Ești nemulțumită că ești singură? Cum ceea ce faci în relație cu părinții tăi poate duce la acest deznodământ

Statutul de femeie singură are legătură cu relația cu părinții tăi? În ce contexte și ce măsuri e important să iei.

Ești foarte încântată de faptul că ai părinții aproape, că aveți o legătură foarte strânsă și ai fost crescută cu ideea ca familia este pe primul loc, înainte de orice altceva. Că nimeni nu te sprijină și nu te iubește așa cum o fac părinții tăi, nimeni nu îți vrea binele mai mult decât ei, că ei sunt oamenii în care poți avea 100% încredere. În același timp, vezi în jurul tău cupluri, tânjești după o relație și nu îți place deloc faptul că ești singură.

Excluderea inconștientă

Plecând de la toate elementele prezentate mai sus, familia devine spațiul sigur, matca protectoare, manifestarea supremă a supraprotecției împreună cu niște mesaje adânc înrădăcinate ce exclud subtil ideea de partener, de cineva venit din exterior care să tulbure dinamica deja existentă. Când ți se spune că ceilalți vor doar să profite de tine, nu există prieteni adevărați, doar mama și tata te iubesc, bărbații vor doar sex și să te batjocorească, cum să ai curajul de a cultiva o relație?

A le face pe plac

Ai avut iubiți, pe absolut toți i-ai adus acasă să îi cunoască părinții. Doar că niciunul nu a fost suficient de bun, nimeni nu le-a plăcut sau nu a fost potrivit pentru fata lor. Ca atare ai inițiat tu despărțirea sau s-a produs datorită intruziunilor din partea părinților tăi pe care partenerul nu le putea tolera. Te străduiești să îi mulțumești pe ei, nu pe tine, să ai un partener în funcție de criteriile lor, nu ale tale, asta în cazul în care ți s-a permis să îți construiești propriile criterii.

Confort sporit

Locuiești împreună cu părinții iar ideea de cuplu înseamnă ca partenerul să se mute cu voi. Nu prea vezi varianta în care să pleci de acasă și să îți faci o viață separată cu partenerul tău. În plus, acasă părinții ți-au creat un grad de confort foarte mare, la care practic nu contribui cu aproape nimic, iar cuplul înseamnă și un efort pe care nu prea te încântă să îl depui. Doar dacă partenerul acceptă sistemul actual și devine și el băiețelul părinților tăi, ceea ce va crea oricum o dinamică nesănătoasă între voi doi, apoi între cuplul vostru și cuplul părinților.

Responsabilizare în exces

Pe scurt cumva tu ești deja măritată cu părinții tăi, pe care îi îngrijești, pleci în vacanțe cu ei, te ocupi de casă și tot ce înseamnă responsabilități pentru doi oameni de altfel în putere, dar care au delegat totul către tine. Pe lângă serviciu și viața de familie cu ei nu prea ai loc pentru altceva. Vrei să le mulțumești astfel pentru tot ce au făcut pentru tine, să arăți că ești capabilă, ori perpetuezi și tu un comportament transgenerațional, în care și ei au făcut exact același lucru pentru părinții lor, iar aceasta este normalitatea la care vă raportați. Doar că uneori apare dorința de a te rupe de acest tipar, și îți este foarte dificil balansul între independență și ceea ce crezi că e datoria față de părinți.