Ești în cuplu cu un bărbat extrovert? Cum să folosești asta în avantajul relației voastre

Un bărbat extrovert are anumite calități ce pot fi folosite pentru ca relația voastră să crească și să aveți de câștigat pe mai multe planuri.

Nu ai nicio îndoială, partenerul tău este extrovert. Poate că și-a făcut teste online în sensul acesta, ori doar te uiți la el și e cât se poate de clar. E un fluture social, cu multiple cercuri de prieteni, amici, nu stai să ghicești ceea ce gândește că spune singur, este exuberant și deschis către tot felul de experiențe noi. Uneori e obositor în agitația lui, dar trăsăturile care țin de această latură a personalității lui pot fi foarte benefice pentru cuplu și, de ce nu, o sursă de inspirație pentru tine.


Diversitate

Să simți că te plictisești? Nici pe departe. Precum o jucărie care are constant baterii noi, el nu stă locului și te invită să faceți variate activități, care mai de care mai interesante. Uneori rămâne blocat numai pe una care i se pare extraordinară, dar în principiu nu prea există șansa să stați acasă lipiți de canapea.

Viziune

El e un visător ce mental concepe tot felul de planuri. Fie că de vacanță, oportunități de creștere la job, cum să facă mai mulți bani, să creșteți împreună social, cultural, spiritual. Obiectivele nu lipsesc, ceea ce e un avantaj prețios când nu ești dispusă să lași lucrurile să meargă de la sine, ci amândoi să fiți proactivi.


Determinare

Având în vedere orientarea către acțiune, el este determinat, perseverent și nu se lasă doborât de eșecuri. Sigur că poate avea momente, ca orice om, când se simte descurajat, spune că nu mai poate și s-a săturat, e obosit. Dar după ce dă afară toate emoțiile negative, se plânge la tine și câțiva prieteni, se ridică de la pământ, se scutură și merge mai departe. Găsește soluții, căutând ce nu a funcționat nu ca modalitate să se blameze, ci ca să descopere ce poate face diferit și mai bine.

Ingeniozitate

Evident că mai departe, ca etapizare, totul este legat. Deoarece pentru soluțiile respective el își pune în mișcare creativitatea, ingeniozitatea, fiind dispus să iasă din tipare și zona de confort. Își asumă riscuri, uneori mizând totul pe o carte și fiind dispus la pierderea respectivă. Alteori vorbim de un risc calculat din care oricare ar fi rezultatul el tot nu pierde. Iar orice creștere implică până la urmă un grad de risc asumat.


Exploatarea șanselor

Prin cercul extins de oameni cu care are o relație bună sau foarte bună, prin faptul că mereu se face plăcut, diverse oportunități pur și simplu îi sar în poală. Sau dacă are o problemă există o multitudine de persoane la care poate să apeleze pentru ajutor practic. Ai senzația că ești alături de un bărbat care învinge orice și are rezolvare pentru orice.

Citește și:
Cum evaluezi dacă aveți întâlniri reușite și te poți gândi la o eventuală relație

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle