Felul în care ești impactează relația ta de cuplu, iar o persoană optimistă își va influența partenerul fără să o facă la nivel conștient.
Înainte era dezordonat, dar de când sunteți împreună a devenit la fel de ordonat și maniac cu curățenia ca și tine. Nu cochetai cine știe ce cu sportul, însă de când el a apărut în viața ta vă antrenați regulat împreună. Mergeți la alergat și ești mult mai atentă și în ceea ce privește alimentația sănătoasă, aportul nutrițional. Fără să ne dăm seama ajungem să împrumutăm diverse comportamente sau trăsături de la partenerii noștri, iar ei să fie influențați de ale noastre. Așa că dacă ești optimistă vor avea de câștigat atât relația, cât și partenerul la nivel individual.
… situațiile tensionate sau de criză. Ceea ce implică 0 dramatism sau inexistența drobului de sare. Nu ești prinsă în hățișul gândurilor negative care să te împingă spre catastrofizare, ci foarte ancorată în realitate. Iar dacă partenerul alunecă în această direcție îl ajuți să își gestioneze emoțiile negative și să se focuseze pe ceea ce aveți de rezolvat.
Optimismul îți asigură o carcasă protectoare extrem de puternică. Poate că ai trecut de-a lungul vieții prin tot felul de probleme sau contexte dureroase și ai căpătat… o piele emoțională tăbăcită. Prin expunere repetată poți deveni mai puternic. Sau viziunea ta optimistă te ajută să fii astfel și să fii capabilă să înfrunți aproape orice.
Nu te gândești și nu te concentrezi pe ceea ce nu funcționează, ci pe ceea ce merge. Mintea ta nu caută scuze, ci soluții. Perspectiva ta e că se poate rezolva orice, doar să existe bunăvoință, disponibilitatea efortului și perseverență. Eșecul nu te destabilizează, ci mai degrabă îl vezi ca pe o revelație a ceea ce nu e corect, util, cum poți acționa diferit. Asta îl poate motiva și pe partener în ceea ce privește obiectivele voastre de cuplu, dar și ale lui personale.
O persoană optimistă nu se pune pe sine la pământ, nu se critică. Nu își spune că nu poate, nu e în stare, e slabă, nepricepută, proastă. Asta se traduce și printr-o ridicată încredere în forțele proprii și o stimă de sine bună. Iar cum partenerii de cuplu funcționează ca veritabile oglinzi unul pentru celălalt, bărbatul pe care-l iubești va descoperi cu ajutorul tău care îi sunt calitățile și cum să și le pună în valoare.
Un optimist are curajul să încerce ceea ce un pesimist analizează în exces până renunță. A nu se înțelege că te arunci cu capul înainte. Faci o evaluare, căci optimismul tău este unul realist. Îți asumi o eventuală pierdere, dar nu devastatoare, și ești dispusă să parcurgi cărări nebătute până acum de voi, curioasă ce poți să descoperi.
Cui nu îi place să aibă în cercul său social o persoană optimistă, care în același timp e volubilă, prietenoasă, relaxată? Cuplul are nevoie și de ieșiri cu mai multe persoane, nu doar în doi. Iar un cerc social mărit implică și diverse oportunități legate de petrecerea timpului liber, dezvoltarea culturii generale, ba chiar oportunități profesionale pentru amândoi.
Foto: PR