Ești în divorț? Ce nu ai nevoie să auzi în această perioadă

În plin divorț lumea ta s-a dat peste cap, indiferent că este un divorț amiabil sau unul extrem de dificil. Iar mesajele primite din exterior pot îngreuna situația.

Ești în divorț? Ce nu ai nevoie să auzi în această perioadă

Mai durează ceva până când tot procesul va fi încheiat, fie că ați mers în instanță sau se rezolvă la notar. Cum împărțiți bunurile, ce consideră fiecare că este corect din acest punct de vedere, cum agreați programul de vizitare al copiilor, vacanțele, pensia alimentară. Pe lângă partea emoțională intensă este și cea practică ce alimentează suplimentar disconfortul emoțional. Și oamenii dragi ție, plasa de suport emoțional e foarte importantă în această perioadă. Și chiar dacă sunt bine intenționați pot veni cu diverse fraze sau mesaje total nepotrivite.

Nu vrei să te mai gândești?

Este o formă de invalidare a celor trăite negativ și o invitație la complianță, capitulare, din moment ce partenerul nu a fost dispus să facă efort, să țină cont de ceea ce i-ai cerut când erați căsătoriți. Un fel de e ok să accepți ceea ce se întâmplă, indiferent cât de mare e disconfortul tău, indiferent cât de singură te simți în doi sau neiubită și nesprijinită.

Dar dacă l-ai ierta?

A fost agresiv cu tine? Te-a jignit? A fost infidel? Gestul care te-a determinat să ceri divorțul a fost unul major pentru tine, unul peste care nu poți să treci. Recomandarea de a-l ierta este de a-ți încălca acea limită, ultima redută în care nevoile, valorile, principiile tale au fost spulberate.

Cum o să te descurci?

Și tu ești îngrijorată. Mamă singură, rate, copii de care e necesar să ai grijă fără a putea primi un ajutor din exterior. Și tu te întrebi cum vei putea face față, va fi un context nou care te anxietează pe de-o parte, dar cumva îți aduce liniște pe de alta. Nu ai nevoie ca cineva să îți alimenteze îngrijorările sau să planteze unele noi.

Așteaptă să se maturizeze

Și fă-o cât timp încă sunteți căsătoriți, într-o relație în care satisfacția ta este minimă. Sau divorțează, rămâi în contact cu el, treci peste aventuri, relații pe care le va avea și așteaptă. Iar când s-a mai maturizat insistă și împacă-te. Este o perspectivă teribilă, în care viața ta va fi o expectativă apăsătoare. Practic îți oprești și direcționezi întreaga existență în funcție de fostul soț. În care ai trăi un plan crud și chinuitor ce nici nu știi dacă s-ar concretiza.

Trebuie să rămâneți prieteni…

… deoarece ați fost împreună multă vreme sau aveți mai departe copii de crescut împreună. Una este o relație civilizată și una o prietenie. Una este o relație la obiect pe zona de parenting și una e apropierea emoțională pe care nu știi dacă poți, vrei sau se merită să o ai.

Te înțeleg, la mine a fost mai rău

Într-o perioadă în care ai nevoie să ventilezi, să dai afară emoțiile care uneori aproape că te sugrumă, descoperi că nu ai loc să faci asta în prezența anumitor persoane. Fie că vor atenție, să fie compătimite, să îți arate că se poate și mai rău decât ceea ce experimentezi tu, ele te întrerup și direcționează povestea către propria lor experiență. Dar acum e vorba despre tine și ceea ce ai tu nevoie.

Citește și:
Ce îți arată că ai avut o primă întâlnire reușită și merită să vă vedeți în continuare

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle