatele camerelor, acela din bucataria bunicii?

Bogdan Nicolai: Sunt, de la o zi la alta, ceea ce imi aduc aminte ca sunt. Uneori, imi amintesc cat sunt de puternic, alteori, cat de slab am fost candva. Acum, pentru ca mi-ai amintit de bunica si de bucataria ei, sunt bun, calm, defectele oamenilor mi se par simpatice, animalele merita toata iubirea noastra, iar familia si prietenii sunt tot ce conteaza. Asta am invatat acolo, in bucataria bunicii.

ELLE: Ai o emisiune culturala online. Ce iti propui sa transmiti publicului prin intermediul ei?

Bogdan Nicolai: Ca merita sa ne desprindem de tot ce este stresant in vietile noastre si sa ne prindem, cat mai des, de ceea ce fac actorii, pictorii, fotografii, muzicienii, regizorii, dansatorii, sopranele si tenorii nostri, comediantii, pictorii si sculptorii. Romania inca produce arta de cea mai buna calitate.

ELLE: Duce Romania lipsa de eroi si modele?

Bogdan Nicolai: Pentru mine, un erou este acela care face un bine fara a dori ceva in schimb, iar un model este cel care-si pastreaza coloana vertebrala indiferent de situatie. Tind sa cred ca inca mai avem astfel de oameni printre noi. Nu-mi spune ca nu. Daca nu-i mai avem, n-as vrea sa stiu.

ELLE:Care sunt diferentele dintre o emisiune la TV si o emisiune video exclusiv online?

Bogdan Nicolai: O mai mare apropiere de publicul tau, care, de aceasta data poate interactiona cu tine. Am adus in online interactiunea cu publicul meu, cea pe care o iubeam atat de mult cand lucram la radio. Suntem din nou impreuna, cu si mai putine restrictii.

ELLE:De unde te inspiri atunci cand lucrezi la diferite texte? Cat de mult este imaginat de tine din ceea ce scrii?

Bogdan Nicolai: Imaginatia este construita pe lucruri vazute sau traite de noi. Imi doresc ca felul in care rearanjez aceste imagini sa fie cat se poate de original. Ca sa-ti ofer un exemplu concret, acum lucrez la un nou volum de poezie si de 3 ani nu am mai citit nicio poezie scrisa de altcineva, de teama ca stilul sa nu-mi fie influentat fara sa vreau.

ELLE: Cum explici atractia ta atat pentru viata retrasa a unui scriitor, cat si pentru explozia de energie si personalitate extrovertita a unui MC/vlogger?

Bogdan Nicolai: Pentru ca si atunci cand sunt MC sau vlogger, tot pe scris ma bazez. Nu ma duc sa prezint un eveniment corporate daca nu am lucrat cu mare atentie un scenariu al evenimentului si un discurs de calitate. Nu pornesc camera pentru vlog pana cand nu am pus pe hartie ideile si mesajele pe care vreau sa le transmit. Practic, am o singura meserie: cea de scriitor de lucruri frumoase. Restul sunt doar interpretari, forme ale scrisului meu.

ELLE:De unde ai mostenit pasiunea pentru poezie?

Bogdan Nicolai: Nu am avut poeti in familie. A venit singura, de nicaieri. Am scris prima poezie la 8 ani si prima poezie de care sa fiu mandru, la 16. Sunt un om cu un stilou cu cerneala neagra, un caiet, un ac de pick up care aluneca pe un vinil cu muzica clasica.

ELLE:Care sunt versurile tale de suflet?

Bogdan Nicolai: Intotdeuna imi place cel mai mult cea mai recenta poezie. Pana la finalul anului voi publica Jumatatea mea de pat', noul meu volum.

BOGDAN NICOLAI SI IMPLICAREA SOCIALA

ELLE: In ultima vreme evenimentele de orice tip sunt invadate de branduri. Ce parere ai despre acest lucru? Cat de sincera este o sponsorizare atunci cand aduce profit unui brand?

Bogdan Nicolai: De cand lumea, acesta a fost rolul unei sponsorizari: brandul se face vizibil ajutand o cauza, un eveniment, un om, o organizatie. E ceva pentru ceva. Drept urmare, ea a ramas la fel de sincera ca atunci cand eram mici si vedeam cum pe fiecare milimetru din masina lui Ayrton Senna scria Marlboro.

ELLE:Cum alegi brandurile si misiunile pe care sa le promovezi?

Bogdan Nicolai: Depinde. Uneori brandurile ma aleg pe mine, iar eu lucrez cu ele daca simt ca avem valori comune. Alteori, ne alegem reciproc, pentru ca sunt branduri pe care le simpatizez de cand eram copil si cu care am ajuns acum sa lucrez. Mercedes si Pepsi sunt doua astfel de exemple.

ELLE:Cum ai ajuns sa alergi pentru HOSPICE Casa Sperantei in cadrul Maratonului International Bucuresti?

Bogdan Nicolai: M-a atras din prima cauza lor. Oamenii au dreptul la demnitate si la speranta pana in ultima clipa. Am alergat pana acum 10k si un semimaraton.

ELLE:Cum te-ai antrenat pentru semimaraton? Impartaseste-ne cateva trucuri pentru a intra in forma.

Bogdan Nicolai: Aleargam zilnic sau aproape zilnic. Maream distanta de la o saptamana la alta si scadeam timpul de la o luna la alta. Nu mancam cu cateva ore inainte, nu beam foarte multa apa in timp ce alergam, mentineam un ritm constant, ascultam muzica dinamica si motivationala. Ca alimentatie, am consumat orice in afara de dulciuri si paine. Ai nevoie de carne pentru proteine si de carbohidrati (preferabil paste) inainte de competitie. Cu cat am alergat mai mult, cu atat mi-am cunoscut mai bine corpul, limitele, modul in care creierul meu lucreaza si ce il sperie.

ELLE:De ce sa participe oamenii la astfel de evenimente?

Bogdan Nicolai: Motivele pot fi infinite. Eu am participat pentru sanatatea mea si pentru a ajuta Hospice Casa Sperantei in misiunea lor nobila. Le multumesc tuturor celor care au donat pentru aceasta cauza.

BOGDAN NICOLAI SI LUPTA CONTRA DISCRIMINARII

ELLE:Care sunt subiectele fierbinti legate de discriminare in Romania lui 2017? Cum te raportezi tu la ele?

Bogdan Nicolai: Ultimul incident a fost cel cu micii pe care, vezi Doamne, ungurii nu ni i-ar fi dat. Dispretuiesc orice incercare de a semana ura intre popoare, etnii, persoane cu orientari sexuale diferite, venituri diferite etc…

ELLE:Cum a fost experienta participarii la conferinta Anti-Gypsyism: a lost cause?', organizata la Parlamentul European de la Bruxelles?

Bogdan Nicolai: Am acolo oameni care fac eforturi disperate pentru a inlatura parerile preconcepute pe care o parte dintre europeni le au despre romi. Am fost extrem de bucuros sa fac parte dintre cei care lupta pentru o lume mai buna, fara ura.

ELLE: Planuiesti sa te mai implici in astfel de proiecte pe tema discriminarii?

Bogdan Nicolai: Planuiesc sa ma implic si sa sanctionez cat de mult voi putea orice act de discriminare. Atata timp cat inca ne uram intre noi, umanitatea este inca necivilizata, este involuata. Operam pe creier, trimitem sonde pe Marte, facem live pe Facebook de pe Everest, dar, ca mentalitate, unii dintre noi sunt inca in pestera.

Despre cat de talentat este nu sunt prea multe de spus. Puteti descoperi si singuri citind poeziile sale. Parte din ele pot fi consultate si online. Pentru cei care pefera emotia hartiei, Bogdan se pregateste sa lanseze un volum de poezie intitulat Jumatatea mea de pat'. Cat despre implicarea sociala a jurnalistului, propun ca fiecare dintre oamenii cu greutate in aceasta industie sa isi asume rolul de model si sa aduca in fata probleme sociale in maniera in care simt si pot. Bogdan face deja acest lucru de ceva vreme si il felicitam!

Text: Madalina Guerrieri
Foto: Mr Gri

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle