Ești prea sensibilă? Cum să te protejezi și să faci din această trăsătură un instrument foarte puternic

Ți s-a spus des că ești foarte sensibilă și știi și tu asta despre tine. În cuplul și în relațiile cu oamenii poate fi util sau poate lucra împotriva ta.

Când auzi termenul de sensibilă brusc simți cum ți se face părul măciucă și furia începe să clocotească la interior? Asta pentru că a fost folosit în sens peiorativ. Adică ți se pare, exagerezi tu, pui tu prea mult la suflet, te lași tu prea mult impresionată. Ți se spune ce simți și cum să faci. Ori că ceea ce simți tu nu este valid, autentic. E dureros ca cineva să îți anuleze emoțiile și în același timp poate fi dureros să simți și în exces. Iar dacă această sensibilitate te ajută să înțelegi oamenii, să îți accesezi bunătatea, generozitatea, câteodată parcă iei asupra ta toată greutatea și suferința lumii și simți cum te încarci teribil. Să îți păstrezi sensibilitatea și să te protejezi în aceeași măsură? Ar fi sănătos.

Empatie versus identificare

Când ești empatică te pui în locul celuilalt ca și cum ai fi el. Și astfel reușești să îi înțelegi experiența cu tot ceea ce cuprinde ea. Identificarea nu mai conține acel ca și cum. Ci te raportezi direct la celălalt cu semn de egal, sunteți aceeași persoană. Iar când te identifici, cel mai probabil inconștient, pot apărea și diverse modalități de a face față. Devii foarte virulentă, impulsivă, nu te uiți la potențialele consecințe.

Eventual ai tendința de a deveni hiperprotectivă și având în minte o intenție bună rezultatul final nu e chiar cel mai constructiv când îi iei celuilalt propria putere și forță, faci în locul lui. Uită-te la tine și cum poți îndrepta sensibilitatea către fetița mică din interiorul tău. Această sensibilitate să o facă să se simtă văzută, importantă, apreciată, îngrijită. Cum anume poți avea grijă de ea? Care sunt lucrurile realizabile pe care le poți face pentru tine în mod uzual și pe care le poți încadra la grija de sine?

Responsabilitatea propriei vieți

Îți dorești să ajuți. Să faci bine ți se pare menirea ta. Ca atare poate că ești înscrisă în diferite asociații, faci voluntariat, chiar te străduiești să fii prezentă și suportivă în situații delicate. Și uneori ai senzația că oamenii nu vor să fie ajutați sau sabotează conștient acest ajutor. Și e frustrant să vezi cum dărâmă ceea ce ai construit. Aici intervine chestiunea responsabilității. Fiecare are responsabilitatea propriei vieți și propriilor alegeri. Așa cum nu e responsabilitatea ta să le faci ordine în viață în timp ce ei stau pe tușă și privesc.

Limitare firească

Atunci când faci în exces și te neglijezi pe tine se numește autosacrificiu. Și până la urmă nu poți salva fiecare copac, fiecare animal, fiecare om, indiferent cât de mult ți-ai dori să se poată. Fă o listă cu ceea ce se află în controlul tău, ceea ce nu se află și cum poți accepta că există și lucruri incontrolabile. Uită-te la extreme: să nu faci nimic, să faci totul, iar la mijloc să faci ceea ce e omenește posibil în același timp având grijă și de tine. Nu poți oferi dacă tu ești epuizată, nevoile tale neîmplinite. Sensibilitatea e util să fie un motor către conectare emoțională, blândețe față de tine și ceilalți, nu un motor al autodistrugerii.

Claritate

Lasă sensibilitatea să vorbească despre tine și despre ceilalți, să fie un barometru în identificarea nevoilor și a limitelor care vin la pachet cu acestea. Prin sensibilitate să fii în contact asumat cu propriile tale emoții, să vezi ce mesaje transmit ele. Ca atare de ce tipuri de limite ai nevoie în cuplu sau prietenie? Ce limite e necesar să respecți tu în relație cu partenerul?